Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul nouăsprezece

      Am ieșit din camera mea, coborând scările casei într-un mod alert, dar m-am oprit brusc pe loc, deoarece întreaga sufragerie era ticsită de foi, acte, poze, dosare și cutii. Nu aveam loc a înainta, abia pășeam pe alocuri pentru a nu călca foile, erau ale mamei, sunt sigură.

      Ea era în bucătărie, fiind sprijinită de blat, cu o cană de cafea în mână și privea tristă în gol.

      - Bună dimineața. Nu știam că biroul de la secție s-a mutat la noi în sufragerie.

      - Oh, bună dimineața. Au venit cu proasta idee să renovăm secția de poliție și automat cea a șerifului. Și aseară în jurul miezului nopții, a avut loc un atac al acelui animal...victima avea șaisprezece ani, era din liceul vostru, Olivia...

      Ochii mei s-au lărgit de uimire și am simțit fiori în stomac. Victima era din liceul meu? Îmi era frică de răspuns, nu îmi doream să fie un nume cunoscut, ar fi groaznic. Nu îmi doresc și altă suferință, sunt sătulă de lacrimi.

      - Cum... știi... care era numele ei?

      - Avea șaisprezece ani. Se numea Emily Prancer.

      Respirația mi se blocase și am înțepenit. Mi-am dus ambele mâini la gură, abținându-mă să nu plâng. Emily Prancer. Era Emily a lui Simon...prietena lui. Nu pot să cred.
Pielea mi se făcuse de găină pur și simplu, urât mod de a-ți începe dimineața.

      - Mă simt neputincioasă. Pier oameni, și adolescenți, și eu nu pot face nimic în privința asta. Am luat toate măsurile, chiar și extreme...e imposibil.

      Am fugit spre mama și am îmbrățișat-o strâns, încercând să ne alinăm una pe alta așa cum făceam după pierderea tatei, când ne-am mutat în cabana unde ne-am petrecut aproape toată vara.
E o situație grea, din nou. Crimele s-au oprit pentru o vreme și aveam impresia că totul a revenit la normal iar acel animal pur și simplu s-a prăpădit sau a plecat din zona noastră, dar ne-am înșelat amarnic.

      - Emily a avut o moarte groaznică. Corpul său era plin de vânătăi, semn că s-a luptat cu bestia pentru viața ei, însă a fost lovită grav, ceea ce a lăsat-o fără puteri, apoi organismul său a fost secat de sânge. Nu avea familie, a fost abandonată la naștere, apoi adoptată. O viață grea...

      - Nu e vina ta mamă. Ești o simplă femeie. Nu poți lupta împotriva unui animal atât de agil și puternic.

      - Dar oamenii au încrederea că pot...

      - E de la sine înțeles. Ești puternică, dar fără puteri supranaturale. I-ai servit pentru atâția ani, dar avem de a face cu o situație pe care nici oamenii din armată nu o pot gestiona.

      - Și e pentru oameni mari, nu are sens să te complici. Haide să te duc la școală, ne vom opri pe drum la o florărie să cumpărăm ceva pentru a lăsa la școală în memoria lui Emily.

      Am dat afirmativ din cap și ne-am îndreptat amândouă spre mașina mamei.

      - Până acum am fost îngăduitoare, dar de astăzi respecți regulile, sau doar una. La ora douăzeci și unu maxim ești în casă, indiferent că e vorba de Arizona sau Simon. Am să vorbesc cu părinții lor pentru a le propune același lucru. Se întunecă devreme afară și bestia acționează doar seara.

      Mama avea dreptate. Și o să respect cuvântul ei. Nu risc să o pun într-o situație și mai dificilă.
Ne oprisem la o florărie și am cumpărat trei trandafiri albi.
Sunt sigură că la școală se va afla un loc anume pentru a așeza lucruri în memoria micuței Emily.