IREZISTIBIL<<TU!...NU...>>

2

- Ai venit pentru asta?!

Întrebă mirat privind pachetul de țigări și bricheta așezate pe masă.

Avocatul rămase în picioare după ce puse pachetul în fața lui strângând din buze ca și când ar fi vrut să oprească cuvintele ce vroiau să iasă.
Așa că se așeza tăcut pe scaun. Același scaun și aceeași masă la care stătuse cu o zi în urmă.

- Am venit să îți spun că mâine te eliberează. Celălalt nu o să depună plângere.

- Trei zile. Ca de obicei.

Spuse celălalt plictisit.

- Știu că nu este prima oară când ești arestat, de fiecare dată a fost din cauza unor altercații. Tăcu câteva secunde. In baruri.
Afirmația suna ca un fel de reproș.

- Ce băiat informat.
Răspunse celălalt în zeflemea.

Avocatul percepu nuanța.

- Băiatul ăsta din fața ta are 35 de ani.

- La cât mai mulți... Fericiți.

Spuse întinzând mâna după pachetul de țigări. Aprinse o țigară și trase un fum închizând ochii mulțumit.
Când îi deschise îl văzu pe celălalt fixindu-l cu privirea.

- Mulțumesc.

Spuse fără a întrerupe contactul vizual.

Prin atitudinea lui lăsa impresia că nu îi pasă de nimeni și de nimic. Nici măcar de propria persoană. Atitudinea asta îl salvase de prietenii nedorite și de apropieri insistente. De trei ani se înconjura de nepăsare. Durerea suferită atunci îl făcuse așa. Trei persoane din viata lui îl cunoșteau cu adevărat, și așa vroia să îi rămână viața.
Numai că bărbatul din fața lui avea privirea prea intensă și răscolitoare. Parcă îi citea aroganța afișată.

Fără să vrea se foi stânjenit pe scaunul tare.

- Rănile pot fi umplute și cu altceva... Nu doar cu băutură și scandal.

Cuvintele îi confirmară bănuiala.

- Ce măsa!  Esti avocat sau psiholog!

- Sunt un avocat ...
Spuse punând accentul pe meseria lui ...
Care a văzut mulți oameni. Atâta tot.

Scoase câteva coli din dosar și le întinse spre celălalt.

- Semnează, iar mâine la ora 9 ești liber.

Se întinse și luă colile. Nu vroia neapărat să le citească. Vroia doar să își ocupe mintea cu ceva, fiindcă îi stătea pe limbă niște cuvinte învățate pe șantier care sigur l-ar fi scandalizat pe spilcuitul avocat.
Nu trebuia să își bată capul, oricum era ultima oară când se mai vedeau.

Întinse mâna și luând pixul semnă hârtiile. Cu palmele puse pe ele le întinse spre celălalt privindu-i ochii.
Realiză că verdele irișilor era asemănători cu ai lui. Iar chipul, dacă nu ar fi fost atitudinea serioasă ce o afișa, îi era chiar perfect.

- Gata domnule avocat.
Ai terminat cu plebea.

Spuse cu sarcasm.

Celălalt strânse hârtiile și le bagă în dosar, iar acesta în servieta de pe masă. Rămase cu degetele împreunate pe servietă. Le privi câteva secunde după care ridicând privirea, o plimbă pe celălalt urmărindu-i trupul îmbrăcat în același tricou alb. Murdar și boțit.
Părul îi cădea ciufulit pe umeri. Negrul intens părea albăstrui în lumina puternică a neoanelor.

- Să știi că politețea nu a omorât pe nimeni.

Spunând asta se ridica de pe scaun. Iși luă servieta și plecă.

Nu reuși să facă doi pași că își simți mâna prinsă.

Se opri privind degetele încleștate pe încheietură.

- Mulțumesc.

Auzi un singur cuvânt spus în șoaptă.

Ridică privirea spre chipul celuilalt.
De când îl văzuse prima oară, în acea clipă simți că sarcasmul fusese lăsat deoparte. Era singurul cuvint spus cu seriozitate.
Făcu un semn din cap a înțelegere și își retrase mâna.