Regina Universului

Cap 1.

        — Majestate, dacă îmi permiteți, cred că verdele ar merge minunat cu ochii dumneavoastră. Îmi spune bruneta privindu-mă cu atenție.

       — Iar eu ți-am zis că prefer negrul, Martemin. Doar merg la vânătoare, nu la un bal. Plus de asta, negrul îmi scoate mai bine ochii în evidență.

         Aceasta dă afirmativ din cap, după care ia paleta de machiaj și începe să-mi dea pe la ochi.

         Și acum, putem să ne dăm seama de faptul că o femeie, poate face rost de machiaj îndiferent de unde s-ar afla. Nu știu cum, știu doar că am dat ordin, iar ei mi l-au îndeplinit.

           Martemis este femeia ce se ocupă de mine. Îmi alege hainele, îmi pieptănă părul, îmi pregătește baia și mă ajută să fiu mereu frumoasă.

          Plus de asta, este mereu cu mine, iar asta fiindcă eu i-am cerut. Suntem... prietene aș putea spune.

         Mereu este bine să ai prieteni. Așa măcar ești sigur că nu înnebunești singură vorbind doar cu roboții.

        Martemis este o fată de o frumusețe uimitoare ! Părul ei este lung, albastru, pielea albă ca laptele, ochi mov magnifici și puțin mai înaltă decât mine. Are un corp de zeiță pe lângă asta. Sâni mari, talie mică, fese mari... îți este imposibil să crezi că părinții ei au fost doar niște simpli sclavi și uciși acum mult timp.

         Nu mai are pe nimeni, iar acesta este motivul pentru care am luat-o sub aripa mea. Acum, eu sunt tot ce are și sunt sigură că nu mă va trăda vreodată.

           — O Regină nu trebuie să meargă la vânătoare, vocea mamei mele se aude din spatele meu.

       Mă întorc surprinsă, și o văd în fața ușii privindu-mă cu mâinile în sân.

        Îmi dau ochii peste cap. De fiecare dată când ies îmi spune asta. Ea vrea ca eu să stau tot timpul pe acel tron și să nu fac nimic. Ei bine, da, dar uneori am nevoie să ies ! Acum eu sunt regina, iar regina nu primește comenzi de la nimeni. Sau mă rog... poate puțin de tot de la rege, dar el este mereu de acord cu mine oricum.

          — Și nici un rege ! Scumpo, avem servitori pentru asta ! Voi trebuie să stați aici, să ascultați supușii, să rezolvați probleme și să faceți copii ! Nu să mergeți la vânătoare !

         — Dar, mamă, eu și Mars facem asta de mult timp ! A devenit o tradiție pentru noi și plus de asta, ne permite să ne luăm puțin capul de la toate... astea !

        Mă apropri de ea, iar ea de mine.

        Nu pot să nu observ că din nou a introdus copiii în discuție. Eu și Mars nu vrem încă copii, iar ea ar trebui să ne respecte decizia. Deja devine mult prea enervant.

         — Poate fii periculos, insistă ea.

         — Mamă, suntem regele și regina universului ! Nimic nu ne poate face rău !

       Cred că ea a uitat asta. Este mult prea grijulie și își dace filme de fiecare dată. Presupun că este greu pentru ea să știe că fetița ei nu mai este... ei bine, o fetiță, așa că, încerc să o înțeleg. Totuși, ar fi mult mai bine dacă mi-ar da puțină încredere.

        Aceasta oftează, după care mă îmbrățișează.

      — Poate ai dreptate, dar totuși... ai grijă, da ? Rostește ea, după care îmi lasă un sărut pe obraz. 

      — Promit, o asigur eu.

        Îi adresez un ultim zâmbet, după care îi fac semn cu capul că trebuie să plec.

        Cred că Mars mă așteaptă de ceva vreme.

         Aceasta dă din cap, iar eu îi întorc sărutul. Ies din cameră și dau nas în nas cu Mars care se pregătea să bată la ușă. Pufnesc amuzată văzându-i expresia surprinsă de pe chip, dar el rămâne serios.

        — Majestate, fac eu o mică aplecăciune continuând să-l privesc  amuzată.

         — Ești gata ? Trebuie să plecăm !

         Nu știu ce are azi, dar pare destul de încordat așa că decid să nu îl provoc prea mult.

       Însă, dacă continuă tot așa, o să-l întreb care este problema lui fiindcă de obicei este mult mai zâmbăreț și relaxat.

        Sau poate are doar o zi proastă... ar putea fii și asta.