IREZISTIBIL<<TU!...NU...>>

26

Noaptea își  intrase demult în drepturi îmbrăcând casa și curtea în fantomatice umbre.
  Bărbatii stăteau pe două scaune la masa din curte unde mai devreme savuraseră  carnea delicioasă pusă pe grătar ce reușiră într-un final să îl facă.
  
Copii merseră în camera lor, ținând cont că în acea zi se treziseră foarte devreme.
  
Stinseră lumina din curte mulțumiți cu frumusețea cerului înstelat și raza de lumină ce răzbătea de la un felinar stradal.
    Armonia și tăcerea era  acompaniată cu câte o doză de bere.
   Cuvintele parcă își așteptau o minimă organizare în gândurile învălmășite de aduceri aminte.
 
-Ai o casă frumoasă.
   Sparse Alex tăcerea.
 
  -Da. La început mi sa părut ...mică. Dar soția mea sa îndrăgostit de ia la prima vedere.
  
  -Eu stau tot cu părinții. Acum în parte din  cauza vârstei lor. Impropriu spus stau. Findcă în continuare sunt mai mult plecat din cauza serviciului.
  
-Lucrezi la viitorul centru de recuperare?.
 
-Da. Eu și câțiva colegi vrem să dăm o mâna de ajutor. Salariile noastre fiind modice.
  
  În orașul vecin se construia un centru de recuperare pentru sportivi.
  
Eric ridică doza de  bere într-un toast de felicitare.
  
-Am înțeles de la Andra că ai propria firma de avocatură.
  
-Da. Am învățat foarte mult de la fostul meu șef. Si am prins curaj pentru a fi și eu unul. Iar acum că David î-mi calcă pe urme, mă face și mândru și bucuros.
  
-Se pare că după facultate copii v-or locui cu tine.
   
Nu o spuse cu regret. Intr-un fel știind că ăsta era mersul firesc al lucrurilor de când relația fiicei lui se concretizase cu logodna.
  
Rămaseră iar tăcuți, realizând fiecare că se învârteau în jurul subiectelor de interes larg.
  
-Nici în cele mai fanteziste gânduri nu m-am gândit la...
  
-Posibilitatea ca, copii noștri să ajungă să fie împreună.
  Completă Alex ideea.
 
-Când te-am văzut...am rămas fără aier. Parcă trecutul ar fi năvălit peste mine, cu toate emoțiile trăite atunci.  In prima secundă m-am simțit ca și când aș fi fost lovit de un tren supersonic.
    Spuse Eric cu voce șoptită
  
Alex zâmbi privindu-l.
  
-Se pare că...trăirile nebune ce ne-au acaparat atunci...încă sunt destul de...active.
  
-Asa se pare. Doar că acum avem niște anii în plus. Fire albe de păr și...tu parul scurt , concluzionă Eric, care îți dă un aier aproape sobru.
 
Privirea i se plimbă nestingherită pe chipul celuilalt, încadrat de umbre.
 
  -Se pare că acum e și rându-l meu.
  
-Dar pe lângă asta...privirea îți e la fel de   intensă. Ăsta a fost primul gând care ma încercat când te-am văzut.
  
-Nici cu tine anii nu au fost răi.
  
Se priviră insistent analizandu-se.
  Amintirile lăsându-i iar fără cuvinte.
  
Liniștea nopții și frumusețea ei amintindu-le de alte nopții la fel de frumoase și mult prea pasionale.
   Relația lor de un an și trei luni terminandu-se când Alex își  terminase contractul.
    Tot focul și tumultul dintre ei concrezindu-se într-o dragoste adevărată și puternică. O dragoste pe care Eric o dăruise în mod egal amândurora.
    Nelăsând nici măcar o clipa ca soția lui să fie în inferioritate.
  
-Atunci a fost un sfârșit!...sau acum ar putea fi un  început!.  Sau e doar o farsă ce ne-o joacă viața?.
  
După o pauză de câteva minute Eric răspunse sincer.
   
-Nu știu. Tot ce simt acum e bucuria revederi.
    
Erau maturi. Si în gândire și în simțăminte pentru a se eschiva sincerități. Iar pentru viitorul lor, era de preferat.
 
-O să le spunem vreodată copiilor ce afost între noi?.
   Întrebă Alex.
  
Eric îl  privi cu un aier gânditor
   
-Dacă o să avem un nou început, când spuse început  accentuă cuvântul, ar fi de preferat. Îi iubesc pe amândoi și am convingerea ca v-or înțelege.
 
-Și eu îi iubesc.  Și nu vreau să mă laud, dar avem copii deștepți
     Se arătă de acord și Alex.
  
Rămaseră tăcuți gândindu-se fiecare la propriul copil.
    Apoi la tot ce însemnase timpul lor spre maturizare. Și spre clipa de față. Această clipă ce nu putea fi explicată. Cu atât mai puțin înțeleasă
    Asa că lăsară fiecare analiza apropieri pentru timpul în care aveau să fie mai liniștiți sufletește.
  
-Cred că ar fi timpul să plec.
  
Dădu pe găt și ultima gură de bere și punând doza pe masă se ridică în picioare.
  
-Poți rămâne aici. Unul din dormitoarele de sus este gol.
  Îi spuse Eric privind în sus spre el.
  
-Crezi că e o idee bună?.
  
Se ridică și el în picioare și veni în fața lui. Rămaseră aproape privindu-se în ochii.
   Timpul parcă se oprise în loc  acaparandu-i cu magia lui, făcându-i conștienți că acea revedere neașteptată avea să fie până la urmă un nou...început.
  Dar nu în acea seară.
  Findcă acum era despre bucuria revederi,  nu despre apropiere și simțuri.
 
-Copii s-ar bucura enorm.
   Spuse Eric și trecând pe lângă el se îndrepta spre casă.
  
Alex rămse câteva secunde pe gându-ri după care îl urmă.
   Când ajunse lângă el îi prinse degetele cu ale sale. Chiar dacă la început simți ezitarea celuilalt nu își retrase mâna. Ca mai apoi să își  simtă degetele prinse strâns.
   Porniră spre casă împreună, umăr lângă umăr. Exact cum avea să le fie și anii ce urmau.

              SFARSIT

  Multumesc pentru încurajări prin voturi. Iar celor care nu au votat...pentru răbdarea cititului...Dacă va plăcut vă recomand și două cărți fizice. Se numesc  ALEGERI și SACRIFICIUL și le puteți găsi la editura LETRAS .
Acolo mă găsiți ca Gianina Gabriela.🥰😘😉