Regina Universului

Cap 11

          M-am cam adâncit puțin cam prea mult în pădure. Noroc cu luna plină care îmi iluminează drumul și pot vedea unde calc, că de nu, mi-aș fi rupt gâtul de trei ori până acum.

        Am căutat-o pe Martemis timp de o jumătate de oră, dar nu am găsit-o. Mi-am amintit însă de pasiunea ei pentru colțurile sumbre și înfricoșătoare, așa că, ce poate fii mai sumbru și înfricoșător decât o pădure în miezul nopții, cu lupi și urși la tot pasul ?

           — Nu mă atinge ți-am spus ! Se aude vocea lui Mars.

        Mars ? Ce face el aici ? Și cu cine vorbește ? În orice caz, pare să fie la fel de nervos...

          — De ce trebuie să fii mereu atât de rău cu mine, regele meu ?

         Partea bună e că am găsit-o pe Martemis, partea rea e că e cu Mars. Știu foarte bine că cei doi nu se suportă unul pe altul, așa că, ce ar căuta împreună ?

            — Ai mare noroc că ești prietena lui Celest, altfel ti-aș fi șters existența acum mult timp în urmă.

            — Mă rănești...

           — Atunci pleacă ! Te țin eu aici ? Nu încetezi să-mi storci creeri, fetițo, lasă-mă în pace ! Nu o să obții niciodată ceea ce vrei, așa că de ce mai încerci ?!

        Ceea ce vrea ? Cum adică ?

         Mă dirijez cu ajutorul vocilor lor, și întrun final, ajung pe marginea dealului unde nu sunt copaci. Doar iarbă, o piatră imensă de care se sprijină Mars și unde lumina lunii reflectă cel mai bine.

              — O să obțin ceea ce vreau, îți promit asta. Îi spune ea sigură pe sine.

        Îmi trag vocea, iar cei doi își îndrept privirile pe mine. Par a fii destul de surprinși și oarecum agitați.

          — Ce anume vrei să obți ? Ce căutați voi doi aici ? Întreb calmă.

           — Ah, majestate ! Nimic, doar că...

         Martemis îl privește pe Mars, după care pe mine și se aproprie încet.

            — Regele mereu m-a urât și nu înțeleg de ce. Vreau totuși să mă placă într-un final și să realizeze că tot ce vreau, este să îmi servesc regele și regina. Asta vreau să obțin. Cât despre ceea ce facem aici, ne-am întâlnit întâmplător. Se pare că toți trei am vrut să facem o mică plimbare nocturnă...

        Îmi adresează un zâmbet, iar eu îmi întind mâna. Aceasta mă apucă de ea și o trag ușor spre mine.

          — I-ați servitoarea și du-o de aici dacă chiar vrei să mai trăiască. Îmi spune Mars printre dinți.

        Oftez lung privindul cum stă cu spatele la noi privind luna, după care îi fac un semn lui Martemis să ne lase singuri. Aceasta pleacă, iar eu mă apropri încet de Mars.

           — Am spus să pleci și tu cu ea, nu să rămâi. Îmi spune el fără să mă privească.

          — Dacă nu termini cu atitudinea asta, îți jur că te arunc de la marginea muntelui ăstuia ! Îi spun printre dinți.

           — Dă-i drumul. Știm amândoi că acum nu-ți pasă de mine.

          Ce Doamne... băiatul ăsta a luat-o razna sau cum ? Scoate niște vorbe și nu conștientizează că îmi face și mie rău, nu doar lui.

         Cum poate spune că nu îmi pasă de el când tot ceea ce fac este pentru el ?!

           — Dacă chiar crezi asta, înseamnă că ești un mare fraier ! Îi spun forțându-l să se uite la mine.

           — În cazul ăsta, să facem cunoștință, eu sunt fraier, tu ?

           —  Glumele tale sunt tâmpite !

           — Atunci du-te la domnul Shawn, sigur are el ceva mai bun ! Îmi zâmbește el fals.

           — Dar nu am nimic cu omul ăla, înțelege odată ! Țip eu.

           — Oh, pe bune acum, când îl vezi, schimbi atitudinea și devi un mielușel blând. Plus de asta, îi ți tot timpul copilul în brațe, ți-ar fi plăcut să fie al vostru, nu ?

          O să-l plesnesc ! Vă jur.

            — Singurul bărbat cu care vreau un copil ești tu, idiotule ! Nu Shawn, nu altcineva ! De ce nu poți să înțelegi asta ?

              — Poate pentru că doar vorbești, dar nu arăți niciodată ! M-ai văzut pe mine privind alte femei de când suntem căsătoriți ? Chiar dacă suntem în spațiu sau pe pământ, nu te-am înșelat nici măcar nu privirea !

               — Și vrei să spui că eu o fac ? Îl întreb punându-mi mâinile în sân.

               — Da !

         Îl privesc surprinsă, iar vorbele nu-mi mai ies din gură. Cum poate să fie atât de ... ahhh !

            — Doar pentru că sunt drăguță cu el, asta nu înseamnă că vreau să am ceva cu el ! Poți înțelege asta ?!

            — Dar tu poți să înțelegi faptul că nu suport să te văd în preajma  altui bărbat ? Și că faptul că i-ai luat apărarea m-a făcut să mă simt mizerabil ? Sunt gelos, recunosc, dar e vina ta !

             — Cum poate fii vina mea că nu ai încredere în mine ?!

            — Pentrucă nu îmi dai motive ca să am încredere în tine !

          Îl privesc de parcă ar fii nebun.

           — Dacă nu ai încredere în mine, atunci de ce mai continuăm cu căsnicia asta ?

        Îl privesc în timp ce strâng din dinți, iar vorbele i se blochează în gură.

         M-am săturat de cearta asta, așa că decid să plec. Nu încearcă să mă oprească, dar nici nu trebuie. Ma afund din nou în pădure, mai nervoasă ca niciodată, îndreptându-mă spre tabără.

          Sper să-și dea seama că seara asta doarte afară fiindcă cortul nostru a devenit doar al meu.