apelul de la ora fix

O iubire de vara

Stăteam singură pe buturuga si parca așteptam sa il vad si sa vina la mine. Știam ca asta nu se v-a întâmpla insa totusi eu asta voiam.
Afara era întuneric iar lumina aveam doar de la focul care era in mijloc. Așa vor face în fiecare seara. Vor stinge toate luminile și vor aprinde focul. Este un fel de a economisi pentru pământ. Sau ceva de genu. Este o idee destul de buna.
Nu îmi placea sa stau singura. Era o noapte foarte frumoasa, iar negrul cerului se vedea minunat alaturi de stralucirea lunei si rosul focului. Era un peisaj mirific.
Ma uitam la luna si ma uimeam. Totul era perfect. Dintr-o data ma trezesc din mreaja in care intrasem si îmi dau seama ca nu totul este chiar așa de frumos. Eram simgura care stătea singură. Inca il așteptam pe el. Insa el nu venea.
Știam ca aștept ceva imposibil,insa așteptam. Atunci apare Larisa, cu celelalte fete bineînțeles.
-Ce faci? De ce stai singură?-ma întreabă Larisa
-Pai cu cine vrei sa stau daca tu ai plecat?-ii răspund eu
-Am crezut ca te-ai dus sa il cauti pe....
Si atunci am intrerupto pentru ca trecea pe lângă noi. Nu voiam sa ii spună numele si așa cred ca a auzit ce am vorbit. A trecut pe lângă noi si a plecat. Larisa pleacă si ea iar eu rămân cu prietenele ei: Ana, Cristina, Laura si Ioana. Încep sa vorbesc cu ele despre diferite chestii: școală, profesori, băieți si așa mai departe.
Dintr-o data se întoarce Larisa, iar in spatele ei veneau niste băieții.
-Hey fetele. I-a uitați pe cine v-am adus. Sunt băieții cu care am jucat azi fotbal. Or sa stea cu noi in seara asta. Ce ziceți?-spune ea,iar intre timp băieții se așezau printre noi. Marian s-a pus lângă mine. Nu știam daca sa ma ridic sau nu de acolo.
Fetele începuseră sa vorbească cu ei. Numai noi doi tăceam. El stătea nemiscat, cu privirea înainte. Se uita spre foc. Eu încercam sa ma uit tot spre foc, insa uneori ma mai uitam la el.
La un moment dat își scoate telefonul. Încercam sa ma uit discret, sa nu creadă ca ii urmăresc toate mișcările. Voia sa facă o poza focului.
Ridica puțin telefonul si începe sa facă poze. După aceea alege una si începe sa o editeze. Wow! Chiar se pricepe. A ieșit o poza foarte frumoasa. Se pare ca inafara de fotbal, se mai pricepe si la făcut si editat poze.
Larisa vine spre noi si se aseaza lângă mine.
-Ce faceți?-ne întreabă ea
-Stam tu?-încerc eu sa răspund pentru amandoi
-Nu v-a cunoașteți? Uite Stefi el este Marian, Marian ea este Stefi.-ne spune ea răzând si facandu-mi cu ochiul.
Se făcu pentru câteva minute liniște. Nici eu dar  nici el nu spuneam nimic. Larisa, de asemenea tăcea. După puțin timp Marian raspunde vorbelor Larisei
-Incantat sa te cunosc Adriana, chiar daca te cunoșteam deja-spune el razand
-Da,-spun si eu răzând, -de asemenea continui eu
-Ai jucat destul de bine azi fotbal. Nu ma așteptam la asta de la o fata-continua el răzând.
-Serios? Este prima oara când joc fotbal-ii spun eu
-Nu cred!-îmi spune el uimit
Larisa văzând ca am început sa vorbim se retrage ușor si pleacă.
Eu si Marian am continuat sa vorbim. Nu ma credea cand ii spuneam ca este prima oara când joc si râdea de mine dar într-un mod prietenos.
Am continuat sa vorbim si sa radem toată seara. Unii copii deja începeau sa se retragă. Larisa plecase de langa noi deoarece multi dintre cei care stateau cu noi plecasera așa ca cei care au mai ramas au spus sa ne lase singuri.
Ne-am ridicat sa ne plimbam putin iar apoi m-a dus pana la cabana mea. Era prin spate si nu prea mai erau lumini.
-Nu trebuie sa vi cu mine. Este foarte întuneric si după trebuie sa te întorci singur-ii spun eu
-Nu pot sa te las singura. Nu are nimic dacă vin eu înapoi singur. Stai liniștită.
Atunci ne indreptam spre cabana mea. Mergeam unul lângă altul. Marian începea sa se apropie mai mult pana când mainile noastre s-ar fi atins. Acum îmi atingea vârful degetelor. A urcat un pic si ma gadila in palma. Eu strangeam puțin si chicoteam. M-a prins de mana. Are o mana așa de mare si calda. Din acel moment nu am mai spus nimic. Mergeam așa, unul lângă altul, de mana. Începeam sa imai vad cabana si ma întristam pentru ca el v-a pleca si acest mic vis se v-a termina.
Am ajuns in fata cabanei. Ne punem fata in fata nu foarte aproape unul de celălalt dar nici foarte departe. Inca ma ținea de mana, nu îmi dădea drumul. L-am apucat si eu de cealalta. Doar ne uitam unul la altul. El începea sa se aproprie, iar eu la fel. Respirația lui a menta îmi bătea direct pe nas. Închid ochii. El cred  ca la fel. Mai aveam foarte puțin.pana când buzele noastre s-ar fi lipit insa o lumina puternica si un.strigăt ne-au făcut sa ne îndepărtam. Era Larisa care ma chema in casa deoarece îmi suna telefonul.
-Se pare ca ești chemată. Ne mai vedem maine. Noaptre buna.-îmi spune el zâmbitor.
Eram inca aproape unul de altul, poate mai aproape  ca prima oara. Ne țineam de mana.
-Sigur, noapte buna si tie-ii spun eu
Atunci el se apropie, ma i-a in brațe si pleacă...