Elliot

Capitolul 18

Există acele zile în viața noastră când nimic nu e la locul lui. Părul nu vrea să stea cum trebuie, rimelul nu se așează bine pe gene, hainele parcă stau pe gard, iar până și adidașii par că te strâng. Eu am una dintre acele zile și nu pot să spun decât că abia aștept să se termine. E luni, din nou, deci cumva am pe ce să dau vina pentru dezastrele care se întâmplă azi. Am tras pe mine fără chef o pereche de jeansi negri, un pulover gri și destul de larg, încăpem și eu și Ivy în el la un loc, iar în picioare am o pereche simplă de conversi negri. La ochi mi-am pus o pereche de ochelari de soare ce nu lasă la vedere cearcănele și ochii obosiți pe care îi am, iar părului nu i-am făcut nimic. Nici măcar nu l-am pieptănat, oricum vântul și-ar fi făcut de cap încă de când aș fi ieșit pe ușă. Am răcit destul de nasol în ultimele zile și asta probabil doar din cauza faptului că am ieșit într-o seară afară cu părul semi-ud. Strănut din 5 in 5 minute și ard mai ceva ca un foc de tabără, dar o să îmi treacă în câteva zile.

Când ajung la facultate sunt luată în primire de un Blake îngrijorat care mai are puțin și moare înaintea mea, lucru ce mă amuză teribil.

"Everlee, arzi, ce naiba faci la cursuri în halul ăsta?" mă întreabă el și se încruntă în timp ce își lipește dosul palmei mai întâi de obrazul meu, apoi de fruntea mea.

"E puțină febră. Și niște strănuturi." spun înainte să fiu întreruptă de, surpriză, un strănut. "În plus, azi am repetiții cu majoretele. Nu pot să lipsesc. Mai sunt doar două zile până la meci." adaug, iar el se uită la mine exasperat.

"Nu poți să mergi așa la repetiții, ești prea slăbită de puteri." îmi zice prietenul meu.

"Oh, haide. Nu e mare chestie, o să fiu bine." spun eu în timp ce îmi dau ochii peste cap.

"Și cu ochelarii de soare ce e? Azi e înnorat, Lee." întreabă Blake curios.

"Nu am avut chef să mă machiez și nici nu vreau să vadă toată lumea că nu mă simt bine." spun simplu.

"Tot sunt de părere că trebuia să rămâi în cameră azi." zice el și se uită la mine serios.

"Ți-e frică să nu te îmbolnăvești și tu, Evans?" întreb amuzată, iar expresia lui e la fel ca mai devreme. "Am nevoie de o îmbrățișare." îi spun și fac un pas spre el, iar Blake face trei pași in spate. "Evans, ție chiar îți este frică." constat eu și pufnesc în râs, iar el se încruntă.

"Nu prea îmi face plăcere să fiu răcit, știi? Nu dorm bine." se scuză el, iar eu îmi arcuiesc perfect o sprânceană.

"Atunci o să mă duc să îmbrățișez un copac. Dar să nu vii la mine după să cerești îmbrățișări, Blake." îl ameninț serioasă și dau să plec, dar se apropie de mine și mă trage în brațele sale, reușind totuși să țină o distanță între corpurile noastre.

"Niciodată nu renunți până nu primești ce vrei, Everlee." spune el bosumflat, iar eu zâmbesc.

Tot azi este ziua în care aflu dacă toate eforturile mele de a-i suporta prezența lui Kane în preajma mea timp de o săptămână au meritat sau nu. Ne-am pregătit destul de mult pentru acel examen și pot să spun că am rămas plăcut surprinsă să văd că este mai inteligent decât aș fi crezut. Dar totuși asta nu schimbă în vreun fel părerea, mai mult proastă, pe care o am deja despre el. Când intru în sala de curs mă uit din reflex în jur, dar nu îl văd nicăieri, semn că e una din acele zile în care preferă să doarmă ca o cârtiță. După 50 de minute care s-au simțit ca 50 de ore, mă ridic amețită de pe scaun și mă îndrept cu pași mici spre teancul de lucrări corectate. Răsfoiesc cam vreo 18 dintre ele până o găsesc pe a mea și zâmbesc ușurată când observ că am obținut un scor aproape perfect.