Rosè

~Capitolul 1~

Afară ploua torențial,iar Rosè Anderson se grăbea să ajungă cât mai repede acasă.
Avusese o zi grea la cursuri,iar tot ce își dorea acum era să ajungă cât mai repede la apartamentul ei micuț și comod din centrul New York-ului.
Mergând grăbită prin picăturile de ploaie care se loveau cu putere de trupul ei micuț și firav,nu-și dădu seama ca se lovi de cineva.

-Oh,îmi cer scuze,nu te-am văzut! spuse ea,iar când își ridică privirea,se lovi de o pereche de ochi verzi în care te puteai pierde.

-Nu-i nimic,eu îmi cer scuze! spuse și acesta,ușor stânjenit.

-Păi...încă o data,îmi cer scuze!Trebuie să plec!

-Poate ne mai vedem cândva...spuse acesta,abia după ce aceasta plecase.

După ce ajunsese acasă,Rosè încă se gândea la acea pereche de ochi verzi care pur și simplu o fermecase.
Încercând să-și alunge acest gând,i se făcu foame și neavând nimic în frigider,comandă.

Ținând cont că stătea în centrul orașului,în douăzeci de minute îi ajunse comanda,apoi făcu un duș și se puse în pat,cu gândul tot la  băiatul cu ochii verzi.

A doua zi,Rosè se trezi din cauza alarmei care suna încontinuu.
Fiind studentă în anul II la medicină,una dintre cele mai grele facultati,Rosè era conștientă că dacă mai  zăbovea mult,risca să nu mai ajungă la primul curs,așa că își făcu cunoscuta rutină de dimineață și plecă către cafeneaua din colțul străzii,unde obișnuia să meargă în fiecare dimineață înainte de a pleca la cursuri.

Intră înauntru și se așeză la masă,așteptând  să vina cineva să-i ia comanda.Fiind clientă fidelă,majoritatea angajațiilor o cunoșteau și nici nu mai era nevoie să spună ce vrea să comande.Așă că,atunci când băiatul care obișnuia mereu să-i aducă brioșa și frappe-ul venise la masa ei,aceasta îi mulțumi cu un micuț zâmbet.

După ce plecă de la cafenea,Rosè se urcă în mașina ei de culoare argintie și porni spre facultate. Încă îngândurată,nu își dădu seama că tocmai începuse ora și cum știa ca nu o va mai primi profesoara,rămase în curtea universității și o sună pe ființa cea mai apropiată.

-Bună,mami! Ce faci?

-Bună,draga mea!Credeam că ai uitat de mine!Uite,numai ce mă pregăteam să-mi fac o cafea.Tu?

-Bine...am întârziat la primul curs și doamna profesoară Smith nu mă mai primea,așa ca am rămas să aștept următorul curs.

-Nu te-ai trezit la timp?O mustră mama sa,dar de data aceasta nu avea dreptate,fata chiar se trezise la timp,doar că nu prea era în "apele ei"

-Ba da,mami,doar că nu prea sunt în "apele mele".

-Ce-ai zice să vii pe la noi,după cursuri?Cred că ți-ar prinde bine.Oricum,mie și tatălui tău ne este foarte dor de tine.

-Da,pare o idee bună.

-Bine, iubito,îți fac brioșele tale preferate!

-Bine mami!Ne vedem după cursuri!Va iubesc!

-Și noi!

După ce terminase convorbirea cu mama sa,Rosè avusese grijă să nu mai întârzie la nici un curs și se concentrase strict pe ce avea de făcut.

Terminase cursurile,așa că se dusese până la apartament să-și ia câteva haine de schimb și porni către vila unde copilărise,care era la numai 2 ore distanță.Era bucuroasă că ,în sfârșit,dupa 2 luni și jumătate,avea să-și revadă părinții,sora si bunica.Nu avusese timp să vină acasă din cauza examenelor și începuse să i se facă dor de cei dragi.

Dupa două ore de condus,care trecură destul de  repede,Rosè se trezi în fața casei unde își petrecuse până acum doi ani,optsprezece ani din viață.
Când terminase liceul,se hotărâse să meargă la Facultatea de Medicină din New York,ceea ce însemna să se mute din orășelul unde își petrecuse copilăria și totodată,adolescența.Dar nu-i părea rău,putea veni în weekend-urile libere și în vacanță să-și vadă prietenii și familia,care locuiau aici.

De cum intră în casă,mirosul de brioșe pe care doar mama ei știa să le facă,îi invadă nările,iar sora ei,Anne,îi sări în brațe.

-Rosè!Doamne,ce dor mi-a fost de tine!Pare că a trecut o veșnicie!

-Și mie mi-a fost dor de tine,Anne!

-Scumpa mea!exclamă tatăl Rosèi.

-Buna,tati!Unde e mami?Bunica?

-Mama ta e la bucătarie,iar bunica e în salon,te așteptau.

Auzind asta,Rosè se duse întâi la bunica ei să o salute și apoi la mama sa,care era încă în bucătărie,termina de aranjat și ultima tavă de brioșe.

-Mmm...ce bine miroase,mami! spuse fata,când văzu că mama ei nu-i sesizase prezența.

-Rosè,iubito,m-ai speriat!spuse femeia fericită,întorcându-se către fată și luând-o în brațe.

-De ce te-ai chinuit atât,mami?Vine și altcineva la masă?spuse fata,puțin amuzata.

-De fapt,da.Voiam să te anunț că vine și prietena mea,Amanda,împreuna cu soțul și fiul ei.Am uitat!se scuză femeia,puțin îmbujorată.

Rosè o admira foarte mult pe mama ei. Încă de când era mică,mama sa îi fusese un model în viață.Era o femeie micuță de statură,cu părul lung până la șolduri,șatenă,ochii ciocolatii și mereu veselă.
Semăna cu mama ei în privința faptului că avea aceeași culoare la păr și era cam de aceeași înălțime,dar felul serios de a fi îl moștenise de la tatăl ei.

În schimb,tatăl ei era un bărbat înalt,șaten,ochii negrii și era mai mereu serios.Nu-și arăta sentimentele prea des,dar când era în preajma soției sale,radia fericire prin toți porii.

Rosè era exact combinația dintre părinții ei,pe care îi iubea și îi respecta foarte mult.

-Bine mami,păi atunci eu merg la mine în cameră să fac un duș și să mă odihnesc puțin.Ma chemi tu când vin musafirii,spuse aceasta pupându-și mama pe obraz și urcând la ea în cameră.

Era foarte obosită,așa că făcu un duș și se puse în pat,cu gândul de a se relaxa puțin,dar adormi.