Rosè

~Capitolul 6~

După ce nevoia de aer îi acaparară,întrerupându-le momentul de tandrețe,Rosè se îndepărtă puțin de Dylan pentru a lua o gură mare de aer.

Văzând cum fata avea nevoie de aer din cauza sărutului,dar și a emoțiilor,Dylan zâmbi.
Avea un gust dulce.Îi invadase spațiul personal în cel mai frumos și tandru mod.

Rosè,sesizând zâmbetul băiatului,doar arcui o sprânceană,după care băiatul spuse:

-Îmi place cum săruți,zise pe un ton jos.

-Ăm...mulțumesc,cred,chicoti fata rușinată.

-Și,cum de nu ai un prieten?

-A,păi am prieten.Prietenul meu cel mai bun,Dery...,dar nu apucă să termine deoarece acesta o întrerupse.

-Nu,Rosè.De ce nu ai un iubit?explică băiatul,făcând-o pe fată să se îmbujoreze.

-Păi...pur și simplu,după ultima mea relație,nu am mai reușit să am încredere în nici un băiat.

-Cea cu tipul acela cu care si fost la bal?întrebă acesta,încercând să-și amintească de el.

-Și aia,dar înainte de el am mai avut o relație.

-Câte relații ai avut până acum?

-Două,răspunse fata sec.

-Și de ce te-ai despărțit de ei?

-Poveste lungă...,încercă fata să scape,dar,din nefericire,fără noroc.

-Avem timp,îi spuse acesta.

- Prima relație pe care am avut-o nu a fost ceva serios. Amândoi eram mici,nici nu cred că se putea numi relație. Ne-am despărțit deoarece nu aveam nimic în comun,eram total diferiti.

-O copilărie,mai pe scurt? întrebă acesta,zâmbind.

- Cam așa ceva. Doar ne îmbrățișam uneori,chicoti aceasta.

- Am înțeles,zâmbi Dylan.

- Ultima mea relație a fost cea cu Drew,tipul de la bal. L-am cunoscut când aveam cincisprezece ani. Am fost împreună aproape trei ani,însă nu am fost pregătită pentru a trece la următorul pas și m-a înșelat.

După ce rostește ultimul cuvânt,Rosè oftă zgomotos. Acum,pe fața lui Dylan,nu se mai zărea nici urmă de zâmbet.

- Știu că nu m-a iubit. Sau daca a făcut-o,nu a realizat. Pentru el era mult mai importantă cealaltă parte a relației,viața intimă. Am aflat că mă înșelase fix cu câteva zile înainte de majoratul meu. După marea petrecere m-am și despărțit de el.

- Și a renunțat atât de ușor la tine? întrebă Dylan,strângându-și pumnul.

- Da. După aceea am și venit în New York,la facultate. Am rupt legătura cu el și nu ne-am mai întâlnit decât la carnavalul din orășel,dacă ajungeam pe acasă.

-Rosè,îmi pare extrem de rău că a trebuit să treci prin așa ceva.

- Nu,Dylan,te rog să nu-ți fie milă! L-am iubit foarte mult și m-a afectat ceea ce mi-a făcut,dar faptul că m-am axat pe facultate m-a ajutat să trec peste. Acum tot ce simt e dezgust.

- Știu că nu ți-a fost ușor. Însă tot ce-ți cer e să ai încredere în mine. Știu și că ți-e greu,dar mi-ar plăcea să-ți pot demonstra ce fel de bărbat sunt.

- Nu mai pot avea încredere. Cel puțin,nu așa ușor.

Văzând că acesta nu zice nimic,Rosè se ridică în picioare și se îndreptă către apă.Se simțea ca și cum i s-ar fi luat o piatră de pe suflet.Dar în același timp,se simțea o pradă ușoară.Acum,că îi spusese și lui,era conștientă că ar putea să o rănească,dar nu mai conta.Avea nevoie să se destănuie cuiva,iar în el prinsese puțină încredere.

Văzând-o,Dylan stătu puțin pe gânduri,după care se ridică și se duse în spatele ei,luând-o în brațe.
Stătura așa o clipă,după care el spuse:

-Poți avea încredere în mine.Nu-mi pot imagina cum te-ai simțit,dar îți spun doar că poți avea încredere în mine.

Ascultându-l,Rosè rămăsese puțin pe gânduri.Poate că ar trebui să încerce să aibă încredere în oameni.Ar trebui să încerce să se vindece.Să-și vindece inima.

Punându-și mâinile peste ale lui,se lăsă pierdută în îmbrățișarea lui.Îi simțea mirosul ușor mentolat,era absorbită de aroma lui.

Stătura așa încă puțin,după care Dylan își dădu seama că fetei i se făcu foame.

-Vrei să mergem undeva să mâncăm?întrebă băiatul,depărtându-se de ea și întorcând-o cu fața la el.

-Da...și după cred că ar trebui să merg acasă,spuse aceasta încercând să schițeze un zâmbet micuț.

-S-a făcut!spune acesta și,prinzând-o de mână,se îndreptară amândoi către mașină.

Dylan îi deschise Rosèi portiera,după care urcă și el la volan și porni către oraș.

După o oră,ajunși la un restaurant din apropierea apartamentului ei,dădură comanda chelnerului și niciunul nu mai spuse nimic până când a venit mâncarea.

Terminară și de mâncat,după care Rosè vorbi:

-Mulțumesc mult,Dylan!spuse,roșind.

-Pentru?întrebă băiatul,arcuind o sprânceană.

-Pentru azi,îi răspunse fata zâmbind.

Prinzând-o de mână,îi sărută palma.După care,achitară împreună nota de plată,deoarece Rosè nu se dădu bătută până nu pusese și ea jumătate.

Ieșind din restaurant,se îndreptară către mașina unde Rosè spuse:

-Mă lași pe mine să conduc?făcând ochii mari.

-Poftim?rosti băiatul,crezând că nu înțelesese bine.

-Mă lași pe mine să...,dar acesta o întrerupse.

-Am auzit,doar că...tu știi să conduci?

-Da,răspunse fata râzând.Acum îmi dai cheile?

Ezitând,acesta se uită încă șocat la ea,dar îi întinse cheile.Nici o fată nu îi mai conduse mașina până acum.

Luând cheile,Rosè urcă în mașina,băgă cheile în contact după care așteptă să urce și el.

Văzând-o așa entuziasmată,până la urmă urcă și Dylan și Rosè porni.

După douăzeci de minute,ajunseră în parcarea complexului unde locuia fata.Dându-se jos de la volan,aceasta ieși din mașină și la fel făcuse și el.

Apropiindu-se de ea,o prinse cu mâna stângă după talie,iar cealaltă mână i-o puse pe obraz,sărutând-o tandru.

Rosè îi răspunse,iar după ce nevoia de oxigen pusese stăpânire pe ei,se desprinseră unul de altul,cu greu.

-Îți mulțumesc încă o dată!spuse fata,simțind cum tot sângele îi urcă în obraji.

-Eu îți mulțumesc!

Rosè îl îmbrățișă,după care îl pupă scurt pe obraz și fugi către intrarea în clădire,făcându-i cu mâna.

Dylan o privi.Îi putea vedea trăsăturile perfecte și frumoase ale feței,chiar și în lumina difuză a felinarelor din fața clădirilor.

După ce o văzu că intră,se urcă și el în mașină și porni către locuința sa.

Ajunsă în apartament,Rosè se descălță,își făcu un ceai după care intră la duș.

Douăzeci de minute mai târziu,Rosè ieși îmbrăcată în pijamalele ei pufoase primite cadou de la prietenul ei cel mai bun,își luă ceaiul,telefonul și se duse în dormitor.

Luându-și cărțile,se puse să învețe pentru mâine.Astăzi fusese plecată,iar mâine trebuia să meargă la facultate și nu putea să se prezinte nepregătită.

După înca doua ore,fata se uită la ceas și văzu că deja era ora 23:30.Primise un mesaj de la Dylan,unul de la Deryson și trei apeluri de la mama ei.

Le trimisese la fiecare câte un mesaj înapoi,după care se întise în pat,dând drumul la televizor și adormi cu gândul la băiatul cu ochi verzi.