Blood Ink [✍🏻]

18: Fii oaspetele nostru

Nu mai este mult ca ușa să se deschidă pentru a admite încă un ghimpe în partea ta.

"Hei, Sun-Hi!" Zice Jin cu un zâmbet drăguț, zăbovind pe ușa deschisă. Tonul lui este acela al unui vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult; nu a unui criminal răpitor pe care l-ai văzut când ai fost forțată să urci într-o dubă cu o oră în urmă.

Îți pleci ușor capul în semn de salut, așteptând să intre și să te așezi ca să te interogheze ca și restul grupului.

Cu toate acestea, împotriva așteptărilor tale, el nu se îndreaptă mai departe.

"Haide", spune Jin. "Te scot afară. Hai să mergem."

Să mă scoată...afară? Când este unul dintre cei care te-au adus aici?

Cât de departe o să ma ducă?

Afară din camera asta? În afara acestui etaj?

Afară din clădire?

"Um...bine?" zici, pentru că orice este mai bun decât să stai mai mult timp în această cutie albă sterilă de mizerie. Te ridici de pe scaun și te îndrepți spre el, rămânând suficient de departe pentru a-l urmări în cazul în care încearcă să te lege la ochii sau ceva din nou.

Jin îți vede ezitarea și începe să râdă. Mișcarea îi întinde buzele frumoase, subțiri, cu un zâmbet strălucitor- dinți cu o valoare comercială.

"Fără trucuri, jur", îți spune el, de parcă cuvântul unui criminal împietrit îți va da încredere.

Cântai nesigur ca răspuns, tărându-te în spatele lui în timp ce te duce afară din cameră și pe un hol. Există mai multe uși de ambele părți, asemănătoare cu holul fin spatele al magazinului de tatuaje.

Fiecare ușă este închisă, închizând orice ar putea fi în interiorul lor: nu că vrei să știi. În timp ce treceți pe lângă una dintre ușile albe și solide, apare o bubuitură care vibrează toată ușa urmată de un țipat înăbușitor.

Te îndepărtezi și te uiți repede la Jin.

Pur și simplu ridică din umeri. "Ignoră-l. Doar afaceri."

Ușa bate din nou și vocea din interior scâncete, dar Jin te ia de braț și te duce departe. În imposibilitatea de a face orice altceva, îl urmezi.

"Unde mergem?" întrebi în timp ce Jin continuă să te târască. La capătul holului, o scară duce în necunoscut. Îți amintești acest lucru, scara pe care, în vârf, un Jungkook rănit te-a dus în brațe, astfel încât să nu te omori coborând treptele legată la ochi.

"O cameră de oaspeți", răspunde Jin dezinvolt. "Unde ești tu. Nu ești aici să ne spionezi sau orice porcărie crede Jungkook. Asta nu ar avea niciun sens."

"De ce nu?" Este un fel de a merge împotriva întregului motiv pentru care te țin aici; ei cred că ești un mic spion, trimis de tatăl tău. Nu? Nu înțelegi de ce Jin și NamJoon sun convinși brusc de inocența ta.

"Dacă te gândești la asta, nu are niciun sens logic să fii aici pe a face rău." Jin săltă ușor pe trepte, părul sărind cu tăiere.

În momentul în care gândul îți trece prin minte, te retragi. Cum poți să îl mai numești drăguț?

Omul acesta ciudat a ajutat să te răpească.

"NamJoon ți-a spus deja, nu?" Jin continuă "Tatăl tău ne-a angajat pentru a ne asigura că acel tip nu te-a ucis."

Da. Știai asta.

"Și apoi ne-a rugat să te trimite înapoi acolo", spune bărbatul înalt, arătându-și un zâmbet dulce. "De ce ne-ar plăti să te aducem înapoi dacă te-a trimis în primul rând? Nu are sens , nu-i așa?"