Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul douăzeci

      Mama mă privi lung, ochii săi blânzi erau triști și mă aținteau doar pe mine din toate persoanele din încăpere.
Îmi puteam da seama cu lejeritate că vor urma niște vești șocante, groaznice...îmi era sincer teamă, sufletul meu este deja la pământ, nu mai poate duce și alte situații triste.

      Am respirat adânc și domnul Nikolas, tatăl lui Simon, ne făcuse semn să mergem spre sufrageria lor spațioasă, pentru a lua cu toți loc pe canapea.
Eram confuzi. M-am așezat lângă mama și Arizona se așezase lângă mine, era atât de tristă încât nu avea puterea necesară nici să respire, ultima dată când am văzut-o atât de tristă a fost în urmă cu trei ani, când Happy, câinele ei labrador, a murit în urma unui accident dureros. A fost călcat de o mașină.

      - Mama, ce se întâmplă? îi șoptesc

      - Vei afla imediat. Olivia, dar ce vei afla nu ar trebui să îți schimbe modul de viață trăit de tine până acum, te prefaci pur și simplu că nu ai auzit cele ce urmează să fie spuse. Urmezi sfaturile date de mine, și vei trăii o viață obișnuită...

      Despre ce Dumnezeule vorbește?

      - Dragii mei, v-am crescut pe toți ca pe proprii mei copii. De aceea consider că sunteți destul de maturi încât să aflați cu ce se confruntă de fapt orașul White Chapel și de asemenea, avem încredere că puteți gestiona situația într-un mod serios, fără reacții copilărești. domnul Nikolas ne vorbise asemenea unui discurs, fiind destul de abătut și trist

      - Aceea bestie ce ne rarefiază locuitorii...nu este un animal, nici hibrid, nici vreun experiment al acelui domn ce are un laborator în propria casă la subsol. Este de fapt, o creatură care există pe acest pământ încă din cele mai vechi timpuri. O creatură cu formă umană, ce dă târcoale numai pe întuneric și principala sursă de hrană este sângele uman, este asemănată cu moartea, și poartă numele de vampir.

       Urechile mele țiuiau într-un mod haotic. Nu puteam crede că aceasta este considerată o conversație de oameni "maturi", de oameni ce trăiesc o viață reală... vampiri...până acum erau considerați ființe mitice și îi întâlneam doar în romane, filme, sau legende.
Vampiri...creaturi cu formă umană, cu pielea albă ca laptele, din pricina faptului că sunt literalmente morți, cu pielea rece ca gheața și irisul ochilor de unele culori neîntâlnite la oameni vreodată.
Vampiri...creaturi ale nopții ce ucid oameni din cauza faptului că au nevoie de sângele lor pentru a nu se usca asemenea stafidelor.

      Imposibil! Sunt ființe SF ce nu pot exista pe această planetă, imposibil. Im-po-si-bil. Nu pot crede așa ceva.
Cu siguranță există altă explicație pentru lipsa sângelui din organismul victimelor, și urmele de colți.

      Am citit o sumedenie de romane despre vampiri, pentru că ele sunt doar creații imaginare. Nu există...
Nu există...
Nu există...

      - Deci voi insinuați că cei ca Edward Cullen chiar există? Sunt reali? întreabă Tyler serios, așezându-și mâinile în sân

      - Trăim vremuri disperate fiule și nu avem timp de divertisment în program. Situația e cu adevărat reală, și gravă, și trebuie tratată ca a tare. Vampirii sunt vulnerabili unei plante numită verbină, și apa sfințită în Biserică, dar are un efect mai redus asupra lor. Mama ta Olivia, a avut geniala idee de a contamina apa potabilă, pe care o folosesc locuitorii orașului, cu verbină.

      - Și cum îi oprește asta pe vampiri? Totuși, există victime recente.

      - Știți ceva, este o situație mult prea greu de procesat în timpul acesta. Nu pot accepta ideea că micuța Emily a fost ucisă de o asemenea creatură, care până ieri era ireală pentru mine. Merg acasă... spuse Arizona și se ridicase de pe canapea, îndreptându-se spre ușă