Elliot

Capitolul 1

"Domnișoară Maxwell, sunteți printre noi? Ne puteți onora cu prezența? Astăzi dacă se poate" aud ca prin vis vocea puternică a unui bărbat.

Cred că încep să îmi dau seama unde mă aflu și sincer nu prea îmi place.

Îmi ridic adormită capul de pe bancă sprijinindu-mă într-un cot ușor amețită, cu un ochi pe jumătate deschis, căci doar pe acela l-am putut deschide și îl observ pe profesorul nostru de criminalistică ce tocmai s-a oprit din activitatea sa doar pentru a-și îndrepta toată atenția spre mine.

Minunat, ce pot să zic.

"Mhm, da, sunt prezentă" murmur și îmi înăbuș un căscat ce avea să mă dea de gol și mai rău.

"Atunci puteți repeta ce am spus mai devreme?" spune el și își arcuiește o sprânceană.

Oare?

"Nu, nu pot, îmi pare rău" mormăi încă somnoroasă și îmi trec o mână prin păr.

"În regulă, atunci vă doresc un somn liniștit în continuare, dar data viitoare ați face bine să dormiți noaptea, de preferat acasă" zice el deranjat de atitudinea mea indiferentă și se întoarce la ceea ce făcea mai devreme, nu înainte de a-mi arunca o ultimă privire nu prea drăguță.

Ia uite-l și pe ăsta, frate.

Ar trebui să îmi ia somnul ca pe un semn, căci cursul de criminalistică e pe departe unul dintre cele mai plictisitoare cursuri de la facultate. Sau poate e de vină doar modul în care îți ține el cursul.

Iar eu tocmai l-am ajutat să realizeze asta.

În locul lui aș fi mai recunoscătoare.

Îmi frec obrazul cu podul palmei încă derutată și mă întorc spre geam, observându-l pe Blake cum își sprijină capul în palme și se uită amuzat la mine.

"Auzi, Maxwell, de ce nu ai dormit azi noapte?" rânjește el neștiutor, iar eu îmi dau ochii peste cap.

"Evans, taci sau zbori direct în Palm Angels" îl ameninț indispusă, lucru ce îl face să vrea să mă enerveze și mai tare.

Azi-noapte nu am avut un somn prea odihnitor și asta doar din vina scumpului meu prieten, Blake. După ce m-a făcut să mă furișez afară din cămin la ora 1 și jumătate dimineața sub pretextul că 'ieșim să vedem stelele' a avut grijă să nu mă întorc în cameră decât înainte cu câteva ore de începerea cursurilor.

Tot ce am făcut a fost să ne plimbăm prin jurul căminelor o vreme și să vorbim câte în lună și în stele până când i s-a făcut somn și lui Evans, căci eu mai aveam puțin și adormeam cu capul pe prima bordură care îmi apărea în cale. Deși cred că puteam să ne plimbăm sau să vorbim și la o oră mai rezonabilă de atât, măcar am privit stelele.

Și răsăritul pe lângă.

Simpla lui companie îmi era de ajuns, nu aveam nevoie de nu știu ce pretext ca să ne vedem, dar el nu trebuie să afle asta pentru că sunt sigură că o să i se urce la cap.

Și acesta e ultimul lucru pe care îl vreau acum.

Încă mă întreb cum de eu sunt cea care doarme în papuci și nu el, dar paharul de cafea deja băut pe jumătate din fața lui îmi răspunde perfect la întrebare. Mă strâmb atunci când îmi amintesc faptul că Blake preferă cafeaua amară, așa că spun pas dorinței mele de a lua o gură din ea.