Epilog

5.3K 242 174
                                    





       Privesc absentă tavanul alb de deasupra capului meu ca și cum ar fi cel mai interesant lucru pe care l-am văzut vreodată în viața mea și casc de câteva ori la rând atunci când număratul firelor de praf devine deja mult prea obositor.

Nu că mi-ar plăcea să număr sau să fac orice ar avea legătură cu matematica, asta ca să nu fiu înțeleasă greșit, dar e probabil singurul lucru pe care îl pot face atunci când brațele cuiva în jurul meu mă împiedică să fac orice altceva și strânsoarea lor devine mai puternică cu fiecare mișcare involuntară pe care o fac.

Îmi cobor privirea spre acel păr brunet pe care continui să îl mângâi de ceva vreme și zâmbesc la vederea imaginii din fața mea. Capul i se odihnește pe pieptul meu, un picior îi este încurcat cu ale mele, degetele îi sunt răsfirate pe abdomenul meu, iar somnul îi este adânc, adânc la fel ca de obicei.

În urmă cu ceva vreme nu înțelegeam de ce de fiecare dată când suntem împreună obișnuiește să adoarmă și o face pentru o perioadă bună de timp, Chiar începeam să am impresia că prezența mea îl plictisește naibii sau ceva de genul ăsta și tot ce ar putea face în legătură cu asta ar fi să doarmă, iar chestia asta mă frustra la un cu totul alt nivel. Dar după îndelungi și frustrante zile și nopți de căutări și de întors internetul cu susul în jos, am descoperit ceva ce mi-a topit inima complet. Stările lui de somnolență în preajma mea nu erau altceva decât un semn bun, căci copilul lui interior se simțea în siguranță atunci când era cu mine. Am decis să țin ceea ce am aflat doar pentru mine și pentru sufletul meu, căci cu siguranță așa și trebuia să rămână.

O să fie micul nostru secret.

Al meu și al micuțului Elliot.

"Nu știu cum se face că eu sunt ăla care doarme și tot tu visezi"

Îl aud mormăind somnoros și nu mi-am dat seama decât acum că mă privea de ceva vreme. Pufnesc amuzată și îi ciufulesc părul, iar el mârâie nemulțumit și îmi mușcă ușor o mică porțiune de piele la care avea cât de cât acces.

"Cât e ceasul?" mă întreabă căscând și își plimbă palma pe pântecul meu, gest ce mă face să mă înfior considerabil.

"Cât ți-e nasul" îmi înăbuș un chicot la gluma extrem de proastă și neamuzantă pe care am făcut-o, dar totuși am reușit să îi smulg un râset scurt și probabil involuntar.

Știam eu că nu îl iubesc degeaba.

"Iubito, faptul că ești frumoasă cred că e de ajuns. Mai bine ai lăsa glumele pe seama altora" mă tachinează cu un rânjet în colțul gurii, iar eu pufnesc și îmi dau ochii peste cap.

"Nesuferit" mormăi prefăcându-mă supărată și totuși cu greu îl dau jos de pe mine, urmând să mă ridic în șezut la marginea patului.

"Am auzit aia" îi aud glasul înfundat din spatele meu, semn că deja și-a afundat chipul în perna pe care tocmai am stat.

"Asta și voiam" mint și mă ridic în capul oaselor, întinzându-mă și așezându-mi mai bine hainele pe mine până să simt din nou aceleași brațe în jurul taliei mele cum mă trag înapoi și ajung să stau în poala lui.

"O să întârzii la nenorocitul ăla de antrenament, Elliot" pronunț cuvintele fără vlagă și un zâmbet mic îmi apare pe buze când îl simt lipindu-și obrazul de spatele meu.

"Știu. Dar stau prea bine" oftează zgomotos și îmi depune un sărut pe gât, iar eu mă întorc spre el cât să îl pot privi.

"Hai, Kane, sus" îl bat ușor pe umăr și dau să mă ridic de pe el, dar își arcuiește o sprânceană și mă prinde de șolduri cu putere încât abia reușesc să nu scap vreun suspin.

Elliot Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum