𝗛𝗶𝘀 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗿𝗲

꧁ℂ𝕒𝕡𝕚𝕥𝕠𝕝𝕦𝕝 𝟠꧂

Luptă pentru tine. Dacă nu o faci tu, n-o va face nimeni.
___________________________________

Nu obișnuiesc să fiu posomorâtă la lucru, însă vremea catastrofală de afară îmi alungă tot entuziasmul. Sunetul asurzitor produs de tunete acoperă zgomotul picăturilor de ploaie ce se izbesc cu putere de asfalt. Geamurile bibliotecii sunt asaltate de ropotul ploii, blocând astfel vizibilitatea spre stradă. Biblioteca este plină, în ciuda vremii nefavorabile. Unul citește, altul se perindă printre rafturi, în căutarea poveștii care are să îl plimbe prin alte universuri.

Clienții care doresc să petreacă timp citind, în liniște, au la dispoziție canapele și fotolii iar lângă, măsuțe pe care își pot depozita băuturile calde. Vizavi de bibliotecă se află o cafenea de unde, cel mai des, cei ce ne vizitează își cumpără ceai sau cafea și câte un croissant ori brioșe. Atmosfera calmă pe care o găsești aici m-a împins să țin cu dinții de postul acesta.

Tind să caut pace oriunde pun piciorul. M-am săturat de vacarm, agitație. Am vrut ca locul în care muncesc să fie cât mai ferit de gălăgie și hărmălaie. Mă bucur că am găsit jobul ăsta. Îndeplinește toate condițiile pe care le-am impus de una singură. Știu că la nevoie, nu e indicat să ai pretenții, însă nu rezist la o presiune mare și la job. Sunt atât de aproape să cedez.

     Un fulger despică cerul, luminând totul în jur. Unda electrică străbate strada, împrăștiind strălucirea sa și în cele mai întunecate locuri. La o distanță de o secundă, se face auzit și tunetul. Sunetul infernal deranjează senzorul mașinilor, alarmele prinzând viață. Tresar, strâng din ochi și înfig degetele în lemnul mesei la care sunt așezată. Perișorul de pe mâini s-a ridicat, iar în piept simt frica care apare la fiecare furtună violentă.

— Mă tem că o să închidem mai devreme, o aud pe doamna Edith, înainte să o văd. Nu putem ține deschis în condițiile acestea. Ploaia nu se va opri decât după ora douăzeci și doi, conform meteorologilor.

     Deschid ochii, îndreptându-mă în scaun. Îmi îmbrățișez torsul cu ambele brațe. Maleta vișinie pe care am ales să o port astăzi nu mă încălzește suficient. Se mulează perfect pe piele, însă este destul de subțire. Dimineața s-a prezentat însorită, nu mă gândeam că vom avea parte de niște schimbări atât de bruște.

Femeia căruntă ia loc lângă mine, oftând supărată. Ochelarii de vedere îi sunt ridicați pe creștet, ținându-i captiv bretonul. Câteva șuvițe nu se supun, ieșind și căzând peste fruntea sa. Statura mică, puțin plinuță o avantajează, căci fața rotunjoară îi oferă alura specifică unei femei blânde, blajine. Firea sa se aseamănă enorm de mult cu a mamei, de aceea sunt atât de atașată de ea.

— Cum doriți dumneavoastră. Dacă vreți să ajungeți mai repede acasă, pot rămâne aici până la ora închiderii.

     Știu că urmează un tratament pentru problemele de sănătate pe care le are, iar vremea nu o ajută deloc. Nu mă încântă să stea aici, când se poate duce acasă în schimb. Cunosc extrem de bine efectele pe care le are o vreme urâtă asupra unei persoane bolnave. Doamna Edith își proptește ochelarii pe nas și-mi aruncă o privire sfidătoare, peste lentilele ochelarilor.

— Dacă rămâne una dintre noi aici, eu sunt aceea. Ești un copil, du-te și ieși cu prietenii tăi, flutură din mâna, ca și cum vrea să-mi iau tălpășița. Sau fă ce fac adolescenții în ziua de azi. Mergi într-un club și bea până nu mai știi de tine. Dar ai grijă să nu-ți pună cineva, ceva în băutură. Am auzit că se întâmplă tragedii din astea pe acolo, scutură din cap, dezamăgită.