Regina Universului

Cap 14

            Cele două săptămăni s-au terminat, iar asta înseamnă că este momentul de a pleca acasă. Toată lumea strâng corturile și fac în așa fel încît  acest lor să fie la fel de curat ca atunci când am sosit.

       Toată lumea în afară de Mars și Martemis.

         Nu am habar unde ar putea fii ăștea doi. Sinceră să fiu, dispar cam des și dacă nu aș fi știut că Mars mă iubește atât de mult, aș intra în bănueli.

        Îl ajut pe micul Mikay să între în autobuz, după care mă uit prin jur.
Nicio urmă de ei.

        Îmi pun două degete în gură și încep să fluer tare. Sunetul este asurzitor, dar Demon este imediat în fața mea.

       Vă amintiți de lupul de data trecută ? Ei bine, după ce l-am vindecat, nu a mai vrut să plece, așa că l-am adoptat. Copiii se jucau cu el, iar acesta nu a încercat niciodată să le facă rău.

         — Îmi poți arăta drumul spre Mars, te rog ? Îi spun mângâindu-l pe cap.

        Acesta scoate limba și dă din coadă bucuros. Chiar ai zice că este un câine !

         Se întoarce și începe să îi ia urmele lui Mars, iar eu îl urmez.

        Sper doar să nu fie prea nefericit pe navă. Nu vreau să îl las aici. Două săptămâni, dar eu și Mars ne-am atașat de el, și el de noi.

            Se îndreaptă spre pădure. Normal ! De ce nu m-am gândit la asta ? Sunt sigură că sunt în acelaș loc ca data trecută, dar de ce ?

        Pfff... ce tot spun eu ? Poate nici mânar nu sunt împreună. Am spun lui Demon să ia doar urmele lui Mars, nu și cele a lui Martemis.

         Îmi dau seama că ne îndreptăm într-o parte a pădurii necunoscută mie. Sinceră să fiu, locul nu prea îmi place. Este înfricoșător aici.

         Știiți pădurile băntuite din filme ? Ei bine, fix așa arată. Nu am nicio idee ce ar putea Mars să facă aici. Este totuși destul de departe de tabără.

             — Mi-ai promis. Se aude vocea lui Martemis.

          Mă uit prin jur. Nu o văd nicăieri, iar Demon se indepărtează tot mai mult de mine. Pășesc pe noroiul negru, ținându-mă de copaci ca să nu cad, și pot să îi aud din nou vocea lui Martemis.

          — Eu trebuia să fiu în locul ei ! Mi-ai promis !

          Nu înșeleg despre ce vorbeste, cu cine vorbește, sau unde este. Știu doar că îi pot auzi vocea.

           — Nu îmi amintesc să îți fi promis ție ceva.

          Mars ? Ce caută ăștea doi din nou împreună ? Și despre ce tot vorbesc ?!

            — Ăsa, fă-o pe prostul încontinuare.... dar știi ? Încă nu este prea târziu. Ne putem crea o familie împreună, iar pe ea o putem distruge.

           — Ășa îți respecți tu regina ?! Țipă Mars furios.

           — Doar pentru că îi spun ,, regină " asta nu inseamnă că este una. Doar pentru că este regina ta, asta nu înseamnă că este și a mea. Până la urmă, fătuca asta mi-a luat ce iubeam cel mai mult in viața aceasta. Soțul meu.

       Nu îmi ia mult timp să realizez că vorbesc despre mine, iar cuvintele lor mă terifiază. Cum adică soțul ei ?

           — Nu am fost niciodată soțul tău ! Ce naiba tot spui acolo ?! Ești nebună, femeie ! Țipă Mars.

           — Cum poți să negi cu atâta nerușinare ?! Am fost impreună, am fost fericiți, avem și un copil ! Țipă și Martemis !

          — Te întreci cu gluma, îți jur ! Ce copil, femeie ?! Tu chiar ești nebună la cap ?!

       Îi văd. Îi pot vedea cum aproape se omoară unul pe celelalt. Inima mea bate atât de tare, dar cu toate astea mă apropri de ei. Dacă ceea ce a spus Martemis este adevărat, atunci, lumea mea s-a terminat. Tot ce am construit până acum, se duce pe apa sâmbetei și nu aș putea rezista la toate astea. Dacă sunt trădată și de data asta în iubire, o s-o iau cu totul razna. O să-i distrug pe toți.

          — Ce glumă ?! Tu chiar nu înțelegi că te iubesc ?! Țipă ea nervoasă.

        Fără să-l mai lase să spună ceva, îl apucă de tricou și își lipește buzele de ale lui. Respirația mea se oprește, și mă uit la ei doi uimită, terifiată chiar. Nu îmi vine să cred ce se întâmplă.

       Simt cum furia urcă în venele mele. Străng din pumni, iar asta provoacă un aer atât de puternic încât rupe trei copaci din jur. Cei doi se întorc spre mine, și simt cum părul meu se ridică, și eu la fel.

        — Cum îndrăzniți să vă drădați regina în halul acesta ?! Întreb furioasă.

       Totul este mov. Le pot vedea inimile bătând, sângele circulând prin corp și venele. Inimile lor stau să iasă din corp, iar frica lor mă hrănește.

         — Celest, ascultă-mă, nu este ceea ce pare ! Nu am nimic cu toate astea. Femeia asta este nebună ! Țipă Mars.

       Prin jur este un vânt puternic ce aproape că îi ia în zbor. Mars încearcă să se aproprie de mine, dar întind mâna, iar acesta se lipește brutal cu spatele de un copac.

            — Ne iubim ! Țipă Martemis aproape plângând.

         Auzind asta, mă enervez și mai tare. Se iubesc prin spatele meu, iar pe mine mă iau de fraieră ?! O să-i distrug !

            — Lumea asta nu este făcută pentru voi !

        Spunând asta, îmi întorc privirea și îl văd pe Demon înfricoșat. Îmi întind mâna, iar acesta levitează spre cei doi. Îl pun jos, și îmi întind mâinile, privind spre cer și închizând ochii. Când îi deschid, ne aflăm pe navă. Cei doi pe jos, iar eu în picioare în timp ce Demon stă la dreapta mea.

       De data asta nu mai levitez, iar părul meu este normal, însă îi pot vedea încă în mov.

          — Gârzi ! Luații pe cei doi trădători și aruncații în temniță, separați !

        Cât ai clipii, două reptile îi iau pe sus și ies pe ușa. În ciuda țipetelor lui Mars, mă apropri de tron și mă așez pe el. Mă uit la cel a lui Mars, și cu o mișcare din mână, îl arunc în celălalt colț al salei, iar acesta se topește.

       

               De acum încolo, doar eu voi mai fii la conducere.