Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 4 - E o simplă atracţie pentru ceva nemaiîntâlnit sau...

   Am ascultat-o pe bunica şi m-am dus să mă spăl pe faţă. Eram îngrozită de ce avea să se întâmple. Mai mult ca sigur băiatul acela se simţea jignit şi vroia să-mi cer scuze.

    Am tras de două ori aer în piept şi am deschis uşa.

    - Vezi că e bine?

    Nu mai înţelegeam nimic. Jasmine stătea alături de una dintre fetele pe care le-am văzut în grădină. S-a ridicat de lângă Jasmine şi s-a apropiat de mine…

    - Scuze pentru ce s-a întâmplat. Probabil că Lucas te-a speriat. Vocea ei era aşa melodioasă, aşa de calmă.

    - Nu, e vina mea. Nu trebuia să reacţionez aşa, încercând să găsesc scuze.

    - E în regulă. Oricum ţi-am adus lucrurile. Un zâmbet a apăruse pe faţa ei.

    - Mulţumesc şi scuze pentru deranj.

    - Nu e nici un deranj. Apropo, numele meu e Alice White. Sunt liderul Gardienilor.

    - White?

    - Alice e sora mai mare a Daianei.

    - Aaa... Numele meu e Elisa Martin. Încântată de cunoştinţă.

    - De asemenea.

    Bunica ne-a servit ceai, iar eu am început să le povestesc cât de mult îmi plăcea insula însă şi de lucrurile de care îmi era dor, în special ieşirile în oarş cu prietenii mei.

    După câteva minute ni s-a alăturat şi Daiana care era îngrijorată în legătură cu ce se întâmplase la şcoală. Le-am fost foarte recunoscătoare că nu au insistat pe acest subiect. Eram foarte stânjenită de ce făcusem şi nu ştiam ce aveam să fac când îi voi reîntâlni pe Gardieni şi în special pe acel băiat care am aflat că se numeşte Lucas.

    Era destul de târziu când am terminat de strâns după ce au plecat fetele. Cu groază m-am apucat să-mi copiez nişte lecţii(consecinţele chiulului, deşi o făcusem involuntar) şi mi-am făcut temele.

    Când m-am pus în pat am adormit imediat.Toată noaptea am visat ceea ce se întâmplase în grădină.M-am trezit foarte devreme, dar în loc să mă pregătesc pentru şcoală am preferat să mai lenevesc puţin în pat.

    Şi astăzi, Daiana mă aştepta în faţa şcolii,

    - Cineva s-a trezit cu faţa la cearceaf...

    - Se vede?

    - Tu nu te-ai uitat în oglindă?

    - Am preferat să nu o fac.

    - O să regreţi!

    Am simţit un fior pe şina spinării când am auzit pe ce ton a zis asta. Parcă era entuziasmată... şi chiar era. Am înţeles de ce atunci când am ajuns la sala de sport. Lucas stătea chiar lângă uşă şi vorbea cu Jasmine.

    - Oh nu!

    - Oh da! Vino, te aşteaptă!

    Daiana m-a luat de mână şi m-a tras până când am ajuns faţă în faţă cu cei doi. Într-o secundă, Daiana şi Jasmine s-au făcut nevăzute.

    - Bună!

    - Ăă...bu-bună... zisem eu pe un ton mai încet.

    - Eu sunt Lucas.

    - Elisa...îmi pare rău pentru ieri.

    - Nu, e în regulă, adică e vina mea. Eu am apărut dintr-o dată şi te-am speriat…

    - Nu… Acum că îl vedeam de apropape mi se părea şi mai frumos.

    - Te simţi bine?

    - Mda, de ce?

    - Eşti foarte roşie la faţă...

    - Ah...Trebuie să plec să mă pregătesc pentru ora de sport. Mai vorbim, pa!

    - Pa!

    Nu-mi venea să cred. Eram fermecată de el.

    - Îţi place de el! apărând Jasmine de nicăieri.

    - Jasmine! Cum poţi să zici aşa ceva?

    - Oh, te rog... dacă ai şti cum te uitai la el.

    - Până să vin pe insulă nu am văzut niciodată un înger în carne şi oase, darămite un Gardian. E pur şi simplu atracţia faţă de ceva nou, de ceva ce nu am mai văzut!

    După ce am spus asta, am plecat la ora de sport. Nu vroiam să cred că Jasmine avea dreptate. Adică e adevărat că mă simţeam atrasă de el, dar nu în felul ăla... cred.

    - Atenţie! Din păcate nu pot sta la oră deoarece trebuie să fiu prezent la o şedinţă. Deci vreau ca băieţii să joace fotbal şi fetele volei. Daiana, tu vei avea grijă ca lucrurile să nu scape de sub control! Bună ziua!

    - Bună ziua!

    - Ieii, avem o oră liberă!

    - De fapt, Jasmine, permite-mi să te corectez. Ar fi o oră liberă dacă am putea face ce vrem, însă noi avem intrucţiuni clare.

    - Daia, nu crezi că eşti prea serioasă în legătură cu aceste lucruri? adresându-se Jasmine Daianei.

    -Nu am de ales. Voi m-aţi pus şefa clasei...

    - Sincer, eu chiar am nevoie de o oră liberă. Urăsc sportul!, zisem eu.

    - Ora trecută am observat că deşi spui asta eşti o sportivă înnăscută. Eu cred că draga noastră Elisa are nevoie de o oră liberă din cu totul alte motive.

    - Daiana! Nu şi tu…

    - Elisa, fii atentă!

    - Ha…?

    Imediat m-am întors şi am început să ţip. Atunci n-am mai ştiut nimic.