Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul doisprezece

      Simon își conducea în liniște BMW-ul și radioul era dat la minim. Ceea ce era foarte iritant. E un sentiment ciudat, doar e Simon, fratele meu din o mamă diferită, dar de data aceasta parcă stau lângă un străin. Și nu înțeleg ce Dumnezeu l-a determinat să se schimbe atât de mult.
M-a ignorat de aproape o săptămână și acest lucru nu îi stă în fire.  De când a început acest ultim an școlar a luat foarte în serios fotbalul și mă tem că s-a înhățat printre cei cu figuri din echipă. Adică toți băieții de acolo sunt îngâmfați, ipocriți, lăudăroși, aiuriți și de bani gata.
Sper că nu aceste fapte l-au făcut să se schimbe. Vreau ca Simon să rămână la fel, același pe care îl știu din totdeauna.
I-a convins până și pe părinții săi să îi achiziționeze o mașină nouă, adică acest BMW negru. Și își permite, pentru că tatăl său este primarul. Dar până acum conducea o mașină mică și uzată. Nu avea pretenții la haine, aspect. Acum este exact opusul la ceea ce era înainte.

       - Ai de gând să spui ceva? îl întreb, fiind deja sătulă de liniștea mormântală ce îmi ucidea răbdarea

      - Așteaptă.

      - Simon, ăsta nu e drumul spre casa mea...

      - Prima dată vom merge undeva, apoi te duc acasă. Serios? Nu ai încredere în mine?

      După un scurt timp în care el era la fel de tăcut și închis în el, oprise mașina în pădure.
Bună alegere Simon, nu ar fi ca și cum un animal feroce bântuie pe străzi pentru o pradă.

      - Îți amintești de acest loc? întreabă el și coboară din mașină

      - Da, undeva pe aici e copacul unde ne-am marcat inițialele numelor când aveam vreo 10 ani...

      - Da.

      El înaintă prin pădure și eu îl urmez cu o tragere de inimă. În această zonă a avut loc petrecerea de ziua fratelui meu vitreg, Alex.
Se auzea cum vântul mișcă apa lacului ce se află nu prea departe de noi.

      Iar Simon se îndrepta înspre direcția lacului.
Se așeza pe mal în fund și își așezase coatele pe genunchi. 
Eu i-am urmat exemplul, așezându-mă lângă el.

      - Există un motiv pentru care te-am ignorat aceste zile. spuse el și simțeam cum cuvintele sale îmi străpung inima exact ca niște săgeți tăioase

      - Am menționat că regret, îmi pare rău din tot sufletul că am lipsit de la meci...

      - În fine, am înțeles, deși nu înțeleg ce treabă atât de importantă ai avut în timpul orelor, dar fie. E un alt motiv, pe care mi-e teamă să ți-l dezvălui.

       Am tăcut, înghițind în sec.
Am așteptat ca el să spună ceva, dar efectiv tăcea și mă călca pe coadă.

      - Simon? îi atrag atenția, sperând că va începe să vorbească curând

      - Știi, când vara s-a încheiat și te-ai întors în White Chapel, nu mi-a venit să cred. Erai schimbată total. Mai frumoasă, mai sexy, mai deschisă și matură...

      - Am trecut prin multe Simon.

      - Au trecut trei luni, nu ai dat nici un semn de viață. Ne-ai lăsat cu ochii în soare când noi doream să îți fim aproape.

      - Am spus că îmi pare rău. Dar a fost decizia mea.

      - Nu ai avut nevoie de prietenii tăi...

      - Nu am avut nevoie de nimeni.

      - Bine, nu ăsta este subiectul nostru. Ceea ce vreau să spun este...