IREZISTIBIL<<TU!...NU...>>

25

         După 15 ani

  -Nu înțeleg de ce ești atât de stresată. Doar nu e prima oară când mergem acasă la mine.
 
-Asa este.Dar acum e altceva.
 
-Stai liniștită, iubire.O să vezi că îți faci griji degeaba, o asigură băiatul.

Intinse mâna și îi cuprinse degetele lăsând  mâna să se odihnească pe coapsa ei.
  Erau în mașină în  drum spre casa lui.Acum era sâmbătă dimineața.Porniseră la drum destul de devreme, ținând cont că aveau de făcut cam patru ore din orașul unde erau la facultate până în cel unde stătea iubitul ei.
   De obicei veneau doar când prindeau zile mai multe libere, dar acum era o vizită specială.
   De un an de zile de cind erau împreună era prima dată când părinți lor se puteai întâlni. Asta era și motivul pentru care fata era stresată.
   Tatăl ei lucra undeva în apropiere, asa că hotărâră să vină în vizită la iubitul ei.
   
Mai bine e spus tați lor să se cunoască. Ea avea doar  tată mama pierind când era foarte mică. Bunici o crescuseră findcă tatăl avea o meserie ce îl făcea să fie mai mult plecat în țară.
 
  Și David la fel. Numai că el își pierduse mama cu patru ani în urmă.
   
Erau tineri frumoși și îndrăgostiți.
     Cunoscandu-se printr-o cunoștință comuna.Numai că erau la specializări diferite.
   David era la drept, urmând ca la sfârșitul studiilor să îi calce pe urme tatălui său in preluarea  firmei de avocatură ,  avănd avantajul că putea face practică chiar acolo.
   Tatăl său îl lăsase să facă propria alegere. Că se întâmplase să îi placă această meserie nu putea de cît să îl bucure și să-l facă mândru cu alegerea lui.
 
  Andra în schimb era la litere. Adora să scrie. Deja avea două cărți publicate. Pasiunea venind într-u câtva din partea bunici, care era o povestioare foarte plină de har. Chiar dacă multe din poveștile ascultate în copilărie erau inventate. Acesta fiind farmecul fiecărei istorisiri. Findcă le făcea unice. Cu atât mai mult își aprecia bunica, fiind o femeie simplă cu puțină carte. Dar cu o imaginație îndestulătoare.
  
-Ai vorbit cu tatăl tău?.
Vine astăzi sau mâine?.
  
-O să vina astăzi.Dar mai după amiaza.
 
-Perfect. Sigur tata o să vrea să gătească.
  
-Super, spuse fata entuziasmată. I-mi place la nebunie cum gătește tatăl tău.
  
  În general ei nu aveau timp să gătească, așa că apelau la comandat sau la diverse produse instant.
   Tatăl băiatului, de câte ori veneau în vizită încerca să le gătească cam tot ce vroiau.
  
Nu fusese tot timpul un bucătar iscusit. Dar după moartea soției încercase să îi ofere fiului său cât mai multă mâncare gătită. Soția lui nici nu concepea să treacă o zi fără mâncare gătită în casă.
   Așa că de nevoie preluase el această îndeletnicire, cu stângăcie  la început, dar compensând prin consecvență. Iar acum ajunsese la stadiu  de gust apreciat.
  
   Băiatul parcă mașina în fata casei. Nu avea rost să o bage în curte findcă a doua zi plecau,  și după ce coborî așteptă să vină și fata lângă el. O prinse de mâna și se indreptară spre
 întrare.
   Nu apucară să facă câțiva pași că ușa se deschise și tatăl lui le ieși în întâmpinare, prinzândui  într-o îmbrățișare plină de bucurie.
   Același lucru făcură și ei.
 
  -Ma bucur să vă vad,  le spuse privindui cu dragoste. Mai ales că a trecu o lună deja.
  
-Tată.  îl temperă băiatul, ne-am văzut doar aseară.
  
