Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul douăzeci și șase

      — Da mamă, totul este în regulă. După petrecerea de aseară am decis să rămânem toți la Arizona acasă, mama ei este încă în Florida.

      — Și nu puteai anunța Olivia?! Nu îți imaginezi cât de îngrijorată am fost, nu erai când am ajuns acasă și nici o veste de la tine nu aveam.

      — Scuze! Nu mai repet greșeala. Știu regula, la douăzeci și unu maxim, în casă.

      — Vin după tine sau vii singură?

      — Vin eu singură, mai târziu.

      — Bine. Ne vedem acasă.

      Am închis apelul și mi-am dus genunchii la piept, ghemuindu-mă în scaunul pasagerului al mașinii lui Simon. Nu am avut curajul să intru în conacul lui Winter chiar dacă prietena mea se afla acolo inconștientă de câteva ore bune. Simon era acolo, probabil cu Winter. Nu îi păsa de aspecte, era alături de Arizona așa cum trebuia să fiu și eu.
Am dormit pentru câteva ore în mașina lui, închisă ca într-un bârlog. L-am rugat pe Simon să mă anunțe dacă Arizona dă semne de viață.

      Sunt aici deoarece doresc să îl evit pe Winter. Nu vreau să accept faptul că iubitul meu este vampir. Nu îmi doream asta. Credeam, și chiar mă bucuram de faptul că el este o ființă umană cu inimă și sentimente.
Un vampir nu are inimă, prin urmare, Winter cum mă poate iubi? Este imposibil. Ei doar ucid și își trăiesc viața prin crime.
Acum realizez de ce Winter apărea pe la școală doar în zile înnorate sau ne vedeam doar seara. Atât de multe semne evidente și gândul că el poate fi o creatură a nopții nici nu mi-a trecut prin minte.

      Mi-e teamă, cum aș putea sta în preajma lui de acum? Cu frica constant prezentă că își poate pierde controlul și mă va mușca, voi deveni una dintre acele victime sfâșiate de vampiri.

      Deși, recunosc, a avut zeci de șanse în care mă putea seca de sânge lejer, dar nu a făcut-o.
Nu am discutat cu Winter și nici nu am s-o fac curând. Am nevoie de timp pentru a mă împăca cu acest coșmar.

       Deodată cineva bate la geam și am tresărit. Privesc înapoi cu frică dar era doar Simon cu o cană aburindă în mână. Am sărit rapid pentru a-i deschide ușa, cu speranța că îmi va da vreo veste despre Arizona, dar după fața sa inexpresivă, nu cred că este vorba despre asta.
El intră în mașină și se așază pe bancheta din spate. Strecurându-mă printre scaunele din față ale mașinii, am ajuns și eu pe bancheta din spate.

      Mi-a întins cana și am apucat-o leneș, inspirând mirosul cafelei fierbinți.

      - Cum este Arizona? îl întreb sorbind o gură

      - E confirmat, când se va trezi, se va trezi ca vampir. A murit cu sângele lui Winter în organism... spuse privind în gol

      Iar eu am început să plâng. Suntem toți egoiști, nici unul dintre noi nu s-a gândit la alegerea Arizonei, noi am decis pentru ea. Adică Winter.
Asemenea aș fi făcut și eu, tot ce îmi stă în putință pentru a o vedea bine și sănătoasă. Chiar dacă va deveni o creatură a nopții.
Prefer să o văd așa decât să îi vizitez mormântul.

      Dacă Winter a reușit să se controleze și a devenit atât de uman...cu siguranță va reuși și Arizona, totul va reveni la normal. Vom găsi altă cale prin care să supraviețuiască, fără să ucidă oameni.

      - Este numai vina mea!

      - Ba nu Simon! Așa a fost să fie. Vom găsi o soluție. O vom lăsa pe Arizona să bea sânge din încheieturile noastre ori de câte ori este nevoie, pentru a nu ucide oameni. Winter o va ajuta, el pare atât de uman.