Ortigo-Insula Îngerilor

Capitolul 24 - Surpriză!

  

- O săptămână! De o săptămână stau aici fără nici o veste de la Andy! am strigat nervoasă.

- Draga mea, te rog să te calmezi! încerca bunica să mă calmeze.

- Dar bunico...a-am nevoie de el...

- Ştiu, scumpo. Crede-mă când îţi spun că a făcut asta pentru tine.

Am oftat lăsând totul baltă. Aveam impresia că bunica ştia de ce Andrew m-a adus aici şi n-a mai dat nici un semn de viaţă. Chiar nu am minţit când am spus că am nevoie de el. M-am obijnuit atât de mult cu prezenţa lui încât am devenit dependentă de el. Cu gândurile astea mă duc să mă pun în pat.

Am auzit uşa cum se deschise şi intrase cineva la mine în cameră. Am simţit cum se aşezase pe pat lângă mine. Mă sărutase pe frunte, pe obraz, pe gât... ce naiba?! Când am deschis ochii, nu mi-a venit să cred ochiilor.

- Andy! Ce crezi că faci?

- Îmi răsfăţ prinţesa.

- Prinţesa asta vrea nişte explicaţii, i-am zis şi m-am ridicat din pat.

- O să le primească, dar trebuie să vină cu mine.

S-a ridicat şi m-a luat de mână să mă ridice şi pe mine, iar când să mă dau jos din pat, el m-a luat în braţe. A ieşit în curtea din spate şi îşi scoase aripile.

- Nu putem folosii o maşină?

- O să ia prea mult timp şi mama o să facă urât.

Am oftat, dar nu i-am zis nimic. Nu ştiu cât de frică îi era de mama lui, dar ştiu că s-a grăbit serios să ajungem. Când am intrat în casă, toată lumea alerga dintr-o parte în alta.

- Ce se întâmplă aici? îl întreb pe Andy care mă ducea către camera mea.

- În seara asta va fi petrecerea de logodnă, îmi zise de parcă discutam ce a servit la micul dejun.

- Cum? Când? am întrebat total pierdută.

- Taci şi relaxează-te! mi-a zis şi m-a împins în cameră.

Aici sunt aşteptată de Tara care cum m-a văzut mă îmbrăţişase împreună cu alte trei femei.

- Ştiu că totul e pe neaşteptate, dar vreau să mă asculţi şi să faci întocmai. Ai 10 minute să faci duş şi pe urmă să vi înapoi. Suntem în criză de timp aşa că grăbeşte-te!

Am fugit în baie să fac întocmai. Adevărul e că încă nu realizeam ce se întâmplase. După ce am terminat duşul care probabil n-a durat nici 10 minute, am ieşit luând un halat pufos pe mine. Întoarsă în cameră am fost aşezată pe un scaun cu spatele la oglindă. Una din femei s-a apucat să-mi facă părul, alta machiajul şi cea de-a treia unghile. Tara s-a aşezat pe un fotoliu în faţa mea şi a început să îmi zică ce pregătiri a făcut. Am rămas de-a dreptul uimită că a reuşit să facă toată astea într-o săptămână.

Când machiajul, părul şi unghile mi-au fost gata mi s-a spus să închid ochii până ele puneau rochia pe mine. Nu mi-era totuna să fiu îmbrăcată de alte persoane, dar am tăcut.

- Deschide ochii şi întoarce-te, zice Tara entuziasmată.

M-am întors şi când am deschis ochii nu-mi venea să cred ce văd. Nu-mi venea să cred că prinţesa din oglindă eram eu. Părul mi-era făcut în nişte bucle prinse într-un coc elegant, machiajul era simplu, dar m-a schimbat complet, rochia de o culoare roz închis era şi ea destul de simplă fără bretele, cu un corset, care din fericire mă lasă să respir, iar în picioare aveam o pereche de sandale argintii. Totul era perfect, iar când am zis asta cu voce tare, Tara sărise în sus de fericire.

- Acum vreau să cobori în living room. Acolo te aşteaptă Andrew.

M-am dus entuziasmată spre living, dar m-am oprit în capul scărilor. Acolo jos eram aşteptată de cea mai splendită fiinţă de pe pământ. Andrew era îmbrăcat într-un costum negru Armani cu o cămaşă albă, iar în buzunarul de la sacou avea un trandafir roz.

L-am văzut că urca în viteză scările şi când a ajuns la mine m-a luat în braţe, sărutându-mă cu toată pasiunea din lume.

- Eşti atât de frumoasă că nici n-am cuvinte să te descriu.

- Nici tu nu eşti mai prejos, Romeo.

Mă mai sărutase o dată şi pe urmă m-a luat de mână să coborâm scările şi ne îndreptam spre sala de bal. Când am intrat înăuntru, toată lumea ne privea şi simţeam cum rămâneam din nou fără cuvinte. Totul era exact aşa cum mi-am dorit să fie. Ceea ce m-a lăsăt complet fără cuvinte era însă apariţia a două persoane pe care nu credeam că o să le văd prea curând.

- Mamă, tată ce faceţi aici? întreb cu lacrimi în ochi.

Mama venise spre mine să mă ia în braţe.

- Draga mea, îmi pare atât de rău că nu am fost mai mult alături de tine. Când Andrew a venit şi ne-a spus că vă căsătoriţi nu mi-a venit să cred. Adică am fost atât de prinsă în munca mea încât nu am realizat cât ai crescut.

- Eli, ne pare rău! Ştim că ai suferit şi îţi promitem că vom încerca să ne revanşăm, îmi zise tatăl meu şi îmbrăţişându-mă.

Încercam să-mi ţin lacrimile în frâu şi să nu-mi stric machiajul. Am mai stat puţin cu părinţii mei, după care Andy m-a invitat la dans.

- Nici n-am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine! i-am zis din nou pe punctul de a plânge de fericire.

- Faptul că te văd fericită face să merite toate eforturile. Şi în plus mama a făcut cea mai mare parte.

- Ştiu, şi îi rămân datoare pe viaţă pentru asta. Totul e exact cum mi-am dorit.

- Oh, treci peste. A fost ca un copil mic când a auzit că pregăteşte toată petrecerea. Nu am mai văzut-o de mult atât de fericită.

- Ei bine nu e singura fericită, i-am zis eu, iar apoi l-am sărutat să-i arăt cât sunt de fericită.