Rosè

~ Capitolul 25 ~

  În noaptea aceea,portul era liniștit. Toate evenimentele din ultima vreme îl marcaseră pe Dylan atât de tare,încât bărbatul simți nevoia de a se elibera,iar singurul mod pentru a face acest lucru era să fie singur pentru puțin timp. Puțin mai mult.
  Rosè era o persoană impulsivă și destul de dificilă,astfel încât i-a fost destul de greu să se acomodeze cu acest comportament al fetei.

Rosè ajunse destul de repede la port. Nu era sigură că logodnicul ei se află acolo,dar undeva,în adâncul sufletului,simțea că acesta se află acolo. Parcă fix înainte de pod,iar lumina puternica a farurilor îl izbise pe bărbat,dar acesta rămase neclintit.
Fata se apropie cu pași mărunți de locul în care îl zărise și se așeză în liniște lângă el.

- Îmi pare rău! spuse aceasta,în șoaptă. Nu ar fi trebuit să reacționăm așa.

- Rosè,când ai să înțelegi să nu-mi mai ascunzi lucruri? Știi că am încredere în tine și te înțeleg,nu vreau să simți că-ți iau libertatea,dar îmi doresc să comunici. Să comunicăm.

- Știu și-mi pare rău! Dylan,nu sunt obișnuită să spun nimănui nimic,m-am învățat să fiu foarte independentă și stăpână pe mine. Orice problemă am,încerc s-o rezolv singură.

- Și dacă nu reușești? întrebă acesta,încruntat.

- De cele mai multe ori reușesc. În cel mai rău caz,vorbesc cu mama. 

Acesta își strâmbă ușor colțul gurii și expiră zgomotos,dar își luă privirea de la ea,îndreptându-și-o către râu. Era atât de liniște în seara aceea,încât își puteau auzi fiecare bătaie a inimii. 

  - Dylan..spuse fata,încercând să se apropie mai tare de el,însă acesta o opri.

  - Rosè,eu te rog să te hotărăști. Poate îți par sărit de pe fix pentru că-ți cer asta și pentru faptul că îmi doresc să-mi fi soție,dar asta e ceea ce simt și ceea ce vreau. Știu că ai o facultate de terminat,știu că poate ți se pare prea devreme,dar aș vrea ca și tu să știi că nu te oblig și nu-ți cer să faci nimic din ceea ce nu vrei.

  - Dar nu e vorba despre asta,Dylan,eu doar...

  - Tu doar ce? Chiar te rog să-mi explici,să-mi spui tot ceea ce te macină. Rosè,sunt și voi fi aici pentru totdeauna numai și numai pentru tine. 

  - Dylan,mi-e greu. Știu,am greșit că nu ți-am spus despre Dery. Știu că nu ți-am spus nici despre schimbul de experiență cu facultatea. Dar îmi pare al dracului de rău și aș vrea să pot să repar chestiile astea. Dylan,vreau să fiu soția ta. Vreau să fim mereu împreună,vreau să-mi fii alături toata viața,atât în momentele fericite,cât și în cele triste!

Bărbatul o ascultă cu atenție. O iubea pe fata asta cum n-a iubit pe nimeni și ar fi riscat orice pentru ea. Pe lângă frumusețea ei orbitoare ce l-a atras,sufletul și felul său de a fi l-au cucerit cu totul.

  - Îmi promiți că vei încerca să nu-mi mai ascunzi nimic?

- Promit! aprobă aceasta,iar ochii i se luminară.

Dylan îi zâmbi drăgăstos și se ridică în picioare,trăgând-o pe fată în brațele lui puternice. O strânse cu toată dragostea lui,astfel încât să-i poată transmite cât de mult înseamnă ea pentru el.

- Te iubesc! spuse acesta,sărutând-o pe frunte. Și-mi cer iertare pentru reacția pe care am avut-o legată de mesajul acela.

- Înțeleg..spuse fata,continuând să-l țină strâns în brațe.

- Nu,Rosè,nu sunt sigur că mă înțelegi,spuse acesta depărtând-o puțin,încât s-o poată privi în ochi. Îmi pare sincer rău,dar am orbit. Vezi tu,niciodată nu ți-am vorbit despre trecutul meu și cred că ar fi cazul să știi.