Rosè

~ Capitolul 27 ~

  Săptămâna trecuse mult mai repede decât se așteptară, așa că Rosè și Dylan se treziră în mașină, în drum spre casa familiei Anderson.
Deoarece sâmbătă și duminică nu aveau nimic plănuit, au decis să rămână peste weekend acasă la părinții ei.

- Am primit o invitație la nunta Esterei, spune Rosè.

- Colega ta? o întreabă logodnicul acesteia.

- Da, ea. E împreună cu viitorul ei soț din liceu și acuma s-au decis să se căsătorească, continuă aceasta.

- Vom merge, spune Dylan zâmbind. Și ei vor veni la noi, continuă făcându-i cu ochiul.

- E peste trei săptămâni, continuă aceasta. Vrea să fiu domnișoara de onoare, iar tu cavaler.

- Și accepți să fim? întreabă bărbatul, schimbând banda de pe autostradă.

- Nu știu, oftează Rosè. E cam din scurt, nu crezi? Eu în trei săptămâni trebe să mă organizez cu toate, s-o ajut să-și aleagă rochia, să aleg rochiile noastre, să organizăm și petrecerea fetelor dinaintea nunții..e mult, iar timpul e cam limitat.

- Și nu crezi că veți reuși?

- Habar nu am, Dylan..

- Iubito, veți reuși. Ai încredere. Acceptă invitația la nuntă și stabilește tot ce e nevoie. Cu ce pot să vă ajut, vă ajut cu mare drag, o prinse de mână și îi depuse un sărut in palmă.

- Mulțumesc, spuse fata zâmbind.

Bărbatul îi depuse încă un sărut în palmă și își continuă atenția la drum, ținând-o de mână până ajunseseră pe aleea din fața casei familiei Anderson.
Intrarea din față era împodobită cu baloane albastre și albe, iar pe trepte erau aceleași ghivece cu flori ale mamei sale, încă de când Rosè era micuță.

Dylan parcă mașina în fața casei și coborî primul din mașină, deschizându-i ușa și iubitei sale, apoi luă cele două rucsacuri cu hainele de care aveau nevoie în aceste două zile și o urmă pe față în casă.

- Bună, țipă fata de cum deschise ușa casei.

- Dragii mei, răspunse Melysa luându-și în brațe copiii.

- Ne-a fost dor de tine, spuse tatăl fetei apărând în spatele soției sale.

- La multi ani, tati! spuse Rosè îmbrățișându-l.

- La multi ani, domnule! spuse și Dylan, dând mâna cu el și înmânându-i cadoul.

- Dylan, ți-am mai spus să-mi zici pe nume, spuse tatăl logodnicei sale răspunzându-i la salut. Mulțumesc, copii! Și își îmbrățișă fiica.

- Cum a fost drumul? întrebă mama fetei.

- A fost ok, a spus Dylan.

- Unde-i bunica? întrebă Rosè.

- În salon, răspunde tatăl fetei.

Rosè merse în salon unde o găsi pe bunica ei făcând integrame. Femeia părea foarte concentrată și sesiză prezența nepoatei sale abia când aceasta ajunse aproape de ea.

- Rosè! tresări femeia. Ce faci, draga mea?

- Bună, buni! Am venit weekendul acesta, îmi era dor de voi și îi și ziua lui tati. Cum te simți?

- Sunt bine, spuse femeia senin. Mănânc mai mult acuma, îmi iau pastilele cum trebuie, ies la plimbare cu Lili, merg la clubul de lectură, îmi petrec zilele frumos.

- Sunt mândră de tine, buni! Știu că nu ești fericită pe deplin fiindcă bunicul nu mai e, dar îmi place că ai început, măcar acum, să-ți petreci timpul făcând și altceva, nu doar citind sau stând în casă.