Elliot

Capitolul 15

Este puțin trecut de ora 7, iar sunetul exasperant al alarmei se face auzit din dreptul noptierei mele însoțită de un mârâit deranjat. Cu ochii încă închiși îmi întind mâna spre acel loc, dar realizez că de fapt telefonul nu se află lângă mine și decid să o las baltă.

Oricum se va opri singură în câteva minute, îmi spun și mă învelesc mai bine cu plapuma ce miroase a Ivy.

Miroase a Ivy? Plapuma mea miroase ca mine de obicei, mă încrunt nedumerită prin somn și totuși nu fac nimic în privința curiozității mele.

"Închide naibii prostia aia până n-o arunc direct în iad." se aude după ceva timp o voce răgușită, iar eu nu am nevoie de nici mai mult, nici mai puțin de două secunde să îmi deschid ochii și să mă ridic în șezut.

Mă uit în jur încă adormită frecându-mi obrazul cu podul palmei și îl văd pe Elliot în toată splendoarea sa dormind în patul meu. Se întoarce brusc pe partea cealaltă unde se află telefonul și cu ochii încă închiși închide în sfârșit alarma. Stă întins pe spate cu o mână sub cap și cu cealaltă strânge pătura mai aproape de pieptul său. Îmi înclin ușor capul într-o parte și mă uit mai atent la el, iar lumina dimineții îl face să pară și mai frumos decât era deja. Eu, spre deosebire de el, arăt cu siguranță de parcă am dormit pe străzi și trebuie să spun că nu este drept deloc. Brațele sale scot la iveala tatuaje și însemnări ale căror semnificație nu o știu încă și nu pot să spun că nu mă intrigă faptul că nu știu nimic despre el. Evident că aș încerca să îl întreb, dar îmi este sincer teamă de modul în care ar reacționa și mai ales de faptul că m-aș putea lovi de ziduri. Foarte multe ziduri. Oftez profund la gândul ăsta și îmi iau privirea de la el, trecându-mi încet mâinile prin păr.

"Trebuia să continui să te uiți la mine." zice Elliot pufnind, iar eu mă blochez când realizez faptul că a simțit că m-am holbat la el minute întregi.

"Credeam că dormi și mă gândeam cum să te trezesc. Nu te flata prea tare, Kane." spun și îmi dau ochii peste cap, iar când mă întorc spre el îl văd cum mă privește atent.

"Și ai decis să te uiți la mine fiindcă eram prea frumos." constată el mai mult pentru sine.

"Cum ai ajuns tu să dormi acolo?" întreb încruntându-mă ușor, evitând subiectul.

"Ah, nu mai ții minte?" zice rânjind și își trece o mână prin păr, iar eu neg timidă. "Aseară stăteai pe biroul ăla. Eu stăteam între picioarele tale." spune calm și arată spre acel loc. "Te-am sărutat pe gât o ultimă dată. Tu ți-ai ascuns fața în tricoul meu. Mi-ai șoptit că ar trebui să dormim. Eu am aprobat în timp ce te țineam în brațe. Și mi-ai spus că pot avea patul tău. Deși l-am fi putut împărți." adaugă ca și cum nu ar fi mare chestie si ridică din umeri.

Mă fac mică sub privirea lui și îmi afund fața mai bine în așternuturi să nu observe faptul că m-am rușinat, gest total idiot care l-a făcut să își lărgească rânjetul.

La naiba nu trebuia să îmi spună și tot procesul de dinainte.

"Oh, cineva s-a rușinat?" spune și ridică o sprânceană, dar când voiam să îi răspund am fost întreruptă de o bătaie în ușă.

"Everlee, te-ai trezit? Am aflat abia acum că ai fost singură aseară. Deschide-mi." se aude vocea lui Blake de pe partea cealaltă, iar eu mă panichez când realizez că nimeni nu știe de prezența brunetului din camera mea.

"Uh, ăm, dau cu mopul în baie. Vin imediat să deschid, în regulă?" țip eu, iar el îmi spune că așteaptă.

"Trebuie să te ascunzi. Acum." îi spun în șoaptă lui Elliot ce se uită la mine amuzat cum fac ture prin camera.