apelul de la ora fix

apelul 6

Eu: Atunci cine poate fii?

Necunoscut: Nu stiu, eu nu spun nimic

Eu: Oricum tu niciodată nu spui nimic, așa ca...

Necunoscut: O sa spun când o să-mi vina randul

Eu: Pai facem cu rândul sau cum?

Necunoscut: Dap

Eu: Aaaa

Necunoscut: De ce vorbești cu mine daca nu știi cine sunt?

Eu: Vrei sa numai vorbesc cu tine?

Necunoscut: Nu

Eu: Atunci taci!

Necunoscut: Oooo, cu ce fata rea vorbesc eu

Eu: Nu sunt rea!

Necunoscut: stiu

Eu: atunci de ce spui asta?

Necunoscut: Ca sa te enervez

Eu: nu o sa reușești

Necunoscut: in fine, trebuie sa închid. Mai vorbim, pa

Eu: pa

-apel incheiat-
Pentru prima oara am ras cu el la telefon. Cine o fi? Vreau să-l cunosc! Oare cat o continua așa?

In fine, o sa vad eu ce se întâmpla.

Se făcuse seara. Vroiam sa merg afara, dar nu vroiam sa ma întâlnesc cu Alexandra, așa ca am preferat sa rămân in cameră sa citesc. Am luat o carte pe care o începusem mai de mult dar nu o terminasem. Era despre viața unui polițist. Dintr-o data bate cineva la ușă. M-am dus sa deschid si nu îmi venea sa cred. Era Flavius! Avea o scrisoare în mana.

-Buna! -spune el uitandu-se la mine.

-Buna! Ce cauți aici? -il întreb eu stand in fata ușa

-O sa ma tii la ușă?-întreabă el facand un pas spre ușă.

-Scuze, intra.-ii spun eu poftidu-l inauntru

Intra si se uita după mine. Ii spun sa se așeze pe pat. Iar eu ma urc in pat inchizandu-mi cartea.

- De ce ai venit la mine?- întreb eu incercand sa par curioasa, desi știam de ce venise

-  Presupun ca știi de ce am venit?- spune el deschizând plicul

- Da, cred ca stiu -spun eu

-Uite, vreau să-ți spun ca tu chiar ești o fata frumoasa, drăguță chiar de treaba, doar ca eu sunt îndrăgostit de altcineva. -spune el încercând sa nu para dur

-Stai puțin. Nu eu sunt fata care a scris scrisoarea. Bine, de fapt eu am scris-o dar nu e de la mine.

-Pai si atunci de la cine e?- întreabă el bucuros

-Este de la......

Nu am apucat sa termin ca îmi suna telefonul. Era un număr necunoscut. Am răspuns si începând sa vorbesc la telefon Flavius se ridica si pleacă. Iese de la mine din camera puțin trist. Se duce in parculet. Insa, pe drum se ciocnește cu Betty.

-Scuze, nu te-am văzut!- spune el înroșind puțin

-NU este nimic. Am văzut ca erai cam gânditor.-spune ea zâmbind

-OK, dar lasa-ma macar sa te ajut cu bagajele. Ești noua in cămin?

-NU, am început anul aici insa am avut niste probleme de familie si a trebuit sa plec. Însă acum m-am întors.

-Am înțeles. Vrei să-ți duc astea in camera si după sa ieșim undeva?

-Sigur, chiar mi-ar placea.

Amândoi au ajuns in fata camerei mele. Flavius a bagat bagajele spunandu-mi ca nu o sa mai stau singură si a plecat.

-Unde ai vrea sa mergem?-întreabă el

-NU stiu. Hai sa mergem in parcul de aici de lângă si pe urma mai vedem noi.

-Ok