Doll | 18+

Capitolul 22

Reyna

Privesc in gol spre cafeaua care deja fierbea in ibricul din inox, ceva ma oprea sa pun mana pe maner si sa-mi torn lichidul fierbinte ispititor in ceasca mea preferata. Imi privesc mana inca bandajata si-mi aduc aminte de el,  de atentia si grija cu care m-a tratat si de care m-a convins ca el este un om bun. De ce este atat de greu sa-ti arati bunatatea? Imi alung repede aceasta intrebare din cap si opresc focul apoi apuc un prosop alb de bucatarie ajutandu-ma de el sa-mi torn cafeaua in ceasca. Priveam hipnotizata lichidul maroniu cum curge usor, mirosul sau devenind mai intens si mai atragator.

Pun ibricul la vase murdare apoi apuc de toarta cescutei apropiind-o usor de buze, savurand o mica inghititura. Era fierbinte.

Nici nu apuc sa-mi savurez placerea nevinovata cand imi aud telefonul sunand in disperare, cine ar putea fi la ora asta? Imi dau ochii peste cap lasandu-mi cafeaua aburinda pe blatul din bucatarie in timp ce merg spre dormitor. Apuc telefonul care zacea in pat intre perne uitându-ma la numele de pe ecran.

- Da. Spun eu putin deranjata asteptand un raspuns de la cealalta persoana.

- Reyna draga mea, imi pare rau daca te deranjez. Vocea calda a mamei imi inmoaie "supararea" invinovatindu-ma de tonul pe care l-am folosind, dandu-i impresia ca nu-mi face placere sa vorbesc cu ea.

- Nu mama...sunt suparata pe altceva nu esti tu devina. Spun eu masandu-mi tampla cu cealalta mana in timp ce-mi inchid ochii incercand sa ma calmez.

- Ah am inteles....draga mea, am nevoie de un favor foarte mare. Oh nu....nu-mi place cum suna asta. - Astazi eu cu tatal tau trebuie sa ne vedem la un restaurant cu un domn care ne-a propus o afacere minunata dar....tatal tau este obosit si nu poate veni.

Nu scot niciun sunet lasand-o sa-si termine ideea, stiam ca orice ar zice are suta la suta legatura cu mine si sunt obligata s-o ajut.

- Si....continui eu incurajand-o sa vorbeasca in continuare dupa un minut de liniste.

- Si as vrea sa vi cu mine, nu ma pot descurca singura iar tu esti mana mea dreapta deaga mea. Vorbele mamei ma fac sa zambesc instant simtindu-mi obraji imbujorati. - Ma pot baza pe tine?

- Normal mama, nu te voi lasa la greu. Spun eu convingatoare lasandu-i de inteles ca poate conta pe mine.

- Multumesc draga mea, o sa vin la opt sa te iau, te iubesc mult. Spune ea apoi imi inchide lasandu-mi de inteles ca trebuie sa ma pregatesc de acum si sa nu pierd timpul.

Imi arunc o privire spre ceasul de pe peretele din fata mea care indica aproape ora opt si jumatate. Ma trezisem devreme, chiar daca numai lucrez la birou cot la cot cu parintii mei, trezitul de la ore matinale mi-a ramas in rutina. Prea matinala daca stau sa ma gandesc. Vocea interioara ma tachina, incerc s-o ignor mergand spre bucatarie pentru a-mi termina cafeaua care  cred ca s-a mai racit cat am vorbit cu mama.
Ma uit pe fereastra si cu toate ca era putin innorat si cerul dadea semne ca poti iesi afara decat cu o umbrela, decid sa-mi pun un cardigan lung, gri pe umeri si sa ies pe balcon savurandu-mi cafeaua pe care o tineam intre maini. Ma asez cu grija pe scaunelul care se legana, amintindu-mi de vremurile pe cand eram doar un copil inocent, cum ma tinea mama in bratele ei calduroase cantandu-mi pana adormeam pe pieptul ei apoi a doua zi ma trezeam in patutul meu roz.

Vreau sa fiu din nou un copil inocent si vesel, copilul care nu avea nicio grija, copilul care nu se gandea cum v-a decurge ziua de maine, copilul care se juca toata ziua. Oftez melancolica, sorbind din cescuta lichidul dulceag care imi facea ziua mai buna, privesc norii de un gri inchis cum sunt suflati de vant dar oricat ar incerca vantul sa-i indeparteze pentru a-i face loc soarelui iubit, nu reuseste acestia stapanind in continuare cerul.