Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 1 - Aşa a început totul...

Care este părerea vostră despre o viaţă normală? Ei bine, oricare ar fi, sunt sigură că nu se aseamănă cu ideea mea de viaţă normală.

Daţi-mi voie să mă prezint. Numele meu este Elisa Martin, am 16 ani şi de azi începând voi locui pe Insula Origo. Probabil nu mulţi aţi auzit de ea , fiind o insulă foarte mică. Sincer, mie chiar nu îmi place insula aceasta. Dar cum părinţii mei sunt nişte persoane foarte ocupate, atât de ocupate încât nu pot avea grijă de unicul lor copil, au hotărât ca trebuie să vin aici să locuiesc cu bunica. O iubesc pe bunica, deşi nu am văzut-o de când aveam 6 ani, doar că nu-mi surâde ideea de a locui într-un asemenea loc izolat şi departe de prietenii mei. Am auzit că e o insulă plină de îngeri sau cum le spun ei: Gardieni. Ciudat, nu? Aşa mi s-a părut şi mie prima dată când mi-au povestit părinţii mei, adică acum 2 zile. Sper că-şi vor face un control curând. Oricum iată-mă în avion, împotriva voinţei mele.

- Am aterizat pe aeroportul Ortigo. Sperăm că aţi avut un zbor plăcut, se aude vocea pilotului.

- Nu pot să cred că am ajuns într-un final! Bombănisem, coborându-mă din avion. Mă grăbesc să-mi găsesc bagajul, după care o caut pe bunica.

- Eli! Eli dragă, sunt aici! Mă uit în partea opusă celei în care mă îndreptam şi o văd pe bunica, care chiar nu s-a schimbat prea mult.

- Bunico, ce mă bucur să te văd! sper din tot sufletul ca bunica să nu-şi dea seama că o mint. Mă bucur să o văd după atât timp, dar aş fii preferat ca această întâlnire să aibă loc în alte circumstanţe. E cam gol aeroportul, observ eu.

- Draga mea, nu oricine poate ajunge pe insulă.

- Mda... celelalte bagaje au ajuns?

- Ieri. Ţi-ai adus foarte multe bagaje. Sper că ai şi carnetul pe undeva.

- Carnetul?

- Da, carnetul de şofer. E o insulă destul de mare şi m-am gândit că vrei să mergi în recunoaştere aşa că ţi-am luat o maşină.

Chiar nu îmi place ce aud. Adică mă îndoiesc că bunica ştie ceva despre gusturile mele în materie de maşini. Ieşind afară, regretam ce tocmai gândisem.

- Imposibil! Nu-mi venea să cred. Bunica e bestială!

- Peugeot 206cc, frumoasă nu?

- Ai idee cât îmi doream maşina asta?!

- Mă bucur că-ţi place. Haide, să plecăm că deja începe să se întunece.

Se pare că până la urmă această schimbare îmi va prii. Pe drum, nu ştiu în ce parte să mă uit. Totul e aşa de frumos. Totul e aşa de verde şi plin de viaţă. Străzile sunt foarte frumos aranjate, pline de viaţă, copii care se joacă, părinţii şi bunicii stau pe bănci şi îi privesc, iar adolescenţii în tot felul de grupuri îşi văd de treaba lor. Casele sunt şi ele foarte frumoase, vopsite în culori deschise, dând un aspect şi mai plăcut insulei.

- Eli dragă, parchează aici, îmi atrage atenţia bunica.

- Wow, asta e casa ta? E superbă!

Şi nu mint. E o casă foarte frumoasă din cărămidă roşu-maroniu, cu patru ferestre mari cu obloane albastre. Garajul desparte casa de o căsuţă mai mică. În faţa casei sunt puse tufe de trandafiri albi şi pe urmă începe gazonul de un verde minunat.

- Draga mea, tu vei sta în casa de lângă garaj. E mai mică, dar cred că e numai bună pentru tine.

Întradevăr, casa e perfectă pentru mine. Prima dată se intră în dormitor. Combinaţia de un mov spre roz cu galben o fac să pară foarte luminoasă, iar mobila care e în culori asemănătoare completează perfect totul. Dulapurile, care sunt de partea peretelui cu uşa, au forme neregulate la fel ca si marginile patului. Patul se află pe paralel cu dulapurile fiind foarte aproape de geam. Imediat lângă am o baie cu tot ce îmi trebuie. Nu e exact o căsuţă, dar cine sunt eu să comentez. Îmi place aşa că nu mai contează.

Era ora 9 seara când am ajuns acasă la bunica aşa că după ce îmi pregătesc câteva haine pentru următoare zi, mă pun în pat. Adorm destul de repede, fără ca somnul să-mi fie deranjat de vise.