Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 15 - Nimic nu e ceea ce pare

Cred că nu am auzit bine.Tocmai a zis tipul ăsta că-i aparţin. Am continuat să mă uit la el cu nişte ochi mari. A început să râdă şi s-a îndreptat către uşă.

    - Simte-te ca acasă. Dacă vrei poţi face baie. Acolo, a arătat către o uşă, e baia şi acolo, a arătat către o altă uşă, e dulapul. Fără permisiunea mea nu ieşi din cameră. De asemenea să nu-ţi treacă prin cap să încerci să scapi sau altă prostie fiindcă pedepsele vor fi pe măsură. Acestea fiind zise, a ieşit din cameră şi a încuiat uşa. Şi eu ce am făcut? Am început să plâng.

    Nu înţeleg nimic. De ce a zis că sunt a lui? Şi de ce m-a răpit? Am început să mă gândesc la Leon, la bunica... oare vor observa că lipsesc. Trebuie! Adică sunt aici de cel puţin o zi, judecând după cum arăt şi după faptul că-mi chiorăie maţele. M-am dus în baie şi m-am uitat în oglindă. Nu doar că hainele erau murdare şi vai şi amar de ele, dar nici eu nu arătam mai bine. Eram plină de praf şi din cauză că am plans, mi s-a întins creionul. Poate chiar aveam nevoie de o baie. M-am dus şi am deschis uşa către dressing. Oh, my god! Numai la magazine am mai văzut atâtea haine. Mi-am ales o pereche de blugi treii-sfert negri şi un maieu negru şi m-am dus înapoi în baie. Avea o cabină de duş, o cadă şi un jacuzzi. Tipul ăsta era bogat, nu glumă. Am zis că cel mai sigur era să fac un duş.

    Când m-am întors în cameră, o femeie stătea şi se uita pe geam. După uniforma ce o purta, se pare că era o servitoare. Perfect!

    - Hei! Poţi să mă ajuţi? Un idiot m-a răpit şi m-a adus aici.

    - Îmi pare rău, dar nu vă pot ajuta. Domnul doreşte să luaţi prânzul împreună.

    - Poftim?!

    - Vă rog să mă urmaţi.

    Bun, deci există vreun om normal pe aici? Eram gata să spun că nu am de gând să o urmez, dar mi-am amintit de pedepse. Neavând încotro am urmat-o. Când am spus că e bogat, n-am zis nici jumate din adevăr. Casa era gigantică, decorate cu stil, dar se vedea că fiecare piesă de mobilier sau tablou era foarte scump. Într-un final am ajuns în faţa unor uşi gigantice. Le-a deschis şi mi-a făcut semn să o urmez. Înăuntru era o masă pentru vreo 30 de personae. Tipul, parcă Andrew se numea, stătea în capul mesei şi roşcata pe care am întâlnit-o în baie stătea în dreapta lui.Andrew s-a ridicat şi mi-a tras scaunul să mă aşez lângă el faţa în faţă cu roşcata.

    - Şi, îţi place aici? m-a întrebat roşcata, clar amuzată de situaţia mea.

    Nu i-am răspuns însă i-am aruncat o privire plină de ură. Asta nu a făcut decât să o amuze mai mult.

    - Vanesa, încetează! i-a ordonat Andrew.

    - Oh, haide Andy! Încercam doar să fac coversaţie.

    Chiar mă călca pe nervi. Şi şi-a ales prost momentul să facă asta.

    - Sincer, am zis eu nervoasă, mie mi se pare că nu faci altceva decât să te distrezi pe seama mea. Şi ai face bine să încetezi!

    -Şi dacă n-am chef?

    Acum amândouă eram în picioare şi ne uitam urât una la alta. Cel puţin, eu mă uitam urât, ea părea că se distreză.

    - Amândouă încetaţi şi mâncaţi! Acum! a strigat Andrew.

    Acum eram speriată din nou. M-am pus înapoi jos şi am început să mănânc. De fapt mai mult mă jucam cu mâncarea. Îmi era foame, dar situaţia asta şi frica pe care o simţeam nu mă lăsau să bag nimic în gură.

    - Eu am terminat, a zis Vanesa. Mă duc în oraş cu prietenii. Pa! S-a dus să-l pupe pe Andrew pe obraz şi a plecat.

    Probabil că erau ceva neamuri. Cuprinsă în gânduri nu am observat când am fost luată pe sus şi pusă la tip în braţe.