-Nu e același lucru pe cameră.
  
Se postă între ei și cuprinzandu-i pe după umeri se îndreptară spre întrare.
   Casa era construita cu un nivel chiar dacă nu era foarte mare. Era formată din patru camere, trei sus cu băi proprii care erau dormitoare și o alta la parter amenajată ca birou. Bucatăria și livingul făceau spațiu comun.
   
-A fost aglomerat drumul?.
  
-A fost OK pentru o zi se sâmbătă.
  
-Vă e foame?. Am ciorbă de perișoare și musaca. Pentru când o să vinaă tatăl tău, mă gândeam să facem un grătar în curte, oricum nu a mai fost folosit de luni bune.
  
-Am vorbit cu el și o să ajungă în această după amiază.
  
-Perfect. După ce mâncăm  o să pregătesc ce să punem pe grătar. Iar pe tine draga mea, aș vrea să te rog să faci o salată.
  
-Știi bine că nu trebuie să mă rogi,  o fac cu placere. Tată.
  Avea deja câteva luni bune de când i se adresa așa.La cererea lui.
 Spuse fata scoțând din frigider o sticlă de suc.
  
Peste câteva ore ea termină salata iar David și tatăl lui erau în curte pregătind grătarul.
  
Ii părea  bine că e ocupată,  astfel nu se mai putea uita la ceas din minut în minut. Tatal ei trebuia să sosească iar nelinistea și emoția ajunseră la cote maxime.
   Își  dorea din tot sufletul ca cei doi bărbați să se placă. Mai ales că ei erau logodiți și după terminarea facultății vroiau să se  căsătorească.
   
Auzi o mașină oprind în stradă și după o privire rapidă pe una din ferestre, alergă cu un zâmbet larg pe buze să-si întâmpine tatăl. Mai ales că nu îl mai văzuse de două luni. Ca și cu tatăl lui David, se văzuseră dor pe cameră.
  
Lasă ușa de la întrare deschisă și zbură practic în bratele lui.
   Bărbatul tocmai ce coborâse din mașină rămânând privind casa.
   Când își  văzu fiica , un zâmbet larg îi  făcu chipul să radieze. Aceieași lumină îi răzbateă și din irișii de culoarea smaraldului.
   O înconjură cu brațele strângând-o la piept.
   Amândoi râdeau fericiți, nepăsători  de oamenii de pe stradă ce îi priveau fugitiv.
  
-Ai venit...Ai venit.
  
-Doar am promis.
  
După ce se desprinseră din îmbrățișare rămaseră privindu-se cu dragoste.
  
-Am avut atâtea emoții. Ba nu. Încă am emoții.
  
-De ce să ai emoții!.
  
-Exact aceleași cuvinte mi le-a spus și David.
 
-Știam eu că e un băiat înțelept
  
După ce închise mașina intrară îmbrățișați în curte.
  
-David și tatăl lui sunt în spate și pregătesc grătarul. Așa că o mergem acolo.
  
Dădură roată casei și îi văzu. Cum de altfel o făcu și David. Tatal lui era cu spatele punând cărbuni pe grătar.
   Când auzi pași  se întoarse cu un chip luminos.
 Ca în secunda următoare să scape sacul de cărbuni ce se împrăștie la picioarele lui
  
La randu-l lui tatăl fetei rămase ca o stană de piatră la fel de bulversat ca și celalalt.
  
Timpul se opri la acel moment,  când privirilere li se întâlniră. Pentru ei tot universul se oprise.
  Sentimente tumultoase invadandu-i în clipa recunoașteri.
  Ambi tineri rămaseră privindu-i șocați neînțelegând momentul.
  
Fără să întrerupă contactul vizual, Alex  încercă să meargă spre el.
Numai că pași nesiguri îl făcură să se oprească.
  Amintirile trăite cu anii în urmă  navăliră asupra lui ca un uragan în plin avânt , făcându-l nesigur pe  întreg corpul.
  
