Rosè

~ Capitolul 23 ~

Seara, în jurul orei şase, aşa cum i-a promis, Dylan urcă în camera iubitei lui, pentru a o trezi, însă aceasta chiar acum ieşea din baie. Era acoperită doar cu un prosop roşu mare de corp şi un prosop de aceeaşi culoare, dar mai mic, de păr.

- Dylan! M-ai speriat! rosti fata, îmbujorată.

- Nu aceasta mi-a fost intenția. Venisem să te trezesc pentru a începe să te pregăteşti, însă văd că mi-ai luat-o înainte, îi spuse apropiindu-se de ea.

Ajunse în dreptul ei și o cuprinse de talie. Dorința de a avea ființa iubită mereu cu el și dorul pe care-l dusese câteva ore cât timp ea dormise, îl împinse să o sărute. Rosè îi răspunse la sărut cu aceeași dorință, agățându-se cu brațele de gâtul lui și lăsând prosopul să cadă.
Când îi simțise palmele lui mari și reci, pe pielea ei fină și caldă, un fior trupesc o străpunse, tresărind ușor.
Coborî cu săruturile pe gât, făcând-o să se piardă în brațele lui.

- Mhm..Dylan.., gemu fata, cu buzele roșii și umflate.

- Da, iubito?

- Ar trebui să ne oprim, dacă mai vrei să ajungem undeva, spuse aceasta depărtându-se puțin de el.

- Dacă ar fi după mine, nu te-aș mai lăsa nicio clipă. Însă ai dreptate, trebuie să ajungem undeva..hai, îmbracă-te! spuse acesta dându-i un pupic dulce, pe nas.

Dylan se luă și ieși din cameră, lăsându-și iubita singură pentru a se îmbrăca. Coborî în salon, unde-l găsi pe tatăl iubitei lui, viitorul său socru (spera), aranjându-și ceasul tocmai scos din cutie.

- Sunteți gata? întrebă bărbatul mai în vârstă, îndreptându-și rapid privirea către băiat.

- Eu da, însă Rosè acum se îmbracă.

- Știu, întotdeauna a fost o întârziată și jumătate..seamană cu mine! pufni bărbatul, amuzat. Dylan râse.

- Oricum, eu și ea vom ajunge mai târziu cu cincisprezece minute, ca să aveți voi timp să vă ascundeți.

- Te-ai gândit la tot, așa-i?

- Desigur, domnule! spuse acesta.

- Dylan, încă n-ai înțeles să-mi spui Ron? spuse bărbatul, cu o privire încruntată.

- Îmi cer scuze,dom-..Ron! Îmi este destul de greu, vă cunosc de atâția ani, am crescut cu voi..sunteți ca și părinții mei tu și Melysa.

- Tocmai că ne cunoști dinainte să te naști, ar trebui să ne vorbești la per tu.

- Bine, îmi cer scuze,repetă acesta zâmbind vinovat.

- Bun, cred ca ar fi cazul să plecăm..unde-i Melysa? întrebă bărbatul, uitându-se la ceas.

- Chiar acum-...începe Dylan, dar este întrerupt.

- Mă căutai? întrebă femeia, lăsând și ultima treaptă în urma sa.

- Aici erai! spuse Ronald, luminându-se la față când își văzu frumoasa soție.

- Mergem? Hai să lăsăm copii, vin ei! spuse Melysa, bătând un subtil apropo. Ron se încruntă.

- Mel..spuse bărbatul mai în vârstă, uitându-se către ea.

- Dylan, ma bazez pe tine că vei avea grijă de fata mea. Acum, Ron, haide! spuse femeia, prinzându-l de mână pe soțul ei și ieșind afară din casă.

Dylan rămase singur,așteptându-și iubita să coboare. Se apropie de raftul cu poze al familiei și observă o poză cu două fetițe și bunica acestora. Cea din dreapta era mai înaltă și era îmbrăcată într-o rochiță albă cu buline negre,având părul prins în două codițe împletite. Era Rosè. Iar cealaltă fetiță era îmbrăcată într-o rochiță roz cu fluturași verzi,după înălțime putând să se observe ca era Anne. Erau cele două surori împreună cu bunica lor,care era cu câțiva ani mai tânără.