Elliot

Capitolul 24

"I got this anxious feeling
But it goes away for a minute
When I'm with you breathing"

Cândva credeam că fericirea e doar un pretext pe care oamenii îl folosesc pentru a-și ascunde tristețea, căci nu exista cineva cu adevărat fericit în interiorul său. Credeam că liniștea e doar o senzație care vine și pleacă, ce nu face altceva decât să îți producă haos în minte după plecarea ei și să îți devină o dulce-amară dependență. Mai credeam și că tot ceea ce am nevoie se află deja adânc ascuns în interiorul meu, fapt ce mă făcea să refuz până peste cap ceea ce puteam primi de la altcineva sau ceea ce puteam oferi la rândul meu.

Dar toate principiile mele au fost zdruncinate din temelii, date peste cap, înlocuite, rupte în bucățele și pierdute de către ea. Prezența ei ce la început se simțea derutantă, obositoare și enigmatică m-a făcut să văd lucrurile cu alți ochi. Iar cu cât a trecut timpul am început să o privesc diferit chiar pe ea, deși nu mi-aș fi imaginat vreodată că ar fi posibil.

Că ar fi posibil să vreau să o știu în siguranță, că ar fi posibil să o vreau în preajma mea mai mult decât ar fi moral, că aș avea nevoie de prezența ei ca de aer proaspăt, că aș avea nevoie de liniștea și căldura pe care sufletul ei o poate oferi. Everlee e un haos frumos, ce are o inimă blândă, o minte curioasă, un zâmbet luminos și doi ochi albaștri ce strălucesc de dorința să fie doriți și să dorească.

Îmi sprijin capul în mâini și las un oftat să îmi părăsească buzele atunci când îmi dau seama că iar mă gândesc la ea. De când am sărutat-o în acea noapte a început să îmi bântuie prin cap și să refuze pur și simplu să îmi părăsească gândurile.

Vreau să fumez o țigară? Mă gândesc la ea.
Privesc apusul? Mă gândesc la ea.
Îmi trec o mână prin păr? Mă gândesc la ea.
Vreau să adorm? Mă gândesc la ea.
Din nou și din nou și din nou.

Am refuzat efectiv de-a lungul timpului să mă implic emoțional sau să creez o legătură cu cineva doar din acest motiv. Nu suport să îmi fie invadată mintea, nu suport să mă atașez, nu suport să am nevoie de cineva.

Iar toate eforturile mele s-au dus naibii de când a apărut ea și chipul ei angelic ce continuă în fiecare moment să mă facă să vreau să o văd.

Îmi scot pachetul de țigări din buzunarul gecii, iar cu cealaltă mâna deja îmi caut bricheta, dar mă opresc atunci când deschid pachetul și observ că nu mai am nici măcar o țigară. Mă încrunt din adâncul sufletului și îmi înăbuș un mârâit în timp ce arunc pe nisip acea bucată de carton, iar un gând îmi trece prin cap fix în același moment.

Dacă Everlee era aici probabil că mi-ar fi spus că sunt un iresponsabil și un egoist căci mă gândesc doar la mine și nu și la planeta noastră.

A naibii rocă plutitoare, mormăi în gând și mă ridic din șezut luând pachetul și privind în jur către un coș de gunoi. Cine spune că femeile nu influențează pe toată lumea fie e un mare prost, fie nu a întâlnit niciuna in viața lui.

Mă rotesc pe călcâie și îmi ciufulesc din instinct părul fiind pregătit să mă car de aici, căci statul la malul mării m-a agitat mai tare decât ar fi trebuit. Dar mă opresc atunci când aud un plâns înăbușit, dar nu destul de silențios încât să treacă neobservat. Mă opresc în mijlocul drumului și mă întorc, iar primul lucru pe care îl văd la o distanță considerabilă de mine și de locul unde mă aflu, este o siluetă. O siluetă de fată mai exact și știm deja cu toții la cine m-am gândit.