Elliot

Capitolul 34

Deschid ochii încet și primul lucru pe care îl observ sunt razele calde și aurii ale soarelui care pătrund prin perdelele gri ale unei camere pe care nu o cunosc.

Raze ce de asemenea îmi încurcă vederea și mă fac să mă simt ca o nenorocită de cârtiță.

Îmi înăbuș un căscat și mă ridic în șezut, trecându-mi mâinile prin părul încâlcit de la onduleurile de ieri și mă încrunt la vederea pielii mele dezgolite de umeri.

Sau de pe tot corpul, constat confuză și strâng mai bine plapuma în jurul meu, privind în jur în căutarea hainelor mele. Fragmente și momente de aseară îmi inundă mintea și icnesc printre buzele întredeschise când realizez ce s-a întâmplat de fapt aici și de ce sunt într-o cameră care nu este a mea.

Suspine, șoapte, plăcere, atingeri, toate îmi vin în minte rând pe rând și mă fac să îmi ascund fața în perna de lângă mine și să scot un țipăt scurt și înfundat. Buzele lui moi peste ale mele, săruturile pe pielea mea, mâinile lui mângâindu-mi întreg corpul. Încă le simt amintirea peste tot pe trupul meu și mă înfior numai la gândul ăsta.

Am făcut dragoste cu el. Sunt a lui. Iar el e al meu.

Surâd în sinea mea și mă mișc în încercarea de a mă da jos din pat, dar strâng din dinți atunci când simt o durere în partea de jos a corpului, mai exact între propriile picioare, evident. Îmi culeg lenjeria de pe jos și tricoul pe care l-am purtat aseară, îmbrăcându-le pe rând și încercând să fac mai puțin evidentă toată dezordinea din dormitor.

Îmi frec obrazul cu podul palmei și mă îndrept cu pași mici spre baia din camera lui. Mă uit în oglindă și primul lucru pe care îl văd este un chip luminos în ciuda cearcănelor ușor vizibile din jurul ochilor și două buze rozalii arcuite într-un zâmbet involuntar care sper că nu are de gând să mă părăsească prea curând. Mi se citesc fericirea și emoția pe față și deja știm cu toții care este motivul din spatele acestora.

Îmi fac rutina deloc grăbită, îmi așez tricoul mai bine pe corp și îmi prind părul într-un coc dezordonat în vârful capului, părăsind baia în cel mai scurt timp.

Cobor scările, prea multe la număr după părerea mea, ale casei și continui să merg silențios pe podeaua rece. Este incredibil de liniște peste tot, lucru ce mă face să îmi pun câteva semne de întrebare cât timp arunc o privire în jur. Îmi caut geanta peste tot și o găsesc în același loc în care am lăsat-o aseară, pe canapeaua din living. Îmi verific telefonul și nu observ nimic special, în afară de câteva mesaje obișnuite de la mama și Ivy.

Niciun semn de viață de la Elliot până acum și nici măcar nu pare să fie oriunde prin casa asta imensă. Mă ridic de pe canapea și mă plimb prin toate camerele, poate doar, doar o să dau de el pe aici pe undeva. În bucătărie nimic, în baie nimic, în dormitoare nimic, iar în living, evident, nimic. Mă uit spre cuier și se vede cu ochiul liber că doar jacheta mea este cea ce a rămas neatinsă, căci nici urmă de geaca sau de bocancii săi. Înghit în sec și mă apropii destul de nesigură de una dintre ferestre, privind afară prin sticla udată de ploaia de aseară. Mașina lui nu mai este parcată la capătul aleii din fața casei, iar eu îmi simt inima mai grea ca niciodată și lacrimile încețoșându-mi privirea.

Am fost atât de proastă.

Mă așez înapoi pe canapea, cu coatele pe genunchi și cu capul sprijinit în palme. Încerc să mă calmez și să inspir adânc, dar sunt întreruptă de un hohot de plâns, urmat de multe altele ce par să nu aibă oprire. Las șiroaiele de lacrimi să îmi curgă pe față fără ca măcar să mă obosesc să le șterg și îmi las sufletul să își plângă de milă.