apelul de la ora fix

Povestea continuă

Desi as fi vrut in acel moment sa ma ridic de pe banca aceea, nu am facut-o. Era ceva in mine care îmi spunea ca trebuie sa rămân acolo, lângă el. Si așa am si făcut.
Din aceea seara eu si Marian suntem impreuna. A trecut doar o luna de cand el mi-a spus adevarul. Nu am mai deschis acel subiect. De multe ori am vrut sa ii cer explicati, detalii. Voiam sa stiu de ce a făcut asta, insa nu puteam.
Eram foarte fericita. In fiecare zi ma făcea sa rad, sa zâmbesc. Nu îmi vine sa cred ca timp de o luna nu am mai fost trista,nu am mai plâns. Băiatul asta e incredibil!
Suntem in perioada tezelor. Este foarte greu. Marian este la mate-imfo iar eu la filologie. El are mai mult de invatat , insa eu am mai mult de citit. Vine seara la mine iar atunci dormitorul meu se transforma intr-o sala de lectura. Nu pot sa cred ca baiatul asta s-a schimbat doar pentru mine. El, la început nu prea învăța si avea note foarte proaste. Insa de când suntem împreună a început sa învețe, sa devina mai serios.
-Buna iubito-spune el intrând in camera
-Buna-ii spun eu ridicandu-ma din pat
-Ce faci?-ma întreabă el luandu-ma in brațe
-Te așteptam pe tine -ii spun eu răzând
Atunci el se apropie de mine si ma săruta. Il ador când face asta.
Îmi da drumul si rămânem paralizați. Pur si simplu ne uitam unul la altul. Zâmbea. Nu stiu de ce.
-De ce razi?-il întreb eu rupând tăcerea
-Nu rad. Doar ca uneori ma uit la tine si zâmbetul îmi apare pe fata pur si simplu. Nu pot sa cred ca suntem împreună, ca tu ma placi....-îmi spune el
-De ce nu te-as place?-il întreb eu indreptandu-ma spre pat.
Vine după mine si ne asezam fata in fata
Pe fata lui, de la acel zâmbet a apărut o tristete pe toată fata. Ii puteam vedea tristețea pe fata. Nu înțeleg de ce s-a întristat așa dintr-o data
-Hey, ce ai? De ce ai pus fata asta așa dintr-o data?- il întreb eu
- Pentru ce ti-am zis ai înainte. Nu pot sa cred ca inca ești cu mine. Nu pot sa cred ca fata pe care o plac este indragostita de mine.-raspunde el
- De ce nu ai crede asta?- il întreb eu
Sigur are ceva. Ceva din trecut. Ceva care il urmărește.
Atunci el a început sa îmi povesteasca.
De când sunt mic m-am indragostit de diferite fete. Bine,la început doar ziceam ca îmi place de cineva desi nu știam ce înseamnă sa îți placa de cineva, sa iubesti.
După aceea, prin a șaptea, m-am îndrăgostit de o fata. M-am apropiat de ea, am devenit cel mai bun prieten al ei. Credeam ca așa am sa o fac sa se îndrăgostească de mine. După un timp, am văzut ca nu se întâmpla nimic, așa ca am decis sa ii spun ce simt. Ea, m-a refuzat. Si s-a si îndepărtat de mine. Nu am mai vorbit niciodată cu ea.
Trecând peste, m-am îndrăgostit din nou, in clasa a8a. De data aceasta am făcut la fel. M-am împrietenit cu ea. După un timp i-am spus ce simt. De data aceasta ea nu a reacționat in niciun fel. Vorbea cu mine ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar asta nu îmi placea deoarece nu știam cum sa iau reacția ei. Am continuat sa vorbim. Eram foarte comfuz pana când am decis sa ii mai spun odata ce simt. Mi-a spus ca ea ma vede doar ca un prieten si ca vrea sa rămânem doar atât. Cuvintele ei m-au rănit foarte mult.Am fost distrus mult timp după, totuși rămâneam lângă ea doar ca prieten. După aceea am ajuns aici, in căminul asta. Si.....te-am cunoscut pe tine. M-am îndrăgostit din prima clipa când te-am văzut. Iar acum, uite. Suntem împreună. Cum ți-am mai spus nu îmi vine sa cred. Adică, acum ști tot ce am pățit. Si acum probabil înțelegi de ce nu îmi vine sa cred. Îmi e frica ca si tu o sa faci la fel ca ele si ca intr-un final vom ramane doar prieteni sau nici atât.