Regina Universului

Cap 23

            — Ești sigur că nu l-ai omorît ? Pare mort. Aud o voce familiară.

            — I-am dat ceva ca să-l adorm doar, nu să-l omor. Ar trebui să se trezească mai devreme sau mai târziu.

          Îmi deschid ochii, și simt o durere imensă de cap. Încerc să mă frec la ochi, dar îmi dau seama că sunt încătușat.

         Trag o gură de aer și îmi dau seama unde sunt și ce se întâmplă. Îmi dau ochii peste cap și privesc în jur.

        O grămadă de reptile, Martemis, prea iubitul meu frate și fosta mea soție sunt aici. Martemis este încătușată exact ca mine, dar stă în picioare și nu scoate niciun sunet. De parcă ar fii o stafie.

          Este slabă, albă ca varul, iar părul îi este taiat pana la umeri. Privește în gol cu ochii săi albi, de parcă nici nu ar fi fost aici.

            — Uite că s-a și trezit ! Îmi atrage fratele meu atenția. Sper să nu mă urăști, dar este ordinul reginei mele. 

            — Și dacă regina ta îți cere să o pupi în fund, o faci ? M-ai înjunghiat pe la spate ! Îi spun încercând să par calm.

            — Nu-i purta pică, Celest ne întrerupe. Ți-a adus fiul înapoi în brațe.

           Privirea ei este la fel de rece ca ultima dată, doar că de data asta nu mă surprinde.

           — Tot nu înțeleg, de ce încă mai vrei să știi dacă acel copil este al meu sau nu ? Noi doi nu mai suntem împreună și nu o să mai fim niciodată. Ce ar scrimba faptul că știi dacă acel copil este al meu sau nu ?

          — Vreau să știu dacă ești cu adevărat un tradător. Îmi spune calmă.

          — De ce îți mai bați capul ? Pentru tine oricum sunt un trădător si ghici ce, nu îmi mai pasă !

            Aceasta își dă ochii peste cap.

         — O să încetezi chiar acum ! Cum îți permiți să vorbești așa cu regina ta ? Îmi spune ea începâns să se enerveze.

        Încep să râd nervos. Devine amuzant și enervant în acelaș timp.

          — Credeam că îți place când îți vorbesc murdar, mami. O provoc rânjind.

          Aceasta strânge din dinți și îi face un semn din cap reptilei din stânga mea. Aceasta se pune în fața mea, și încasez un pumn în față ce îmi rotește capul. Rămân câteva secunte așa, după care încep să râd și să scuip sânge. Îl privesc pe nemernic cu dinții strânși și mârâind.

         — Doar atâta poți, javră ?

        Acesta începe să mârâie la mine, și aproape că ne  luăm la bătaie dacă nu ne-ar fi separat Amedeyt.

          — Am auzit că trăiești pe Pământ. Cum este ? Mă întreabă Celest cu un zâmbet fals pe buze.

          — Treci la subiect. Îi răspund rece.

         Scuip din nou sânge, și o pot vedea cum se enervează din nou.

        — Prea bine atunci.

        Aceasta se ridică de pe tron și se aproprie de Martemis. Își pune unghiile imense pe fruntea ei, făcând să apară o lumină aurie, pe care Martemis o înghite. Îi atinge urechile, după care ochii, iar aceasta inspiră o gură mare de aer.

           — Bun venit printre noi, dragă prietenă. Spune ea, întorcându-i spatele și apropriindu-se de tronul ei.

           — Pot... să văd. POT SĂ VĂD ! Pot vedea, pot auzi ! Exclamă ea fericită și plângând în acelaș timp.

       Mă uit la femeia aceasta și nici nu-mi pot imagina prin câte a trecut. La început credeam că este ceea ce merită, acum, îmi dau seama că nimeni nu trebuie să treacă prin asta. Este îngrozitor. 

           — Să intre Fenrir vă rog. Strigă ea după ce se așează.

          Porțile se deschid, iar un băiat blond, alb ca varul, cu ochii albaștri strălucitori și destul de înalt, intră acompaniat de două reptile.

         — Fenrir ? Rostește Martemis cu vocea tremurată.

        — Mamă ?

        Acesta o privește pentru câteva momente, după care aleagră la ea în brațe și o îmbrățișează.

          — Copilul meu... Ce cauți aici ? Credeam că ești împreună cu sora ta așteptându-mă acasă. Spune ea aproape plângând.

          
          — Sora mea nu mai este, mamă... A fost ucisă de către ciclopi cănd a încercat să ne fure ceva de mâncare acum mult timp. Trăiam pe străzi, până când acel bărbat de acolo m-a adus aici. Spune el trist.

         Mă uit la ei și înghit în sec. Înainte ca regele si regina să cedeze tronul nouă, universul era perfect. Acum, este departe de a fii măcar bine. Îmi dau seama ce îndură majoritatea ființelor din toate galaxiile, și mă simt vinovat că nu am făcut nimic cât timp eram rege. Acum este prea târziu. Nu mai pot face nimic. Sunt un nimeni.

          — Copleșitor, nu-i așa ? Mă întreabă Celest.

          — Chiar este. Îi răspund fără să o privesc.

           — Fenrir, scumpule ! Spune ridicându-se de pe tron.

         Acesta o prvește timp de câteva secunde, după care o privește pe Martemis care îi face semn să facă ce zice ea. Acesta se aproprie de regina lui, iar Celest îi prinde încet de mâini.

          — Fenrir, îți voi pune o întrebare, și vreau să îmi răspunzi sincer, ok ? Îl întreabă privindu-l în ochii.

         — Da, regina mea.

        — Îmi promiți ?

        — Vă promit.

         Aceasta zâmbește și îl aduce în fața mea. Băiețelul mă privește în ochii, iar eu pe el. Îi fac un salut cum pot cu mâna, iar acesta zâmbește.

          — Spuneai că îți amintești cum arată tatăl tău, nu-i așa ?

          — Da, îmi amintesc. Îi răspunde continuând să mă priveasc.

           — Este acesta, tatăl tău ?

         

          Holaaa ! Capitol nou, sper sa va placa😌❤

         O întrebare : știe careva un film mișto ?