IREZISTIBIL<<TU!...NU...>>

7

- Dumnezeule, dar greu mai ești.

Murmură încercând să-l susțină mai bine pe Eric.
Doar ce coborăseră din taxi, iar acum încerca să ajungă în camera sa de hotel.
Până la urmă avocatul se cherchelise bine și cum nu putuse afla adresa lui, hotărî să îl aducă la el.

Ajunse cu chiu cu vai în dreptul ușii cu multe vorbe de duh ieșindu-i printre buzele încleștate.
Îl rezemă pe avocat de perete încercând să îl susțină cu mâna, iar cu cealaltă își căută cheia. Mai rău era că nici el nu era prea treaz.

- Cred... că sunt beat...

Îl auzi bălmăjind.

- Crezi!...

Spuse deschizând ușa.

O dădu de perete și apucându-i un braț îl trecu pe după gâtul lui, iar cu cealaltă mână îl susținu de după mijloc.
Nu reuși să ajungă la pat când avocatul ridică cealaltă mână apucându-l de gât.

- Tu cine ești?

Întrebă privindu-l pe Alex.

Vocea îi suna răgușit. Iar amestecul de băutură și parfum îl lovi direct în față.
Ignoră mirosul ce îl făcu să tresară, făcând la fel si cu trupul căruia îi simțea fiece mușchi, încercând să îl țină cât mai bine în speranța că nu vor cădea amândoi, până să ajungă la pat.
Dacă avea să se întâmple asta era sigur că a doua zi aveau să se trezească pe podea.

Căzură amândoi într-o învălmășeală de mâini și picioare, iar pentru un minut rămase așezat pe trupul ce îl ținea în continuare de după gât, respirând sacadat din cauza efortului.
Vroia doar să își tragă puțin sufletul înainte de a se ridica.
Se propti în palme rămânând cu privirea ațintită în ochii deschiși ai avocatului.

- Aleeex
Îi rosti numele lungind cuvântul.
Să nu mă lași să mor.

- Stai liniștit. Amice. Nimeni nu a murit de la o beție.

Părul i se desprinse din elasticul ce îl ținea legat, iar acum îi încadra chipul, câteva șuvițe prinzându-se în barba celuilalt.

Nu apucă să înțeleagă afirmația, că simți degetele lui Eric încleștându-se în șuvițele răzlețe.

Timpul rămase suspendat la acea clipă. Fără putință de înțelegere sau anticipare. Și mai rău... fără voința de a fi întrerupt.
Chiar dacă beția duse la conștientizarea uniunii trupurilor, adevărul simțurilor anulând gândirea logică.

Alex își simți capul tras în jos, iar în secunda următoare buzele îi erau presate de cele ale bărbatului de sub el.

Șocul îl făcu să deschidă și mai tare ochii privind în cei a lui Eric, ca în următoarea secundă amândoi să îi închidă lăsând senzațiile incandescente să îi tragă în unicitatea momentului.
Beția nu-i împiedică pe nici unul să simtă respirațiile amestecate.
Buzele se modelară și se dechiseră într-un sărut timid.

Alex reuși cumva să se deprindă, amândoi ridicând pleoapele în același timp.
Mii de întrebări rămaseră nerostite.

- Tu...!

- Nu...

Cumva prin tot amalgamul de simțăminte înțeleseră schimbul de afirmații.
Iar asta duse la reluarea sărutului.

Erau doi bărbați experimentând apropierea și unicitatea acelei clipe ce din cauza beției se lăsase descoperită și aprofundată.
Conștiința fiind anihilată în detrimentul cunoașterii și simțurilor.

Doar că aceasta alese până la urmă să își facă simțită prezenta aducându-i în lumea rațională.
Nici unul nu ar fi reușit să spună cine întrerupse sărutul.

Singura conștientizare fiind respirațiile sacadate și privirile bulversate.

Eric își descleștă degetele din părul lui Alex, lăsându-le să cadă moi pe pat.
Inchise ochii mușcându-și cu putere buza de jos, simțind gustul lui Alex impregnat în ea.

Acesta se ridică la marginea patului încleștându-și degetele în șuvițele lungi, rămânând cu ele prinse la ceafă încercând în același timp să înțeleagă ceva din ce se întâmplase.

Simțea privirea lui Eric străpungându-i spatele.
Se ridică în picioare și merse să aprindă lumina.
Până atunci camera fusese luminată doar de veioza de pe noptiera de lângă pat. De obicei o lăsa aprinsă când pleca.

- Ce naiba am făcut!...

Spuse întorcându-se spre bărbatul ce rămăsese răstignit cu picioarele atârnându-i peste marginea patului.

- Cred că... ne-am sărutat.

Spuse acesta cu voce șoptită.

- Ai nu mai spune! Răspunse Alex în zeflemea. Crezi!

Eric se ridică în șezut privindu-și mâinile de parcă ele ar fi fost vinovate de toată întâmplarea.

- Cred că sunt mai beat de cât am crezut. Iar asta...

- Beția nu e o scuză.
Îl apostrofă Alex.
Tu te săruți cu toți prietenii de beție?

- Da ce. Tu o faci?!

Alex îl privi de parcă îi crescuse șapte capete.
Se lasă să cadă pe unul din fotoliile ce erau în cameră încercând să se calmeze.

Erau amândoi vinovați, iar o ceartă nu anula ce se întâmplase.

Niciunul nu mai spuse nimic. In parte fiecare încercând să analizeze tumultul de emoții ce le străbătea trupurile.
Cumva anticipară din timpul mesei că simțăminte necunoscute aveau să îi aducă în acest punct.
Dar nici unul nu vroia să recunoască nici măcar în gând că era vorba de atracție reciprocă.
Cum de altfel încercau să facă și acum.
Lașitatea uneori chiar era o armă. Ca și negarea.

- Cred că mai bine plec acasă.
Spuse Eric, dar fără a face vreo mișcare.

Alex ridică privirea spre el.
Stătea pe marginea patului privindu-și degetele împreunate. Tricoul verde cu mâneci scurte îi stătea mototolit pe trup, iar în clipa când conștientiză asta un râs de nestăpânit îl cuprinse.

Eric ridică privirea spre el privindu-l buimac.

- Nici în cele mai fanteziste gânduri nu îmi închipuiam cum ai arăta șifonat. Și totuși... iată-te.
Spuse printre hohote.
In sfârșit, arăți și tu normal.

Eric lăsă capul în jos examinându-se. Nu era de râs cum arăta. Ba din contra.

- Mototolit și sărutat
Spuse privindu-l la rândul lui pe Alex.
De un bărbat.

Acesta se opri din râs. Liniștea lăsându-se iarăși între ei.

După câteva minute Eric se ridică în picioare. Făcu câțiva pași spre ușă, dar se opri în fața ei.

- Eu am să mă gândesc ... că a fost o chestie de beție.

Spuse abia auzit.

Alex îi privi încruntat spatele. După ce acesta ieși rămase privind ușa.

- Oare!...