Elliot

Capitolul 33

O urmă de surprindere i-a umbrit chipul pentru primele câteva secunde, fiind urmată de unul dintre cele mai înduioșătoare și dulci săruturi pe care brunetul mi le-a oferit vreodată de când îl cunosc. Nu buzele mele au fost sărutate de data aceasta de el, ci sufletul. De sufletul său.

"Ești inocentă, Everlee. Nu vreau să îți iau asta" îmi mângâie blând obrazul cu dosul palmei sale, iar eu mă încrunt la auzul acelor cuvinte, căci asta era cu siguranță ultima reacție la care mă așteptam din partea lui.

Adică nu știu la ce mă așteptam exact, dar cu siguranță nu la un refuz.

"Dar-"

"Nu încă, iubito" îmi spune îngăduitor, deși continuă să mă privească cu aceeași dorință și simt cum întreaga situație mă depășește. "A început să plouă" mă trezește el din visare și îmi întorc capul brusc spre geam, constatând că are dreptate.

Afară plouă torențial.

Am fost atât de absorbită de prezența lui încât nu am observat că plouă și nici că timpul a trecut pe nesimțite. Dar nu regret absolut nicio secundă.

Înghit în sec atunci când îmi sprijin mâinile de umerii lui bine definiți și mă ridic de pe el, îndreptându-mă cu pași mici spre fereastra imensă. Îmi lipesc palmele de sticla rece și privesc fascinată modul în care natura își varsă lacrimile asupra noastră. Inspir adânc aerul proaspăt de afară ce pătrunde prin geamul întredeschis și mă înfior considerabil la contactul său cu pielea mea încă mult prea înfierbântată.

Dacă există ceva ce iubesc mai mult decât să privesc stelele sau apusul, probabil este sunetul ploii și mirosul ei specific.

Ploaia îmi aduce aminte că și norii au zile proaste din când în când, că este perfect în regulă să ne eliberăm de toate sentimentele ce ne îngreunează sufletele și că tristețea sau suferința își au propriul sfârșit.

Căci ploaia nu durează o veșnicie.

Cerul își plânge durerea, iar mai apoi ne permite să ne bucurăm din nou de liniștea și seninătatea lui, de căldura și bunătatea razelor de soare, atunci când reușește să se adune complet.

Lumina zilei începe să dispară treptat și să fie înlocuită de întunericul serii, lucru ce mă face să mă întreb cât o fi ceasul. Se pare că nu vom avea un apus de soare astăzi, dar surprinzător, mă mulțumesc și cu ploaia ce continuă să cadă din cerul cenușiu.

"O să rămânem aici peste noapte. Nu putem pleca pe vremea asta" îl aud pe Elliot spunând din spatele meu și simt un gol în stomac atunci când încep să conștientizez că îmi voi petrece noaptea într-o casă străină, într-un pat străin și cu băiatul ce îmi face inima să bată nebunește prin preajmă.

Dacă aseară mă plângeam de condițiile în care am fost nevoită să adorm, în seara asta pot să spun cu mâna pe inima că nu o să închid nici măcar un ochi.

"Oh!" spun încercând să îmi reprim puțin surprinderea. "E în regulă, îmi place aici" încerc să îl asigur și îmi ascund neliniștea cu un zâmbet mic, iar el mă scanează atent, nefiind totuși extrem de convins de atitudinea mea.

"Poți merge să faci un duș cât strâng eu aici, îți arăt după unde o să dormi în seara asta" își trece agitat o mână prin păr și îmi face semn spre scări. "Baia e la etaj" adaugă și se întoarce cu spatele, așezând pernele pe care le-am dat mai devreme pe podea din greșeală atunci când...știm noi ce s-a întâmplat.

Aprob scurt și îmi frec stânjenită brațele cu palmele, trecând pe lângă el și urcând rând pe rând scările spre etaj. Nu mă grăbesc absolut deloc și chiar îmi iau puțin timp să mă uit în jur, căci nu vreau să ajung undeva unde nu ar trebui să ajung de fapt.