Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 5 - Şi aşa ne-am întâlnit

    - Ce s-a întâmplat? Unde sunt?

  - Eşti la infirmerie. Cum te simţi?

  - Mă doare capul...

  - Nu mă mir. Ai primit o lovitură destul de puternică.

  Acum îmi amintesc. Eram la ora de sport când o minge se îndrepta cu viteză spre mine.

  - D-voastră trebuie să fiţi infirmiera.

  - Da. Poftim pastila asta, ar trebui să te ajute. Nu ar strica şi puţină gheaţă când ajungi acasă.

  - Mulţumesc. Cine m-a adus aici?

  - Cel care te-a adus în starea asta. Era aşa îngrijorat.

  Cu greu m-am ridicat din pat şi m-am îndreptat spre clasă. Era mijlocul orei aşa că am preferat să aştept până la pauză. M-am dus în grădină cu speranţa să nu fie nimeni acolo.

  - E chiar frumos aici!

  - Poţi să te dai din faţa mea! Blochezi lumina!

  - Ah... scuze!

  Mi se părea destul de cunoscut. Era unul din Gardieni. Avea părul negru ca noaptea şi îi acoperea ochiul stâng. Purta o pereche de pantaloni negri, puţin mai largi şi o cămaşă albă. Cămaşa nu era încheiată până sus, lăsând astfel să i se vadă puţin pieptul. La gât avea un crucifix.

  - Ce cauţi aici?

  - Aştept pauza. Am avut un mic accident şi am fost dusă la infirmerie. Ora deja a început aşa că m-am gândit să nu deranjez şi am venit aici.

  - Aha...

  - Stai un pic, tu de ce nu eşti la oră?

  - Nu că ar fi treaba ta, dar am avut o oră liberă şi am vrut să desenez, dar e imposibil cu un om aşa de gălăgios prin preajmă.

  - Scuze, o să fac linişte...

  M-am aşezat lângă un copac şi am început să citesc o carte.Din când în când mai trăgeam cu ochiul la el. Arăta chiar bine... Îh... ar trebui să încetez să zic asta. Adică da, sunt foarte frumoşi deoarece sunt îngeri. Şi eu sunt destul de frumoasă pentru un om. Am părul foarte negru, cam până la umeri. Nu e foarte drept, dar nici foarte creţ. Acum purtam o cămaşă bleu cu mânecă trei sfert şi o fustă scurtă cu pliuri negre.

  - S-a sunat!

  - Ha?

  - Trebuie să pleci la oră!

  - Ah da, clopoţelul. Ok, am plecat atunci. Pa!

  Desigur că nu s-a obosit să mă salute. Clar numai aspectul era de el.

  - Hey! Stai pe loc!

  - Da?

  - Cartea... ai uitat-o...

  - Mersi!

  - Şi gălăgioasă şi adormită... 2 în 1.

  Cum am zis... numai aspectul e de el.