Regina Universului

Cap 12

         Este patru dimineața ceasul, iar eu nu pot dormii. Cum aș putea, având în vedere că mă gândesc tot timpul la Mars și la ceea ce a spus. De când am intrat în corpul acesta, tot ce am făcut a fost să gândesc la asta și să plâng.

         Nu îmi vine să cred că sunt atât de slabă încât să plâng...

         Poate lui nu îi mai pasă, dar mie da.

         Mă simt atât de prost după cele întâmplate ! Am impresia că este numai vina mea. Poate că chiar are dreptate... poate îi ofer prea multă atenție lui Shawn fără să-mi dau seama, iar asta normal că îl deranjează. Însă, abia că îi vorbesc ! Nu pot vedea în ce îi acord atenție. Nu l-a suportat niciodata, iar faptul că stau în preajma lui câteodată nu îl face să se simtă mai bine. Pierde încrederea în sine și crede că Shawn este mai bun decât el și mă poate pierde, însă nu este așa. Nu l-aș putea părăsi niciodată...

        Este atât de frig în noaptea asta, iar faptul că el este în tricou afară nu mă face deloc să mă simt mai bine.

        Ah, la naiba ! Fie ce o fii, eu mă duc după el. Iau o pătură pe umeri și ies din cort. Ceilalți dorm, așa că încerc să nu fac prea mult zgomot.

        Întru în pădure încercând să-mi amintesc drumul, iar după ce fac câțiva pași, se aude un urlet de lup. Unul chiar foarte aproape.

          Înghit în sec, după care îmi continui drumul privind în stânga și în dreapta. Fac asta timp de cinci minute. Cinci minute în care sunt complet stresată. Privesc în stânga, după care în dreapta, dar mă opresc instant când văd o umbră a siluietii unui lup imens. Deschid ochii mari și fac un pas în spate, iar el se aproprie de mine, arătându-și colții și arătând feroce.

         Înghit din nou în sec, după care încerc să-mi revin. Mă apropri de el chiar dacă îmi este frică și îmi întind mâna, sperând să nu mi-o muște.

           — Ușurel, amice ! Nu vreau să-ți fac rău, așa că ce ar fii să nu-mi faci nici tu, hum ?

         Acesta începe să se aproprie, dar de data asta pare că nu mai vrea să mă atace. Îl privesc în ochi, iar el mă privește pe mine. Îmi pun mâna pe botul său, iar, probabil că sunt nebună, dar pot jura că asta a fost o aplecăciune.

         Până și animalele sălbatice îmi sunt supuși, stai, ce ?

         Fără să-mi facă probleme, pleacă, iar eu îl pierd din raza mea vizuală.

            Și eu care credeam că o să mor în seara asta ! Ei bine, se pare că să fii regina universului chiar folosește la multe lucruri.

        Îmi continui drumul și într-un final, ies din pădure. Cum credeam, Mars este în continuare în locul în care l-am lăsat, însă stă jos pe margine privind cerul.

          Mă apropri de el și îl surprind punându-i pătura pe umeri. Mă privește fără să spună ceva, iar în colțul ochilor săi, pot observa lacrimi.

            Mars nu este genul care să plângă din orice, iar asta îmi arată că l-am rănit destul de tare.

             — Te-ai întors ? Mă întreabă cu vocea ușor răgușită.

             — Mereu mă voi întoarce la tine, dragule. Îi răspund privindu-l în ochii.

          Îi sărut lung fruntea, iar el mă îmbrățișează.

           — Îmi pare rău. Nu ar trebui să te fac să ai dubi asupra mea. Îmi dau seama cât este de greu pentru tine ceea ce se întâmplă, iar eu nu te ajut deloc... Îi spun afundându-mi capul în scorbura gâtului său.

             — Mie îmi pare rău... sunt un fraier și un idiot... nu ar trebui să am dubi față de tine. Îmi spune el cu buzele pe obrazul meu.

             — Nu ești fraieri și nici idiot, Mars ! Ești cea mai inteligentă persoană pe care o cunosc, poți fii înțelept asemenea tatălui meu și bun asemenea mamei mele. Ești tot ce îmi doresc și nu vreau să ne despărțim...

              — Nici eu nu vreau să ne despărțim...

           Rup îmbrățișarea și mă ridic. Faptul că stăm la marginea acestui munte și putem câdea oricând, nu mă încântă absolut deloc. Îl iau de mână, iar acesta se ridică. Ne așezăm puțin mai sus de piatră, iar acesta mă ia din nou în brațe, făcânt în așa fel încăt să fim amândoi înveliți cu pătură.

             — Îmi pare rău că sunt gelos... îmi spune el pe un ton lăsat.

             — Știi foarte bine că nu ai de ce să fii gelos....
      
              — Vreau să mă iubești doar pe mine, Celest ! Nu suport faptul că trebuie să împart iubirea ta cu altcineva.

        Râd discret și îmi ridic privirea.

          — Atunci, când o să avem un copil, sau mai mulți, eu o să-i iubesc pe toți. Crezi că ai să te descurci cu concurența asta ? Îl întreb zâmbind.

             — Asta e altceva. Ei vor fii copiii noștri. Vor fii familia noastră. Atâta timp cât este din familie, nu mă deranjează, dar un alt bărbat ... cred că aș înnebuni pur și simpul.

        Îl privesc în ochii, după care îl sărut lung pe buze. Acesta își pune mâna în parul meu și adâncește mai mult sărutul. Mă pun în poala sa în timp ce sărutul devine tot mai rapid, la fel ca respirația noastră.

          Întrun final, ne dezlipim buzele  și îl privesc mușcându-mi buza inferioară.

         — Ce ar fii să facem un copil acum ? Îl întreb zâmbind.

          — Acum ? Aici ? Întreabă surprins.

          — Da. Acum și aici, îi spun și încep din nou să-l sărut.

        Îmi pun mâinile pe cureaua lui și încep s-o desfac, în timp ce el zâmbește prin sărut. Fără să mă aștept, își pune o mână în parul meu, cealalaltă pe picior și mă întinde pe iarbă începând să mă dezbrace.