Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul treizeci și șase

      Mi-am aruncat privirea asupra lui Winter pentru a vedea dacă mă privește înapoi, dar el doar stătea întins în pat și privea insistent înspre tavanul făcut din lemn.  
Nu pot să cred că am ajuns în stadiul acesta, unde după atât de multă dragoste, am ajuns să ne ignorăm deși ne aflăm în aceeași încăpere.

      Am oftat încet și mi-am retras privirea spre geam, unde stropii de ploaie se prelingeau pe exterior.

      Nici nu aveam idee cum să încep o discuție sau ce să îl întreb, cum s-a ajuns la faptul că Arizona s-a îndrăgostit de el.
Dar, acum, nu vreau să dau ochii cu ea.
Mă simt într-adevăr geloasă, pentru că nu vreau să îl pierd și îl păstrez doar pentru mine. Dar culmea ironiei, menajera lui este o focoasă de douăzeci de ani care arată mai bine ca mine de o mie de ori.

      - Winter...

      Îi rostesc numele și el doar murmurase ceva.
Nici măcar chef de vorbit cu mine nu are. Am dormit unul lângă celălalt, dar parcă se aflau cincizeci de metri între noi.
În ciuda întâmplărilor, am decis să rămân aici peste noapte. Nu vreau să îi văd pe mama și Ace.
Nu mi-am încărcat telefonul de două zile și știu că am zeci de apeluri pierdute de la ea. Mă miră faptul că încă nu a apărut la ușa lui Winter.

      - Pot măcar să vin lângă tine? îl întreb

      - Trebuie să întrebi ca să poți face asta? Vin-o și află, poți?

      M-am ridicat de pe pervazul lat și m-am îndreptat spre el, cuibărindu-mă la pieptul lui ca un pui de pisică neajutorat.

     - Ai fost nevoită să nu reacționezi exagerat, pentru că dacă ne certam nu aveai unde să dormi peste noapte.

      - Nu este adevărat! am ripostat iritată. Nu sunt supărată deloc, deși mi-ai sărutat prietena.

      - Fie, te cred...

      Deși nu părea că mă crede.

      - Unde ai fost plecat?

      - În Seattle, credeam că am găsit o pistă în găsirea fratelui meu, era doar alarmă falsă.

      Winter chiar face tot ce îi stă în putere pentru a-și găsi fratele rătăcit. Și ce soartă...a pierdut jumătate de secol închis, ascuns pe unde numai Sena știe.

      - Și nu mi-ai spus că Adeline e vrăjitoare.

      - Am omis asta, doream să te iau ușor cu fiecare informație.

      - Vin aici și găsesc o puștoaică frumoasă foc. Unde crezi că mi-a zburat gândul când am văzut-o?

      - Mintea ta sclipitoare... de aceea nu e bine să tragi concluzii atât de rapid.

      Da, are dreptate, cred că acesta este cel mai mare defect al meu.

      - Dar fie, când, și cum, Arizona s-a îndrăgostit de tine?

      El oftă adânc și își duse mâna pe după umerii mei, iar cu cealaltă își aranjase părul ciufulit. Ochii săi s-au îndreptat spre raza mea vizuală și am făcut contact pentru un timp îndelungat. Era fermecător, mirific, imposibil de descris dragostea ce o văd în ochii săi. E un vampir, un trup mort, însă când mă privește e plin de blândețe.

      Winter mă iubește doar pe mine și nimeni nu mă va face să mă îndoiesc de acest lucru. Doar eu singură, în momentele de slăbiciune.

      - Nu am habar, probabil atunci când o ajutam să își domolească setea de sânge. Puțin probabil să mă fi iubit de înainte a deveni vampir. Acum că toate simțurile și dorințele s-au extins, am observat că Arizona este iubitoare de aventură și durere. Vrea să își trăiască viața într-un mod aparte, pe muchia cuțitului. Are nevoie de acțiune. Iar eu i-am oferit asta.