Elliot

Capitolul 13

"Started with a little bit
Now I don't know how to quit
Always feel inadequate
And now I'm all twisted
When it's all gone, I miss it."

M-am întrebat întotdeauna oare cum este exiști fără să ai prea multe responsabilități pe umeri, fără să fii nevoit să ajungi la nivelul unor standarde, fără să te lovești constant de așteptări mult prea mari, fără să fii rănit sufletește, fără să treci prin infern doar ca să te poți bucura de câteva clipe de fericire.
Oare cum este să fii doar o rază de soare, o adiere de vânt, un fluture frumos, o floare delicată.

Mi-aș dori atât de mult să știu răspunsul la aceste întrebări încât îmi simt sufletul cum arde de curiozitate. Dar nu primim întotdeauna răspunsuri de fiecare dată când vrem noi, constat amar în gând și inspir adânc aerul de decembrie, înfășurându-mi mai bine fularul în jurul gâtului și netezindu-mi hanoracul negru și larg.
Este deja aproape seară, iar eu am venit pe acoperișul unuia dintre cămine ce are o vedere frumoasă spre tot ce înseamnă natură și Stanford. Nu am vreun motiv pentru care mă aflu aici, cred că doar am nevoie de puțin timp singură cu gândurile mele.

Curând va avea loc meciul de final de semestru al echipei de fotbal, iar majoretele se pregătesc tot mai mult pentru a oferi câteva prestații perfecte. Pot să spun că eu și Ivy ne-am apropiat destul de mult de celelalte fete din echipă, chiar și de April, iar lucrul acesta ne încântă nespus. Cu siguranță nu ar fi fost atât de plăcut să petrecem timpul în fiecare zi cu niște persoane pe care nu le suportăm, nu? Vacanța de iarnă se apropie, iar asta înseamnă că trebuie să mă întorc acasă, în Sunnyvale.

Nu mi-am mai văzut familia de aproximativ trei luni și jumătate, iar dorul de casă își cam face simțit prezența. Îmi este dor de mâncarea delicioasă a mamei, îmi este dor de glumele, amuzante sau neamuzante, ale tatei, îmi este dor de camera mea plină de postere cu trupele mele preferate, îmi este dor de căldura patului meu. Îmi este dor de tot ce înseamnă Sunnyvale și simt asta până în adâncul sufletului meu. Nu îi voi mai vedea pe Blake și pe Ivy timp de cam trei săptămâni și va fi puțin greu, fiindcă mereu ne ducem dorul când stăm departe unii de ceilalți. Blake este din Palm Angels, iar Ivy din Riverside, lucru ce ne face întâlnirile destul de imposibile. Anul acesta mi-am făcut mai mulți prieteni noi pe la facultate, deci nu aș fi exact surprinsă să întâlnesc pe cineva de aici prin Sunnyvale în vacanță de iarnă. Ba chiar cred că mi-ar face mare plăcere. Depinde și despre cine este vorba, bineînțeles.

Telefonul îmi vibrează în buzunarul de la spate al jeansilor și cu mișcări stângace îl iau în mână și răspund fără să mă mai gândesc de două ori.

"Everlee, unde doamne iartă-mă ești?" se aude vocea lui Blake de pe partea cealaltă.

"Am ieșit puțin să stau singură, nu am pățit nimic. Am uitat să vă anunț, scuze." spun și îmi mușc buza de jos.

"Ești în regulă, ai pățit ceva? Știi că poți să vorbești cu mine, Lee." zice el vizibil îngrijorat.

"Sunt bine, Blake, stai liniștit. Știi că am momente când nu vreau să am pe nimeni în preajmă și prefer să stau singură într-o cutie." zic, iar el chicotește.

"Bine, dar să nu dureze prea mult. Se întunecă și nu mă simt bine să te știu singură afara, ok?"

"În regulă, tată." spun și îmi dau în glumă ochii peste cap, iar el râde. "Promit să nu mai stau mult. Hai, te iubesc." adaug și închid apelul, iar din spatele meu aud ușa cum se închide.

Sper să nu fie doamna care face curățenie pentru că dacă e ea, o să îmi iau un mop peste cap și asta cu siguranță nu este ceea ce am eu nevoie acum.