Regina Universului

Cap 15

             Părinților mei nu le-au luat mult timp să afle că am ajuns acasă. Le-am explicat tot ce s-a întâmplat, iar tata aproape că a luat-o razna. Mama a vrut să le predau tronul având în vedere că soțul meu este în temniță, dar le-am spus că vor avea aceeași soartă dacă vor încerca să facă ceva neașteptat. Doar pentru că soțul meu este un ticălos fără inima, asta nu înseamnă că eu o să suport consecințele și o să îmi predau tronul. Acest tron este puterea mea acum. Nimeni nu o să mai poată să mă ia de fraieră, iar iubirea nu va mai exista pentru mine.

        Nu folosește la nimic să fii iubită pentru un timp și la final, să fii trădată. Până la urmă, bărbații știu să facă doar asta. Nu am nevoie de ei... nu am nevoie de nimeni.

          Voi crește în putere datorită durerii mele, iar toată lumea va avea frică de mine. Nimeni nu își va mai permite să mă ia de fraieră.

         — Scumpo, ce ar fii să îl asculți ? Să vezi și partea lui de adevăr. Mă sfătuiește mama.

         — Tăcere ! Mă gândesc.

        Nu mă găndesc la cum să îl iert, bineînțeles că nu. Mă gândesc la cum să schimb acest decor. Este mult prea fericit pentru o asemenea situație. De azi, nimic nu va mai fii la fel. Nimic nu va mai fii fericit...

          Auriul nu a fost niciodată culoarea mea preferată.

           Îmi întorc privirea și îl văd pe Demon privindu-mă cu ochii săi mari. Își pune capul în poala mea, iar eu încep să-l mângâi.

          Cred că roșu cu negru ar fii o combinație mai reușită. Și verdele cu auriu în pereții crăpați... da. Asta ar trebui să fie.

          Îmi ridic mâna și o privesc. O flacără neagră apare, iar prin jur se lasă o ceață profundă. Cât ai clipii, auriul de pe pereți se dezlipește, pereții se crapă, la fel și tavanul, dar nu profund. În crapaturi apare un amestec de smarald verde strălucitor și aur. Pereții capătă încet, încet, o nuanță de negru mat, iar trei ramuri cu spini învăluie fiecare coloană din sală.

         — Ce faci ?! Țipă tata.

        — Gărzi, duceții pe părinții mei în camera lor. Nu vreau să fiu deranjată.

         — Ce este cu acest comportament ? Mă întreabă mama uimită.

         Gărzile se ocup de ei, iar eu mă ridic de pe tron. Îl privesc, și mă gândesc că nu i-ar strica o mică schimbare și lui.

        Îl ating, iar acesta se face mul mai mare și devine alcătuit din roci și cranii. Dacă mă gândesc mai bine, nici mie nu mi-ar strica o schimbare de look.

          Rochia mea albastră devine mult mai lungă, neagră, puțin decoltată, cu o capă imensă. Mă așez pe tronul meu, și îmi plimb unghiile pe capul lui Demon. Închid ochii pentru câteva momente, iar când îi deschid, îmi pot vedea creația.

        Demon nu mai este un lup pentru un moment, ci un om. Unul confuz, dar îl privesc în ochi, iar acesta se calmează.

          — Majestate, îmi face el o reverență.

          — Demon, adu-mi coroana, te rog.

       Acesta dă din cap și coboară scările. Îmi ia coroana din tubul de cristal, și se aproprie din nou de mine.
Mi-o pune pe cap, iar eu închid ochii.

          — Bun băiat.

        Mă așez confortabil și privesc în gol.

         — Gărzi, aduceți-mi-l pe Amedeyst. Am ceva de discutat cu el despre prea iubitul meu soț. Spun privind în gol.

          Îmi întorc privirea spre Demon, și îmi ridic mâna. Acesta devine un șarpe imens, cu solzi negri și verzi lucioși, si un cap mai mare decâ a unui om. Îl mângâi privind din nou în gol.

            Nici nu vor știi ce le așteaptă de data asta.