Elliot

Capitolul 25

Îmi trec mâinile prin păr, îmi mut greutatea de pe un picior pe celălalt, privesc ceasul telefonului agitată și la vederea culorii verzi a semaforului alerg în grabă pe trecerea de pietoni până ajung pe partea cealaltă a trotuarului. Vântul îmi face șuvițele de păr să se lipească de lip gloss-ul de pe buze și să îmi acopere complet și dezordonat chipul, lucru care mă bucură în momentul de față fiindcă asta îmi este și intenția, să trec neobservată. Sau cel puțin asta încerc să fac, pentru ca ceva îmi spune că atrag atenția mai mult decât ar fi trebuit.

Încetinesc atunci când realizez că mă apropii de un copac, iar înainte de a-mi lăsa capul să facă contact cu acesta din greșeală, mă opresc de tot și îmi sprijin spatele de trunchiul său. Îmi lărgesc strânsoarea eșarfei ce îmi înconjoară gâtul și respir accelerat în timp ce îmi sprijin palmele de genunchi și clipesc des. Mă simt de parcă sunt vreo delincventă ce fuge de poliție, dar adevărul este că fugeam doar de Blake.

L-am zărit neintenționat câțiva metri mai încolo de mine, chiar pe trecere și nu voiam să dau ochii cu el absolut deloc, lucru ce m-a făcut să fug de el cât m-au ținut picioarele. Ar fi fost incomod să ne întâlnim și să mă comport ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între noi, ca și cum nu știu ceea ce simte pentru mine și mai rău, să mă prefac sau să dau uitării faptul că m-a sărutat.

Mie una mi se pare un motiv chiar plauzibil.

Dacă mi-ar fi spus cineva cu ani în urmă că eu voi face așa ceva într-o zi, probabil că i-aș fi râs în față și aș fi crezut că a scăpat de la spitalul 9. Dar în momentul de față aș plânge în draci și nu glumesc. Singurul lucru care mă oprește din a face asta este faptul ca sunt pe stradă și aparent nu îmi doresc să atrag atenția asupra mea.

"Everlee, de ce dumnezeule alergi de parcă ai scăpat din iad? Știi cât m-am chinuit să te prind din urmă, femeie?" aud un mârâit deranjat din spatele meu și tresar, ducându-mi o mână în dreptul inimii.

"Xander, m-ai speriat, la naiba!" mă răstesc și mă întorc cu fața spre el, ce respiră repede și mă privește încruntat.

"Și mai zici că nu poți să alergi la sport, Maxwell" se plânge și se sprijină cu o mână de trunchiul aceluiași copac, iar eu mă strâmb la el.

"Să nu spui o vorba despre asta, ai înțeles blondule?" îl ameninț eu, iar Xander ridică o sprânceană amuzat.

"Mhm. Dacă îmi spui de ce naiba fugeai" își încrucișează brațele la piept și așteaptă un răspuns.

"Nu fugeam de nim-"

"De Evans, nu-i așa?" răspunde el în locul meu, iar eu îmi mușc interiorul obrazului și mă uit curioasă la acesta.

"Oh, um, de unde știi?" întreb încet și îmi înclin capul într-o parte, privindu-l cu atenție.

"Nu eram sigur, dar mi-ai confirmat tu" se hlizește la mine, lucru ce mă face să îmi dau ochii peste cap amuzată și să îi dau un cot în coaste.

"Ce se întâmplă între voi doi? Nu v-am mai văzut de ceva vreme stând împreună" întreabă în timp ce o luăm la pas amândoi spre facultate.

"Vrei să spui că nu știi nimic, nimic?" spun și rămân surprinsă când îl văd dând din cap negativ.

"Am încercat să vorbesc cu Blake, dar evită subiectul și se comportă ciudat de fiecare dată când aduc vorba de tine" ridică din umeri, iar eu îmi mușc buza inferioară.

"Oh. E mai complicat" vociferez și strâmb din nas.

"Dacă e vorba de sentimentele lui față de tine-"