Același tumult se oglindea și în privirea lui Eric. Privire ce nu o părăsi pe a lui nici macar o secundă.
 
Pentru ei timpul se întoarse la acea ultimă îmbrățișare. La acel adio spus printre lacrimi.
  Lacrimi ce acum îi făceau să se vadă încețoșat.
  
Cei câțiva pași ce îi despărțeau deveniră anii. Și totuși cumva îi parcurseră iar acum brațele fiecaruia strângea trupul celuilalt cu toată puterea ce o mai aveau. Lacrimile curgandu-le în voie pe obrajii palizi. Fără oprelisti și fără conștientizare.
   
David și Andra mai că rămaseră cu gurile căscate.
  
-Dumnezeule...Se cunosc.
  
-La așa emoție...se pare că foarte bine.
  
Rostiră amândoi.
 
Nici măcar în cele mai fanteziste gânduri nu ar fi putut bănui cât de bine se cunosteau.
 
La un moment dat parcă conștientizând privirile copiilor se desprinseră din îmbrățișare dar rămaseră privindu-se intens.
  Își vorbeau fără cuvinte. Avand timpul și spațiul lor de intimitate.
 
Ca prin ceață le auziră exclamații-le.
  Fiecare făcu un pas în spate punând o oarecare distanță între ei.
  
-Se pare că emoțiile mele erau în zadar.
   Spuse Andra, cu privirea împăienjenită din cauza lacrimilor.
  
Nici David nu era departe de emoția ei.
 
După euforia revederi amândoi realizară că au de dat niște explicații. Unele convingătoare. Fără prea multe detalii.
  
Alex stia de la fiica lui că și Eric este vaduv. Acesta fiind unul din motivele care îl făcu să se lase pradă bucuriei revederii.
 
-Cred că...
 
-Alex vrea să spună că...acum mulți anii, am fost prieteni...Foarte apropiați.
  
Mai adaugă privind în ochii celuilalat. La fel de frumoși ca atunci...
    
-Ma bucur atât de mult.
  Articulă fata, și apropiindu-se de ei îi îmbrățișă pe amândoi.
Ambi o strănseră la piepturile lor.
  
David rămase deoparte lăsându-le bucuria apropieri.
 
Intr-un final reușiră să între cu toții în casă. Grătarul rămase abandonat în vederea depănarii amintirilor.
  Bărbații așteptând pentru același lucru timpul lor de intimitate.
 
-De când nu v-ați mai văzut?.
  
Acum erau în living. David și Andra erau așezații pe canapeaua mare iar tații lor  pe o canapea mica. Fotoliile rămaseră abandonate.
 
Amândoi priviră spre fată răspunzând în  același timp.
  
-15 ani.
  
-Aproape 15 ani.
 
-Și...cum v-ați cunoscut?...Ați mai ținut legătura!...Ați...
  
-Iubire...cred că ar trebui să le lași  timp să răspundă.
  O atenționă băiatul prinzandu-i degete.
 
-Sunt atât de...
 
-Socata?... Întrebă tatăl ei.
 
-Și asta.
  
Tații lor se priviră.
 
-Nu este cine știe ce poveste. Eu eram detașat  pentru lucrarea de la pod, iar Eric...
  
-Am făcut cunoștință printr-o întâmplare. Si așa am început să vorbim,și...
 
-Ne-am împrietenit.
 
Felul în care se completau unul pe altul și emoția ce dainuia încă între ei îi făcură pe tineri să conștientize-ze că în trecut fuseră prieteni foarte apropiați.
  
Timpul îi acapară, fără să conștientize-ze nici unul trecerea lui.
 Bucuria revederi  reverberîndu-le în gânduri și în trupurile ce fremătau de emoție.
 
Toții simțind din plin  angrenajul sentimentelor ce le așternură pe chipuri zâmbete largi.