Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 19 - O şansă

Exact când am ajuns în mijlocul ringului de dans a început melodia lui Celion Dion "My heart will go on". Prima oară când am auzit melodia asta a fost când am văzut filmul "Titanic". De atunci sunt moartă şi după film şi după melodie.

- La ce te gândeşti, m-a întrebat Andy.

M-am uitat la el în ochi şi am simţit cum mă pierd. După câteva minute i-am răspuns cât de sincer am putut:

- La faptul că ar trebui să-ţi dau o şansă. Adică să dau o şansă nouă.

În momentul în care a auzit cuvintele astea, faţa lui s-a luminat ca la un pom de Crăciun.

- Nici nu-ţi dai seama cât de fericit sunt!

- Mă bucur, i-am răspuns sincer. Când îl vedeam cum zâmbeşte mă simţeam şi eu împlinită. Ciudat, când te gândeşti că ieri aveam cu totul o altă atitudine faţă de el.

- Uhm... am auzit pe cineva dregându-şi glasul.

- Vanesa, ai nevoie de ceva? a întrebat Andy vizibil nervos că am fost întrerupţi.

- Aş vrea să o răpesc pe Eli pentru câteva momente. Cred că amândouă avem nevoie de o gură de aer. Între timp sunt nişte oamenii pe care i-ai evitat toată seara, dar totuşi ar trebuii să vorbeşti cu ei... măcar puţin.

Andrew a oftat şi s-a întors cu faţa spre mine trăgându-mă mai aproape.

- Dacă îţi e frig, vii imediat înăuntru! Stai mereu lângă Vanesa şi nu vorbeşti cu persoane străine. Ne-am înţeles?

M-am simţit exact ca un copilaş şi nu mi-a plăcut. În loc să-i răspund şi de data asta l-am sărutat (o fac cam des în ultima vreme). Imediat după aceea, Vanesa m-a luat de mână şi practic m-a târât până afară. După ce am coborât scările m-a întors cu faţa spre ea, mi-a pus mâinile pe umeri şi a afişat un zâmbet care mi-a spus că urmează un interogatoriu. Oh, nu!

- Deci...a început ea... ce s-a întâmplat de întotdeauna seriosul Andrew radiază de fericire şi zâmbeşte ca un idiot.

- Vanesa chiar nu ştiu despre ce vorbeşti.

- Şi eu NU am momente în care vreau să-mi ştrangulez verişorul! Vorbeşte!

Woah, fata asta poate fi chiar înfiorătoare când vrea să afle ceva. Şi să nu mai zic de zâmbetul ăla care îmi dă fiori pe şira spinării... chiar vroiam să râd, dar mai bine mă abţineam.

Am tras aer în piept să mă calmez. Ar fi grav dacă aş întrerupe explicaţiile pentru a râde. Fata asta e în stare să mă jupoaie de vie! Când am simţit că sunt destul de calmă, am început să-i spun despre cum am hotărât să dau o şansă relaţiei mele cu Andrew şi că deja mă simt foarte fericită. Ea mi-a zis că e din cauză că am acceptat legătura dintre noi şi că nu va mai fi mult până când voi fi îndragostită cu adevărat de el. După a început să zică cum deja aude clopoţeii de nuntă. Fata asta...!

După ce am revenit în sală, am dansat încă puţin cu Andy, după care ne-am întors acasă. Andrew a dormit în altă cameră fără să-i zic eu nimic, eram chiar fericită că îmi dă timpul de care am nevoie.

M-am trezit şi m-am apucat să-mi fac rutina de dimineaţă. După ce am terminat am pus pe mine într-un tricou de-al lui Andrew şi o pereche de pantaloni de pijama. Astăzi plănuiam să lenevesc în pat. Mă îndreptam către pat când Vanesa a intrat val-vârtej în cameră.

- Elisa, trebuie să afli repede ceva!

- Ce s-a întâmplat? Andy e în regulă, o întreb îngrijorată.

Se uită la mine după care bufneşte în râs.

- Da' bipolară mai eşti, îi zic nervoasă că m-a speriat de moarte după care râde de mine.

- Oh, haide Eli! Nu m-am putut abţine, adică de când îi zici tu lui Andrew, Andy?

- De ceva timp, doar că niciodată cu voce tare.

- Adevărul e că urăşte să-i zicem aşa, dar s-a dat bătut când a văzut că nu ajunge nicăieri cu noi. De-abia aştept să văd ce va face când o să-i zici şi tu aşa!

- Mie îmi place numele Andy, am zis. În acelaşi timp am auzit uşa trântindu-se şi un mârâit.

- Nu şi tu! a strigat Andy aruncându-şi mâinile în aer.

M-am uitat la Vanesa şi ea la mine după care am bufnit amândouă în râs. Am observat că de când am acceptat situaţia mă simt mult mai bine, ba chiar râd mult mai mult... După ce m-am oprit din râs, m-am apropiat de Andrew, m-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat uşor... cel puţin ăsta era planul. Se pare că el avea cu totul altceva în minte. M-a prins de şolduri ridicându-mă, iar eu mi-am înfăşurat picioarele în jurul lui, fără a întrerupe sărutul nici măcar pentru o secundă. Amândoi am mârâit când Vanesa ne-a întrerupt. Când ne-a văzut feţele şi-a cerut scuze şi a ieşit rapid din cameră, după care Andrew m-a pus pe pat şi el peste mine. Şi-a lăsat greutatea pe braţele lui care erau de-o parte şi de alta a mea. A început să mă sărute pe gâd şi să meargă tot mai jos. Când mi-a ridicat bluza ca să mi-o dea jos, Vanesa a deschis un pic uşa.

- Probabil am uitat să vă zic că părinţii lui Andy vin săptămâna viitoare.

- Ce?!?! am strigat amândoi.

- Popa nu repetă slujba pentru babele surde!

Andrew, nervos, s-a ridicat, a prins-o pe Vanesa de braţ şi a tras-o în cameră.

- De ce aflu doar acum de asta?

- Nu e vina mea că erai prea ocupat să răspunzi la telefon de câte ori te suna mătuşa.

- Andy, e ok. Avem destul timp până săptămâna viitoare să ne pregătim, am încercat eu să-l calmez deşi eu numai calmă nu eram.

- Elisa, tu nu-mi cunoşti mama!

- La asta sunt de acord cu Andy, a intervenit Vanesa.

- Puteţi să nu-mi mai ziceţi aşa! strigă el.