Please, don't hurt me

Capitolul 23 - Aproape de eșec

       E destul de multă agitație astăzi. Liceul nostru este gazdă pentru meciul de baschet, ceva semifinală. Nu am fost atât de atent când s-a vorbit despre meci. Oricum nu cred că chiar se duce cineva să se uite în sine la meci. Știm cu toții ce se urmărește de fapt.

        Am fost suprins când a venit un senior la mine să îmi spună că Yoongi dorește să vorbească cu mine. Ar fi fost mai simplu să vină personal, dar nu o să îmi bat capul acum cu aspectul ăsta. Vreau să văd ce vrea și după să îmi continui ziua, evitând pe toată lumea.

        Îl zăresc chiar lângă vestiare, îmbrăcat în echipamentul de baschet. Cum e să fii vedeta echipei? Cred că e multă presiune pe umerii lui. Nu că l-aș compatimi sau ceva.

         - Dacă te-a trimis Jimin să vorbești cu mine, îți pierzi timpul. Voi vorbi când o să înțeleg de ce a făcut asta.

       Poate am fost prea direct cu el, dar nu am de gând să particip la mascarada aceasta.
 
         - Nu m-a trimis nimeni și chiar dacă nu-mi plac prietenii lui, pentru că sunt nepotriviți pentru el, voiam să vorbesc ceva cu tine.

         - Nu cred că dintre noi doi eu sunt cel nepotrivit pentru el.

        Tot eu sunt cel nepotrivit? Sunt cea mai liniștită persoană din viața lui Jimin, cu mici limite!

        - Nu mă cunoști și din ce observ nici pe Jimin.

        - Dacă nu ar mai ține totul secret poate aș știi ce se întâmplă cu el.

        - Cum vrei să îți povestească când mereu ești o panseluță plină de probleme ce trebuie ajutată. Prietenul tău, Jimin, nu știe să ceară ajutorul. Crede-mă pe cuvânt.

        - Ce intenții ai tu cu el? Din câte știu eu nu sunteți împreună așa că nu înțeleg de ce te strofoci atât de tare.

        Scoteam flăcări pe nări la câți nervi îmi provocase căpitanul echipei. Înțeleg de unde i se trage aerul de superioritate, dar n-am de gand să îl și suport în vreun fel.

        - Se vede că Taehyung te-a traumatizat suficient. Ascultă, nu e nevoie sa fiu 24/7 cu el, să fim bot în bot și să ne spunem dulcegării și chestii de genul ăla, vrei să știi de ce?

        - Uimește-mă!

        - Îmi ești simpatic pustiule, și vreau să știi că Jimin e extrem de important pentru mine. Mâine poate să se hotărască că nu mă mai vrea în viața lui, iar eu o să fac tot posibil să se răzgândească. E un sentiment care te mănâncă pe interior, ceva ce n-am mai simțit niciodată.

        - Înțeleg sentimentul, trăiesc același lucru.

        - Nu îți zic să îl ierți, doar te rog să vorbești cu el, nu-mi place să îl văd așa lipsit de viață.

        - Nu ești atât de rău pe cât pari.

       - Ehhh

     Îmi întoarce spatele și pleacă fără să mai spună ceva. Poate că are dreptate, Jimin mi-a ascuns foarte multe lucruri, dar nici eu nu am insistat suficient. Dacă nu i-am de înțeles că ar putea să vorbească cu mine?

      M-am plimbat zece minute de nebun prin școală, gândindu-mă ce anume ar trebui sa fac acum. Dacă merg să vorbesc cu el e greșit față de Taehyung? Că încă nu sunt pregătit să îi mai iert ceva lui Tae, i-am iertat atâtea si am nevoie să gândesc totul la rece.

        - Pământul către Jungkook! Îl aud pe Namjoon strigându-mi în ureche.

        - Au! Ce e?

        - Nu vi să vezi meciul?

        - Știi că Jin e în echipă, nu?

       Ridic o sprânceană, așteptând să realizeze în ce se bagă. Acum câteva zile îmi spunea cât de mult îl urăște.

