Please, don't hurt me

Capitolul 20 - Prins la mijloc

      - Aaaaaa!!! Jungkook!!!!

      - Mă trezesc buimac când se aude un țipat ascuțit care îmi străpunge urechile. Inima îmi sare din piept, iar ochii mi se deschid greu, încețoșați de somn. Jimin e la mine acasă? Îmi frec fața și îl văd pe blond stând în prag, cu gura întredeschisă și ochii măriți, de parcă tocmai a văzut o fantomă.

      - Ce e, Jimin? De ce țipi? Și ce cauți la mine acasă? vocea îmi iese răgușită, încă încărcată de somn.

      - Cum ce e? Taehyung e!!! Ce caută în patul tău?!

     - Îmi întorc capul, iar privirea mi se oprește pe silueta lui Taehyung, înfășurat leneș în pătură. Se întoarce pe cealaltă parte fără să spună nimic, salteaua scârțâind ușor sub greutatea lui. Cred că mă testează sau ceva. Previzibil.

       - I-am mărturisit până la urmă și... simte la fel! Nu e minunat?

       - Da, să zicem.

       - Du-te dracu’, Jimin! mormăie Taehyung pe jumătate adormit, cu voce joasă și înecată, aproape pierdută în pernă.

       - Marș, Kim!

       - Nu s-ar zice că eu sunt cel mai mic dintre noi trei. Vă purtați extrem de imatur, să știți, amândoi!

       Blondul se strâmbă la mine și îmi deschide dulapul cu un gest nervos, apoi simt un material moale izbindu-mă direct în față. Tricoul aterizează fix pe capul meu. Oftez, trăgându-l jos. Urăsc că are țintă atât de bună.

        - Jimin, e sâmbătă. Nu avem școală azi.

       - Ieși la plimbare cu mine azi!

       - Ba nu iese, azi stă cu mine!

       Se ridică Taehyung revoltat din pat, pătura alunecând pe podea. Chiar o să se certe care să petreacă ziua cu mine? Vai, Doamne!

      - Nu vorbeam cu tine! Jungkook, e important pentru mine, am nevoie de tine.

      - Ok, vin. S-a întâmplat ceva?

      Îmi dau ochii peste cap, simțind cum oboseala și iritarea mi se amestecă în stomac.

     - Yoongi mi-a spus cele două cuvinte.

     - Wow, e minunat! Nu înțeleg care e problema?

     - Eu nu i-am zis lui înapoi.

     - Park, ce p*la mea? Ești cretin?!

     Premiul pentru cel mai prost iubit îi revine lui… tobele, vă rog… Park Jimin. Mă așteptam la orice de la el, dar asta le întrece pe toate. Am crezut că și el îl place sau măcar că e ceva între ei. M-am înșelat?

      - Știu și eu că am dat-o în bară. Acum am nevoie să ieși cu noi, să nu mai fie așa ciudat.

      - În loc să-i spui adevărul, preferi să mă aduci pe mine, a treia roată?

     - Vezi că te-ai prins, bun băiat!

     - Nu-s câine!

     - Vin cu voi!
    
     Poftim? Îmi întorc privirea spre Taehyung, care mă privește serios, cu sprâncenele ușor încruntate. Ce vrea să facă mai exact?

    - Vi?

    - Vine?

       Nu mă așteptam să se întâmple asta, dar poate e mai bine. Oricum, nu știam exact dacă vreau să fiu între Yoongi și Jimin toată ziua, simțind tensiunea plutind ca un nor greu între ei. Consider că ar trebui să-și rezolve dramele singuri, dar nu îmi pot lăsa prietenul la greu, chiar dacă ar merita. Iar aceasta e ocazia mea să îmi dau seama dacă Yoongi chiar ține la prietenul meu sau nu.

     - Fac un duș rapid și mergem, bine?

     - Vă aștept în living.

    Iese blondul, lăsându-ne singuri. Ușa se închide încet în urma lui, iar liniștea din cameră devine brusc mai apăsătoare. Ochii mei îi întâlnesc pe cei ai lui Taehyung. Îmi zâmbește cald și se apropie, sărutându-mă scurt, buzele lui fiind calde și moi. Aș putea să mă obișnuiesc cu asta.

        - Chiar vrei să mergi? îl întreb, nesigur pe mine, jucându-mă cu mâinile.

       - Glumești? Îmi petrec toată ziua cu tine și, pe deasupra, îl văd pe Jimin făcându-se de râs. Nu am cum să-mi doresc altceva de la ziua aceasta.

      Râd la remarca lui evidentă. Cred că chiar își dorește să petreacă ziua împreună cu mine. Eu nu m-aș fi înhămat la o situație așa încurcată. Plus că Yoongi nu e așa prietenos cum pare… bine, nici nu pare.

     Cât iubitul meu, cât de bine sună, își caută ceva de îmbrăcat la mine în dulap, nu știu sincer dacă are sorți de izbândă. Mă duc să îmi fac un duș rapid. Apa rece mi se izbește de piele și îmi face pielea de găină.

      Gandurile mele sunt pline de întâmplările din ultimele zile. S-au petrecut atât de multe și nu știu dacă am avut puțin timp să le procesez pe toate. Cum o să fie luni la școală? Taehyung se va afișa cu mine? Îmi doresc să o facă? Eu vreau măcar să o fac?

      Incertitudinea de moment mă sperie și ies rapid din duș, cu prosopul strâns în jurul taliei. Nu e momentul să-mi pun problema asta. Totul va fi bine.

         Intru în cameră și nici urmă de el. Probabil mă așteaptă jos, împreună cu Jimin. Trag repede pe mine niște haine care să arate decent. Vreau să fiu prezentabil la prima mea întâlnire în patru, bine, și singura din viața mea.

        Ies grăbit din cameră și îi zăresc certându-se în bucătărie. Vocile lor sunt așa tăioase. Știam eu că nu trebuia să-i las singuri.

        - Acceptă o dată că eu și Jungkook suntem împreună!

        - Tu ar trebui să accepți că i-ai distrus viața cu jocurile tale de doi bani.

        - Park, dacă tu ești confuz sau ce dracu’ ai, nu înseamnă că ai dreptul să te bagi!

         - Kim, uită-te atent la mine, îți repet doar o dată. Dacă mai văd vreo lacrimă pe fața lui din cauza ta, o să regreți fiecare secundă din viața ta nenorocită!

          Fiecare cuvânt scos din gura lor era scuipat cu venin. Tensiunea din aer era atât de densă, încât aproape o puteai tăia cu cuțitul. Aș fi vrut să-i întrerup, dar nu puteam să țin partea nimănui. Îl iubesc pe Tae, dar Jimin avea dreptate și, în ciuda sentimentelor mele, a fost singurul care mi-a fost alături în tot timpul acesta.

         - Eu sunt gata! strig înainte să ajung lângă ei.

       O să mă prefac că nu le-am auzit conversația și o să mă bucur de această zi minunată.

       - Și, Jimin, unde e Yoongi?

       - E afară, ne așteaptă de când am venit.

       Ce lipsit de griji a spus-o. Asta înseamnă că îl așteaptă de cel puțin o oră, poate și mai mult.

        - Cum de te suportă băiatul ăla în continuare?

        - Mă întreb și eu câteodată, spune acesta râzând.