ᴇɴᴅ ᴏғ ᴛʜᴇ ɴɪɢʜᴛ * ᶜᴴᴬᴺᴮᴬᴱᴷ * PAUZA

Capitolul 18

Play la media.

Muzica bunuia in boxe. Toata lumea dansa si isi izbea corpul de corpul altor oameni ce stateu inghesuiti pe ringul de dans incercand sa dea tot ce au mai bun pentru a impresiona partenerii sau pentru a vana cuceriri.

In coltul din dreapta de la intrarea in club, un barbat inalt cu parul dezordonat statea comod pe o canapea inconjurat de oameni pe care nici macar nu ii cunoaste. Radea la cateva glume, sorbea din paharul sau cu tarie apoi isi privea telefonul. Ofta apoi se indreapta spre iesirea din club. Pentru aceasta seara i-a ajuns. Vrea sa mearga acasa sau mai bine...vrea sa mearga in bratele calduroase si primitoare ale iubitului sau. Dar...cum sa il vada in starea asta? Cum sa il vada asa dezordonat si mai ales...mirosind a parfumul altcuiva?

—Domnul Oh, managerul dumneavoastra a spus ca puteti pleca abea dupa ora 4:00.
—Acopera-ma.
Spuse el soptindu-i paznicului intinzand cateva bacnote mari.
—Imi pare rau domnule dar este un ordin de sus.
—Esti sigur? Nu ai nevoie de banii astia? Nu ai copii acasa? Nu ar fi dragut din partea ta sa te duci cu cateva dulciuri acasa?
Paznicul inghitii in sec apoi accepta banii pe care Sehun i-a dat facandu-i semn sa se miste mai repede.

Sehun murea sa se duca sa il vada pe Luhan. I-a gresit atat de mult in ultimul timp! Se simtea oribil. Stia din prima clipa cand l-a vazut ca Luhan o sa fie cea mai importanta fiinta fin viata lui si iata-l. Era asa de prost! Cum s-a putut comporta atat de urat cu el? Singurul care l-a sustinut, singurul care i-a fost alaturi...singurul care l-a iubit.

Astfel, undeva spre dimineata Sehun este in fata casei blondului asteptand la usa. Astepta insa...nu avea curaj sa ciocaneasca. Nu avea curaj sa il mai priveasca in ochi. Ce sa faca? Se rezema cu spatele de usa si isi plangea durerea.

"Sunt la usa."
Sehun a scris repede si a trimis. Daca Luhan o sa vada mesajul pana cand va pleca este un semn. Trebuie sa ramana in viata lui. Daca nu....daca nu...Sehun nu vrea sa se gandeasca.

A trecut deja jumatate de ora si nimic. Luhan sigur nu voia sa il mai vada. S-a ridicat de pe pres si a privit din nou usa.
—Iarta-ma ca te-am facut sa suferi.
Spuse Sehun atingand usa apoi isi intoarce spatele plecand.

"Sunt la usa"
Luhan citea mesajul din nou si din nou. Isi tinea genunchii la piept si nu stia ce sa faca. Nu isi putea tine lacrimile. Toata faima lui Sehun le-a creeat atatea probleme.
Se indrepta spre usa de la intrare si asa cum a spus, Sehun era acolo. Asteptand.
Daca i-ar fi deschis usa acum Sehun ar continua sa ii greseasca. Ar continua sa il ignore. Trebuia sa indrepte lucrurile, dar cum?
Il priveste uitandu-se spre usa. Luhan isi duce mana mangaind chipul barbatului prin geamul fumuriu. Stia bine ca Sehun nu il poate vedea.
—Ce sa fac?
Soptii Luhan suspinand.
—Iarta-ma ca te-am facut sa suferi.
Se auzii slab de pe partea exterioara a casei apoi Luhan il vede plecand.
—Sehun!
Striga el deschizand usa privindu-l cu lacrimi in ochi.
Sehun era uimit ca...Luhan i-a mai dat o sansa fara sa stie. I-a facut inima lui Sehun sa il aleaga din nou pe el.