       - Da, sper să îl tulbure prezența mea și să piardă meciul.

       - Extrem de egoist din partea ta!

       - Am învățat de la cel mai bun.

      Îl urmez fără să am replică. Cred că e momentul să vorbesc cu prietenul meu. Îl observ în tribune pe blond, așezat pe scaun, gata să susțină echipa școlii de baschet. În altă ordine de idei, dacă Yoongi nu ar juca, aș putea să jur că Jimin nu ar călca în sală. A detestat fiecare oră de sport de când am început liceul.

       Trec cu greu printre oamenii din tribune, toți se îmbulzesc să prindă locurile mai bune. În schimb, eu vreau doar să ajung lângă Jimin. Vreau să îi dau șansă să fie sincer cu mine, măcar acum pe ultima sută de metri.

       Mă așez pe scaunul de lângă el, nu își întoarce privirea spre mine. Tot el e supărat?!

        - Nu-mi vine să cred că tot tu faci pe supăratul!

        - Nu o fac, doar că îmi e jenă să te privesc în ochi. Am încercat de atâtea ori să îți spun, crede-mă. Nu-l mai plac pe iubitul tău, de multă vreme și îmi pare rău că a trebuit să afli așa. Yoongi nu e conștient că nu ar trebui să controleze el ce ar trebui să știe oamenii și ce nu.

       - Dar avea dreptate.

       - Da, dar era datoria mea să îți spun.

     Observ cum se ridică în picioare persoanele de lângă mine, inclusiv Jimin. S-a mai înscris alt gol? Îmi întorc privirea și văd că s-a dat deja al 4 gol, înscris de Yoongi. Chipul lui Jimin s-a luminat.

       Încerc să urmăresc mingea care aleargă rapid pe teren. Nu prea înțeleg regulile, dar simt tensiunea în aer și vibrația pașilor pe parchet. Yoongi are mingea și pare că știe ce face, dar, pentru câteva secunde, îl văd ezitând. Mingea scapă puțin din controlul lui și bate zgomotos de parchet, aproape să o piardă. Blondul îi aruncă pe furiș priviri deloc discrete cu brunetul. Nu știu dacă îl ajută în meci sau mai mult în încurcă, dar aleg să nu intervin.

      Yoongi respiră adânc și, cu un efort vizibil, recuperează mingea. În jurul lui, restul jucătorilor par să fi stat o secundă în loc, iar sala e plină de ovații spectatorilor. Mingea alunecă din brațele lui Yoongi și, în cele din urmă, se duce drept spre coș. Jin țipă de bucurie și îl bate pe spate pe Yoongi când mingea intră perfect.

      Fără să pricep exact cum s-a întâmplat totul, meciul tocmai s-a încheiat. Yoongi și Jin se privesc și zâmbesc, iar restul echipei lor e în extaz. Tocmai au câștigat meciul, și pentru câteva secunde, parcă întreaga sală respiră la fel ca ei. Prietenul meu, Jimin, e în culmea fericii.

        - Crezi că Yoongi e potrivit pentru tine?

       Îl observ cum râde subtil de întrebarea mea, deloc gândită.

         - Ne vedem afară, Jungkook! Mă duc să îl felicit pentru meci.

       Jimin se strecoară printre zecile de persoane ca să ajungă la membrii echipei. Poate cu puțin noroc chiar o să reușească.

          Îmi fac și eu drum printre aceștia. Aproape când să ies afară din sala, o mâna, atât de cunoscută mie, mă prinde de încheietură. Scâncesc la contact, și nu pentru că ar fi strâns. Dar chiar ieri am avut altă discuție deloc plăcută cu Chen, care s-a lasat cu urme.

         Îmi smucesc mâna și din neatenție mi se vede vânătaia de pe încheietură. Ochii tăi se întunecă și vorbele îți stau pe limbă. Ești confuz și ai nevoie de o explicație, dar eu nu sunt pregătit să îți ofer una. Și oricum nu simt că ai merita-o!