Elliot

Capitolul 20

"Vreau să dooorm" aud înfundat glasul plângăcios al prietenului meu ce doarme pe burtă, cu plapuma peste cap și cu o mână sub pernă.

Trebuie să recunosc, îmi face poftă de somn, dar astăzi nu este timp pentru așa ceva.

"Haide, Evans, sus! De mâine poți să dormi cât vrei tu, se termină semestrul" îi spun eu și îl mângâi pe spate, iar el simte asta și se întoarce cu fața spre mine.

Atât de ciufulit și adorabil încât mor de dragul lui.

"Sigur?" mă întreabă el cu o voce răgușită, iar eu dau afirmativ din cap.

"Sigur, Blake. Acum, dacă te ridici din pat, mergem să îți iau o cafea amară ca trezitul de dimineață, în regulă?" îi zic zâmbind, iar el procedează la fel.

Se ridică în șezut și îmi înconjoară talia cu brațele, afundându-și fața în părul meu.

"Te iubesc, te iubesc, te iubesc" îmi zice ca un copil mic, iar eu chicotesc.

Am mai spus că mă simt ca o mamă în preajma lui? Probabil.

"Am înțeles că o iubești, Evans, nu e nevoie să îmi faci în ciudă cu faptul că te lasă să o îmbrățișezi așa când vrei" aud vocea lui Xander ce tocmai a ieșit din baie, iar când îmi ridic privirea dau de doi ochi verzi și încă somnoroși.

"Bună dimineața, Xander" îi zâmbesc eu, iar el aproape că face la fel, dar își aduce aminte că e supărat.

"Ar fi bună dacă ar fi ca a lui Evans" spune el bosumflat, iar eu îmi arcuiesc amuzată o sprânceană.

"Azi e meciul ăla de final de semestru?" întreabă Blake sprijinindu-și bărbia de umărul meu.

"Da, în sfârșit. Aveam impresia că nu mai vine ziua asta odată" oftez eu și îmi trec o mână prin păr, în timp ce îl privesc pe Blake cum face mișcări du-te-vino prin cameră în căutarea a cine știe ce.

"Pariez că West o să dea cele mai multe goluri" se aude vocea lui Blake din baie, iar Xander își ridică privirea din telefon la auzul vorbelor sale.

"Eu pariez pe Kane de data asta. Îl bate cu ușurință pe Kayden la înscris goluri din ce am auzit" îl contrazice blondul, iar inima mea se oprește în loc pentru o secundă la auzul numelui său și îmi vin în minte toate momentele zilei de ieri.

Țigara dintre buzele sale, mâinile pe talia mea, sărutul pe creștetul capului, frunțile noastre lipite, ploaia ce părea că nu se mai domolește, liniștea asurzitoare de după. Totul pare ireal deși știu sigur că s-a întâmplat. După ce ne-am îndepărtat unul de celălalt, mi-a dat geaca lui ca să nu mă ude ploaia până în cameră și apoi am luat-o pe drumuri diferite. Trebuie să îi înapoiez și geaca și hanoracul, dar simt că le voi duce dorul atunci când va fi momentul să o fac, așa că trag de timp cât pot de mult.

"Everlee, să mergem, doar nu m-ai trezit ca să visezi acum cu ochii deschiși" îmi spune Blake, iar eu îmi dau ochii peste cap și trec pe lângă el, fiind prima care iese pe ușă.

Îmi mut greutatea de pe un picior pe altul și îmi încrucișez brațele la piept în timp ce aștept ca cei doi colegi de cameră să se pună de comun acord.

"Oh, haide, e doar o cheie. O ține Blake și gata" izbucnesc eu minute mai târziu, iar amândoi își întorc simultan capul spre mine.

"De ce să o țină Evans? Poate mă întorc mai devreme decât el în cameră" se încruntă Xander, iar eu îmi dau ochii peste cap.

"El poate avea cheia, iar tu altceva" îi spun iar el își îngustează privirea, uitându-se la mine sceptic.

"Nu am nevoie de nimic" spune și o ia înainte, în timp ce Blake închide ușa.