Regina Universului

Cap 18

          I-am ordonat lui Mars să se ducă în camera sa, să făcă o baie și să se schimbe. Acum, este doar un simplu supus. Cu care voi avea un copil, da, dar tot un supus rămâne.

          Începe să mi se face foame, dar când mă gândesc la mâncarea ce o avem pe navă, îmi piere apetitul.

           Vreau ceva... diferit.

            — Gărzi, aduceți-mi-l pe bucătarul regal. Poruncesc mângâindu-mi burta.

          Să fii însărcinată nu este tocmai atât de ușor. Grețuri constante, dureri de stomac, amețeli și poftă de mâncare încontinuu. Cu toate astea, am doar două luni.

       Îmi văd șarpele apropriindu-se de mine și se învelește de tronul meu. Este atât de mare încât coada lui ajunge pe trepte. Cred că îmi e dor de Demon cel real...

       — Demon ?

        Acesta își pune capul în poala mea, iar eu încep să-l mângâi cu unghiile mele lungi și verzi. Acesta se transformă în lup și se asează lângă tron privind peretele din fată cum o fac și eu.

          Bucătarul intră în sală. Își scoate boneta și face o aplecăciune.

        — Regina mea...

        — Tayron, vreau ceva diferit de data asta. Ceva ce nu mi-ai mai făcut niciodată. Îi spun mișcându-mi privirea pe el.

          — Desigur, regina mea.

     Îi fac un semn că poate să plece, iar acesta se retrage făcând o aplecăciune.

        Devine extrem de plictisitor aici. Ce ar fii să fac o mică vizită cuiva ?

        Mă ridic de pe tron, iar Demon mă urmează. Când ies din sală, cele două gărzi ale mele vin în dreapta și stânga mea.
Coborâm toți trei în temniță, iar reptilele îmi ridică capa lungă ca să nu poată ajunge pe podea. Când ajundem în capăt, una dintre ele îmi deschid poarta și mă lasă să intru.

      O pot vedea pe Martemis cât de disperată este să vorbească. Lacrimile pe chipui ei o dau de gol.

          Prea bine.

      Îi dau voie să vorbească, iar când gura i se deschide, aceasta plânge în hohote.

            — Tu ! Creatură fără inimă ! Țipă ea.

        Fără inimă ? Hmm... aș fi vrut să fie așa. Dacă ar fi fost adevărat, acum nu am mai fi fost aici. Nu m-aș fi aflat în situația asta. Înconjurată de tradători...

         — Coboară tonul, te rog. Îi spun calmă. Nu ești într-o situație prea bună că să îmi strigi în timpane. Nu pentru asta am venit aici.

         — Atunci pentru ce ai venit ? Mă înrtreabă furioasă.

          — Foarte bună întrebare ! Spun eu cu un zâmbet în colțul gurii. Am venit să aflu mai multe informații despre tine și Mars. Cum v-ați cunoscut, când și unde.

           — De ce ai nevoie de informațiile astea ?

           — Nu pune întrebări, doar răspunde.

            — Și de ce ți-aș face pe plac ? Ridică ea o sprânceană.

            — Pentru că, dacă nu o faci, îți voi lua vederea, auzul și darul de a vorbii.

        Aceasta mă privește câteva momente, după care înghite în sec. Trage o gură mare de iar, după care o inspiră și îmi aruncă o privire neagră.

          — Mars eră un simplu reptilian înainte. Eram cei mai buni prieteni, apoi iubiți, apoi soț și soție. Asta înainte să apari tu. Avem și un copil. Mars îl iubea mai mult decăt orice, asta înainte ca tu să ne distrugi familia ! Îmi spune ea privindu-mă cu furie.

       Ridic o sprânceana. Neroada asta este chiar atât de tupeistă încât să mă mintă ?! Ce spune ea nu are pic de sens. Mars și cu mine am crescut împreună, iar el nu a fost niciodată o simplă reptilă ! A fost prinț ! Plus că ne-am născut în acelaș timp. Nu are cum să fi făcut toate astea cât timp eu nu era.

         Devin din nou furioasă. Îmi ridic mâna și îi iau dreptul de a vorbi, auzi sau vedea. Sper să o înnebunească mult mai mult decât este deja.

        Ies din temnită și urc înapoi pe navă. Sinceră să fiu, idioata asta îmi dă dubi... dar dacă are dreptate... trebuie să știu.