Aish | Kim Taehyung

Capitolul 25

ーAish, de ce raftul ala e atat de sus?

Incercam sa apuc cartea de pe ultimul raft, dar nu reuseam.

ーPoftim.

Tresar la auzul vocii lui Jungkook.

ーMultumesc.

Inca sunt destul de confuza, nu vreau sa il ranesc, simt sa ma indepartez, dar in acelasi timp vreau sa ma si apropii, da, clar nu sunt ok.

ーMi-a fost dor de tine.
ーNu ne-am vazut doar o zi. Spun eu amuzata
ーSi? E greu sa stau fara tine si o ora.

Era asa dulce, nu puteam decat zambi la cuvintele lui.

ーDe cand vii tu la biblioteca? Spun in timp ce ma uitam la coperta cartii.
ーDe cand stiu ca vii si tu aici.

De ce vorbea asa? Ma facea sa imi para rau din ce in ce mai tare de tot ceea ce facusem, de parca era vina mea.

Imi ridic capul intr-un final din carte, iar el se apropie mai tare de mine, sarutandu-ma.

Era atat de placut, mana lui imi mangaia obrazul, in timp ce buzele lui se asezau perfect peste ale mele, in acel moment simteam ca tot ceea ce fac este bine.

Imi incolacesc mainile in jurul gatului sau si ma ridic putin pe varfuri, pentru a adanci sarutul, el imi prinde talia si ma lipeste de corpul sau, parfumul lui barbatesc imi inunda narile, in timp ce buzele lui le mangaiau pe ale mele. Era placut.

Eram norocoasa, nu il meritam, dar totusi il doream, era gresit sa vreau sa fiu impreuna cu el? Creierul meu voia asta, iar inima era multumita, insa parca nu ardea la fel ca la Ta-

Mai bine nu ma mai gandesc la el.

Rupem sarutul intr-un final si ma uit in ochii lui, era fericit, iar asta putea doar sa ma bucure.

Imi plimb mana usor prin parul lui moale care acum ii intrase in ochi, era atat de dragut.

ーSunt asa norocos ca te am, simt ca ma intelegi si esti buna cu mine, orice ai face mereu voi avea incredere in tine, nu imi pasa de ce zice Taehyung sau oricine altcineva, pentru mine doar tu contezi.

Imi spunea toate aceste lucruri cu cel mai dulce zambet pe care l-am vazut vreodata, inima mea era atacata de dragalasenia si sinceritatea cu care vorbea.

Ochii lui erau sinceri si asta m-a facut sa ma simt vinovata din nou si sa ma gandesc daca tot ceea ce faceam era gresit.

ーO sa ma faci sa plang.

Nu stiam ce sa spun, chiar imi venea sa plang, ma simteam coplesita.

Isi mareste ochii.

ーScuze, nu plange, doar voiam sa iti spun ce simt si cat de tare iti multumesc ca existi.

Este prima persoana care mi-a spus acest lucru, iar mici lacrimi mi s-au format in colturile ochiilor, nu meritam asta, e prea bun pentru mine.

ーEu sunt cea norocoasa, Jungkook.

Imi asez mana pe obrazul lui, privindu-l in ochi, era ca un copilas indragostit pentru prima oara, era pur, efectiv inima mi se frangea in mii de bucati cand il vedeam asa, cand vedeam ca toate sentimentele lui erau reale, imi era frica, poate eu nu aveam sentimente asa puternice ca el, nici eu nu imi dau seama de ceea ce simt acum, dar stiu sigur ca vreau sa nu se termine, tot ceea ce facea Jungkook era minunat, el era minunat, personalitatea lui dulce si zambetul lui la orice spuneam, efectiv era o priveliste pe care as vrea sa o vad mereu si pe care nu vreau sa o stric.

Soneria a rasunat in toata scoala, iar noi trebuia sa mergem spre cantina.

ーAi mancat astazi? Ma intreaba.
ーNu.
ーDe ce?
ーNu am avut pofta de mancare.
ーAtunci mananci cu mine acum.