Aish | Kim Taehyung

Capitolul 7

Era weekend, in sfarsit pot avea parte de liniste, m-am ridicat din pat tinand jacheta in mana, am deschis usa spre micutul balcon si am inspirat adanc aerul de dimineata, adoram sa stau aici, simteam ca este locul meu, doar al meu.

M-am asezat pe leaganul suspendat, acoperindu-mi corpul cu jacheta lui Taehyung si am inceput sa privesc in gol, mintea mea fiind imbibata de mii si mii de ganduri.

Niciodata nu as fi putut crede ca Taehyung o sa ma duca acasa, a fost ciudat, mai ales ca ploaia a inrautatit situatia si ar fi putut pleca in orice moment.

Las un oftat sa imi scape in timp ce strang jacheta mai tare in brate, ce-i drept e calduroasa..oare as putea sa o pastrez?

Meh, nesuferitul ala n-o s-o mi-o dea de tot, cred ca ar trebui sa i-o duc inapoi..dar imi place parfumul ei, cred ca as putea sa o mai pastrez putin, macar pana o cere inapoi.

In ultimul timp am inceput sa devin din ce in ce mai irascibila si nu imi placea asta, vreau sa fiu calma si sa nu ma enervez din orice nimic, dar cu Taehyung prin preajma nu prea reusesc, poate ar trebui sa incerc sa las de la mine si fiu mai buna cu el?

Imi scutur usor capul, nu, de ce sa fiu eu aia mai buna? De ce sa n-o faca el?

Pana si de propriile ganduri sunt enervata, e ceva rau.

Taehyung pov.

ーTaehyung, Taehyung!

Aish, matinalul asta ma scoate din minti, imi bag capul in perna, incercand sa nu il mai aud pe Jungkook cum ma striga, de ce nu ma lasa sa dorm cat vreau eu, jur ca imi vine sa il bat uneori.

Usa se deschide, iar Jungkook sare peste mine in pat.

ーTrezirea, mascariciule.
ーLasa-ma sa dorm, n-ai altceva de facut decat sa ma freci pe mine la cap?
ーDormi ca o putoare, haide, este o zi minunata, chiar o s-o ti-o pierzi dormind?
ーO sa fac ce vreau eu , hai valea din camera mea.

ーPune si tu ceva pe tine, e frig afara si tu dormi asa, vezi ca daca racesti, nimeni nu o sa aiba grija de tine, ti-o zic de pe acuma
ーE mai confortabil asa si nu racesc, hai iesi acum, zici ca esti mama.

ーDa, da, ma rog, in cinci minute esti jos, astazi ne vedem cu Namjoon si Jin, sper ca n-ai uitat.

S-a ridicat de pe pat si s-a indreptat spre usa.

Liniste si pace.

Dupa mai multe strigate extrem de enervante, ma ridic din pat si merg sa fac un dus.

Cobor in bucatarie, indreptandu-ma spre frigider pentru a lua sucul de portocale.

ーIdiotule, parul tau ud lasa numai urme de apa.

Eu la auzul cuvintelor lui, am inceput sa imi misc capul in stanga si in dreapta cu putere.

ーTermina! Mi-ai udat bluza noua!
ーE doar apa Kookie, n-ai patit nimic.

Spun dandu-mi capul pe spate, luand inca o gura din lichidul portocaliu.

ーYoora chiar avea dreptate, uneori esti asa un idiot.

M-am inecat cu sucul de portocale la auzul numelui ei. Anume a spus-o.

ーDe ce o aduci pe ea in discutie? Spun si imi ridic o spranceana.
ーDe ce nu? Are dreptate, inca de cand Hanna s-a despartit de tine ai devenit un-

Il ascultam scarbit, iar el s-a oprit brusc.

ーAm devenit un ce?

Si-ai lasat capul in jos si a inghitit in sec.

ーNu am vrut sa spun asta Tae..scuze.

ーScuze? Esti ca toti ceilalti Jungkook, nu defapt esti si mai rau pentru ca tu stii ce s-a intamplat si totusi vorbesti ca toata lumea care spune ca eu sunt cel fara inima, eu sunt cel rece, eu sunt idiotul, eu sunt cel care nu stie sa se comporte, dar v-ati gandit vreodata la ce simt eu? V-ati gandit vreodata la cum fata aia m-a jucat pe degete si m-a facut asa? Venea mereu la mine cand se plictisea defapt de iubitul ei pe care nici acum nu il stiu, nici macar cum il cheama! Nu stiu cum arata! Simplul fapt ca a luat-o pe Hanna de langa mine ma face sa vreau sa il rup in bucati! Dar cine sa stie cum ma simt eu.

Spun pe un ton mai ridicat, nervos pana peste cap, nu voiam sa imi mai aduc aminte de ea, nu dupa cate mi-a facut.

Si intr-adevar m-am schimbat, nu mai am incredere in nimeni si nu mai vreau sa las pe nimeni sa se apropie de inima mea, dar consider ca am un motiv plauzibil, nu pot fi ranit din nou, mai ales ca vechea rana nu s-a vindecat, inca tin la Hana.

Oricine care ar fi trecut prin asta s-ar fi comportat asa.

Daram vaza de pe masa de nervi si ma duc in camera mea, trantesc usa si ma arunc in pat punandu-mi perna peste cap si incercand sa nu ma mai gandesc la nimic.

Usa se deschide usor, iar Jungkook isi face prezenta.

ーTae..stii ca n-am vrut sa spun asta.
ーLasa-ma.
ーStiu ca ai suferit si poate inca mai suferi, nu este vina ta, tu nu ai facut nimic gresit..

Spune incet, iar dupa s-a asezat pe pat langa mine

ㅡDe parca spui ceva ce nu stiam deja.
ーImi pare rau..

Mi-am scos capul din perna, uitandu-ma la el ciudat.

ーDar tu nu ai nici o vina, nu iti mai cere atatea scuze
ーNu trebuia sa iti aduc aminte de ea, a spus lasandu-si privirea in jos.

ーStai linistit, e mereu in mintea mea.

M-am ridicat, oftand, nu am motive sa ma cert cu fratele meu pentru o persoana care nu ar da nici macar doi bani pe mine.

ーNu trebuia sa tip la tine.
ーE ok, cred ca Namjoon si Jin ne asteapta de ceva timp.

Mi-am dat ochii peste cap, deja uitasem ca trebuia sa ne intanim cu ei.

ーHai sa mergem atunci.

~~~~~~~~~~~~~
Just forget about it