Aish | Kim Taehyung

Capitolul 21

Acum ma simteam mai bine, parca Jungkook m-a facut sa uit de toata rusinea pe care Taehyung mi-a provocat-o.

Am auzit soneria, semn ca s-au terminat cursurile, ma pregateam sa plec, dar dupa m-am oprit in loc si mi-am dat seama ca am detentie cu idiotul ala.

Nu, nu, nu, asta nu e bine.

Ma duc spre camera de detentie si intru inauntru, la catedra era doar doamna Jung care ma intreaba.

ーZapacitul acela unde este?
ーDe ce ma intrebati pe mine?
ーNu esti prietena lui?
ーDe ce as vrea sa imi petrec timpul cu el in primul rand?
ーPai cam asta faceti tot timpul.
ーBa nu este adevarat, nu ne suportam.

ーAre dreptate.
Se aude vocea lui Taehyung din capatul usii

ーAdolescentii, nimeni nu se mai intelege cu ei, acum cateva zile stateati unul in bratele celuilalt si acum spuneti ca nu va suportati, hormonii astia.

Poftim?

Taehyung intra in clasa ignorand vorbele ei, iar doamna Jung se ridica de la catedra luand catalogul cu ea.

ーO sa stati aici o ora, iar eu o sa ma intorc cand se termina timpul si o sa va las sa iesiti, dar cred ca stiti deja cum merg lucrurile, nu aveti voie sa iesiti din clasa, dar nici nu puteti pentru ca o inchid cu cheia. Sunteti invatati deja.

Imi dau ochii peste cap, vocea ei era asa de enervanta, daca nu era profesoara jur ca i-as fi smuls firele alea din cap.

Inchide usa si pleaca, iar eu oftez si ma asez intr-o banca aleatorie.

Taehyung statea intr-una de la perete cu picioarele pe masa si nu prea imi dadea importanta, asta era bine, atata timp cat nu vorbim este perfect.

Nu aveam nicio idee de ce as putea face, dar imi amintesc ca aveam blocul de desen si schitele in rucsac.

Incepusem sa il desenez pe Jungkook, ma rugase de ceva timp sa ii fac portretul.

Am inceput sa ii schitez forma fetei si sa ii conturez trasaturile.

Era liniste, eu desenam, iar Taehyung, nu stiu ce facea dar nici nu imi pasa.

ーPe cine desenezi?

Se aude vocea lui Tae care aparent acum era langa banca mea, omul asta nu este sanatos la cap? Acum cinci minute a spus ca nu ma suporta, cinci minute.

ーCe te intereseaza?
ーMa plictisesc.

ーAsa si? Iesi din calea mea.
ーCe ingamfata.

ーTu ai inceput, tu ai inceput sa te comporti asa cu mine, eu ce vrei sa fac? Cand vii sa vorbesti cu mine eventual sa te iau si in brate?

ーAi putea.
ーAish, jur ca-

Dar cuvintele mi se opresc, cand el ma trage intr-o imbratisare, de ce? Inima mea batea cu putere si nu puteam sa spun nimic, creierul meu se oprise, iar sentimentele au inceput sa se joace cu mine.

ーDe ce nu ma dai la o parte?

Cand i-am auzit intrebarea, am inghitit in sec, nici eu nu stiam raspunsul, avea dreptate, aveam sentimente pentru amandoi.

ーDe ce ma lasi sa te imbratisez, Yoora?

Poate sa nu imi mai sopteasca in ureche cu vocea aia joasa? Pentru Dumnezeu, nu ma ajuta deloc, incep sa devin din ce in ce mai panicata.

ーDa-mi drumul, spun cu vocea stinsa.

Nu voiam sa imi dea drumul.

ーAcum ai revenit pe pamant?
ーIdiotule.