Aish | Kim Taehyung

Capitolul 23

Dupa tot ceea ce mi-a spus Jungkook acum cateva zile, capul meu era vraiste, aveam multe ganduri, iar toate erau imprastiate.

Ochii mei erau pe tavan, incercand sa ma gandesc la orice, ceva care m-ar putea distrage de toata situatia asta incurcata, imi parea rau pentru Taehyung, pentru tot ce a suferit, a fost doar un om prins in capcana dragostei...dar eu nu puteam schimba nimic, nu ii puteam schimba comportamentul, nu ii puteam alina durerea.

El nu voia asta in primul rand, nu voia ca nimeni sa se apropie de el, si-a format un scut stupid care crede ca il tine departe de durere, cand el defapt se ineaca mai mult in ea inconstient.

Nu voia sa fie iubit, nu credea ca merita asta, el e cel care a gresit, el e cel care a facut-o pe Hana sa il insele, asta credea el, chiar daca nu este adevarat.

Nu am cum sa ii schimb gandurile, trecutul sau toate sentimentele pe care le-a avut, dar uneori imi doresc cu ardoare sa pot sa il ascult, sa isi lase capul pe umarul meu si sa imi spuna tot ce are pe suflet, tot ce il apasa, era singur si nu imi placea asta, voiam sa ii schimb prezentul, viitorul, sa il fac un om mai fericit, sa fiu prietena lui macar.

Poate suna cliseic tot ce gandesc, dar imi doresc sa fie fericit, chiar daca eu nu sunt motivul fericirii lui.

Mi-am scuturat capul si am oftat, m-am ridicat din pat, uitandu-ma la ceas.

Era 19:00, iar intr-o ora petrecerea lui Soomin era pe cale sa inceapa, asa ca ar trebui sa ma pregatesc.

Nu stiu cu ce sa ma imbrac, nu am fost niciodata la asa ceva si nu m-a interesat, imi ridic capul inspirand adanc si ma uit in dressing-ul meu.

Era o zi de nastere, nu trebuia sa ma imbrac in ceva elegant neaparat, nu? Dar nici nu puteam sa ma imbrac in trening.

Petrecerea asta deja imi da batai de cap, imi plimbam mainile peste hainele din dressing, cautand ceva cat mai normal, nici elegant, dar nici de strada.

Ochii mei se opresc pe o rochie, lunga pana la genunchi, de o culoare visinie, simpla si modesta, era perfecta.

Parul l-am lasat sa cada peste umeri, iar dupa m-am dat cu rimel si un gloss, nu aveam nevoie de altceva.

Imi intorc capul la zgomotul format de telefon, il iau si raspund.

ーSunt in fata casei tale
ーDeja?
ーDa Yoora, petrecerea a inceput si am intarziat, nu vrem ca Soomin sa se supere
ーAi dreptate, acum ies.

Spun muscandu-mi buza de jos putin frustrata de faptul ca deja am intarziat, mereu o dau in bara.

Cobor repede scarile si ies pe usa dupa ce imi iau la revedere de la parintii mei, am vorbit cu ei despre Jungkook, le-am spus ca este un baiat de incredere, matur si care stie cum sa se comporte si chiar asa era.

ーCe ti-a luat atat?
ーNu stiam cu ce sa ma imbrac si oricum este doar o petrecere, nu te mai comporta de parca ne intalnim cu Obama. Spun si imi dau ochii peste cap.
ーExact, este doar o petrecere, nu inteleg de ce ti-a luat atat sa te imbraci, arati bine in orice.
ーMai taci si condu.

Spun si imi intorc privirea pe geam, iar Jungkook chicoti si porni masina, aish, o sa fie o seara lunga.

Am ajuns mai repede decat ma asteptam, am coborat si am mers spre usa casei lui Soomin.

ーWow, acum ca te vad, pot spune ca arati superb, a meritat sa astept.

Imi las capul in jos, fiind surprinsa de complimentul lui.

ーMultumesc..si tu arati foarte bine.
ーMersi Yoora, spune si imi da doua suvite de par dupa ureche.

Usa se deschide, iar Soomin sare in bratele mele.